Rob de Graaf, dramaturg: „Ar fi stupid să nu folosesc ideile actorilor!“
http://www.ziarulmetropolis.ro/rob-de-graaf-dramaturg-ar-fi-stupid-sa-nu-folosesc-ideile-actorilor/

Dramaturgul olandez Rob de Graaf scrie câte două-trei piese pe an, de 25 de ani. Mai toate vorbesc despre iluzii, eşec, dezamăgire, dar asta nu înseamnă că e deprimat, ci dimpotrivă. Acum două zile, a venit să vadă una dintre piesele sale, jucată la Teatrul Metropolis.

Un articol de Adina Scorţescu|23 Septembrie 2013

Dramaturgul olandez Rob de Graaf (61 de ani) a venit în România ca să-şi vadă piesa „Sex”, jucată la Teatrul Metropolis, în regia lui Claudiu Goga. Pășește în holul teatrului timid, în urma secretarului literar care vorbește tare, când în română, când în engleză. Mai e o oră până la spectacol; afară stă să plouă, în cafenea se aud muzica și bâzâitul aerului condiționat. Rob se așază la masă, cu mâinile în poală, ca un elev care știe că va fi ascultat. De-abia după 10 minute de interviu, umerii i se relaxează și izbucnește în râs. 

Rob de Graaf scrie câte două-trei piese pe an, de 25 de ani; în general pentru săli mici de spectacol, în care încap nu mai mult de 100 de spectatori și în care scena este la același nivel cu publicul. Scrie despre iluzii, eșec, dezamăgire, dar ține să menționeze – căutându-și cuvintele, într-o engleză cu accent german – că nu este un om deprimat, în ciuda intelectului care îi spune că totul este rău.

Spectacolul „Sex“ se joacă în seara aceasta, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Adina Scorţescu: Aţi lucrat în tinereţe ca jurnalist. Cum aţi ajuns la dramaturgie?

Rob de Graaf: A fost o întâmplare. Ştiam câţiva oameni care făceau teatru, ei ştiau că eu scriu, chiar dacă nu teatru… Ei voiau să interpreteze opere originale, nu să ia un text dintr-o carte. Aşa că mi-au zis: „De ce nu ne scrii un dialog?“ Şi am scris; şi a funcţionat. Ideile lor despre teatru şi felul în care eu scriu s-au potrivit. Cu unii dintre cei cu care am lucrat la început mai colaborez şi acum.

Îmi plăcea şi înainte să scriu, dar e cu totul altceva când scrii pentru teatru. Nu e o muncă izolată, ci colectivă. Are un scop practic. Câtedată mai scriu proză, dar atunci sunt doar eu şi cu mine; mi se pare mai greu. Când scriu pentru teatru, oamenii care vor juca textul creează un fel de presiune, care îmi place mult.

rob de graaf

Rob de Graaf (jos) are în spate echipa care a făcut spectacolul „Sex“ de la Teatrul Metropolis – regizorul Claudiu Goga (stânga) şi actorii Mihai Calotă, Emilia Popescu, Gelu Niţu şi Mircea Rusu

De ce spuneţi că munca este colectivă?

Rob de Graaf: În sensul că nu scrii un text care să fie citit, scrii un text care va fi unul dintre ingredientele unei reprezentaţii. Iar, de acea reprezentaţie, sunt şi alţi oameni responsabili – actorii, regizorul. Dar scrisul, ca atare, este individual. Există autori care lucrează cu actorii: ei improvizează, iar dramaturgii iau notiţe. E şi ăsta un mod de lucru. Dar eu nu lucrez aşa, prefer să inventez piesa singur. Însă există o influenţă din partea actorilor. Piesa „Sex“, de exemplu, am scris-o pentru un grup de patru actori.

E mai uşor să scrii atunci când vizualizezi figurile personajelor?

Rob de Graaf: Pentru mine, e mai uşor să scriu atunci când cunosc actorii. Pentru că nu vreau cuvinte frumoase, ci cuvinte care funcţionează, care sunt eficiente în cadrul spectacolului. Deci, într-un fel, trebuie să vizualizezi situaţia. Iar când ştii cine e actorul care va interpreta rolul– îi cunoşti comportamentul, vocea -, atunci poţi folosi această informaţie pentru a crea personajul.

Când se fac repetiţiile la un spectacol, sunteţi şi dumneavoastră prezent, alături de regizor?

Rob de Graaf: De cele mai multe ori, când repetiţiile încep, piesa nu e gata. Eu am scris doar începutul; apoi, pe măsură ce îi văd lucrând, reuşesc să umplu golurile. Deci textul e finalizat în timpul repetiţiilor.

Citiţi şi: Rob de Graaf, autorul piesei „Sex“, vine la Teatrul Metropolis

Nu credeam că aşa ceva e posibil.

Rob de Graaf: De fapt, nu e posibil, dar se întâmplă tot timpul. (râde) E mai bine când ai de a face cu oameni cu care lucrezi de obicei, pentru că au încredere că, până la final, ceva o să iasă de aici. Dar, ca scriitor, ai un singur creier şi o singură imaginaţie. Deci ar fi stupid să nu folosesc ideile şi intuiţiile actorilor! Deşi îmi place să am ultimul cuvânt. Nu vreau să-mi spună alţii ce să scriu.

Cum lucrează dramaturgul Rob de Graaf

Cum v-a venit ideea pentru piesa „Sex“?

Rob de Graaf: Mi-e greu să-mi amintesc, pentru că au trecut mai mult de 10 ani. În primul rând, am fost invitat de acest grup de actori. Ştiu că sună foarte birocratic, dar chiar m-au influenţat. Ai situaţia dată şi un anumit număr de oameni. Dintre actori, unul era din Surinam, deci aşa mi-a venit ideea ca unul dintre personaje să fie străin.

În concluzie, ştiam că trebuie să inventez o poveste pentru aceşti patru actori, care făceau la momentul respectiv teatru experimental. Şi voiau să abordeze „o piesă bine scrisă“ – cu început, sfârşit, personaje, poveste. Apoi… vine partea pe care nu pot s-o explic.

Cumva, m-am gândit la situaţia aceasta cu două cupluri, foarte casnică. Bineînţeles, multe dintre subiectele abordate mă interesau la vremea aceea. Şi încă mă interesează. Nu sunt o persoană pesimistă, dar îmi place să scriu texte despre deziluzii, despre persoane care înşală – pe alţii şi pe ei înşişi, despre dragostea care nu e niciodată perfectă, despre eşec.

Nu sunt un dramaturg care lucrează cu planuri, cu scheme. Pentru mine, e important să creez o anumită situaţie, apoi încep să scriu şi, până la urmă – ştiu că sună prostesc – ceva o să se întâmple în situaţia aia. Eu scriu despre situaţii destul de statice şi sunt foarte invidios pe autorii care pot crea poveşti complicate, care generează tensiune. Piesele mele încep cu un grup de oameni care stau pe scaune, într-o cameră; vorbesc o oră şi jumătate şi, la final, tot pe scaune stau. Nu s-a schimbat mare lucru. Sau, dacă se schimbă, e un lucru care se află în mintea oamenilor.

Rob de Graaf,
dramaturg

Dacă piesa e în mare parte dialog, de ce e interesant pentru dumneavoastră s-o vedeți jucată într-o limbă străină?

Rob de Graaf: Pentru că eu nu doar scriu în olandeză; și situațiile pe care le propun se bazează cumva pe cultura olandeză. Când sunt în străinătate, mă interesează să văd cum funcționează aceste situații în culturi diferite.

rob de graaf

Rob de Graaf, alături de George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis

Dacă v-ar cere cineva să-i povestiți despre ce e vorba în piesa „Sex”, în două propoziții, ce i-ați spune?

Rob de Graaf: Pentru mine, piesa este despre oameni care încearcă cu disperare să se înțeleagă – pe ei și pe ceilalți. Și care sunt în căutarea afecțiunii, dar, în același timp, le e teamă ca nu cumva să dea prea mult din ei. E o necesitate de a crea relații, dar și o imposibilitate de a le trăi.

Starea de fericire e întotdeauna în altă parte. Te poți gândi în trecut, la începutul unei relații, și să zici că a fost fericită. Sau o poți proiecta în viitor: „Dacă se întâmplă asta și aialaltă, o să fiu fericit.” Dar realitatea nu e în trecut sau în viitor, e acum. E foarte greu să trăiești în prezent, cu toate imperfecțiunile, și să numești asta fericire.

Unii oameni ar spune „Textul ăsta e așa de deprimant, de ce să mă duc la teatru să-l aud?!” Ce le-ați răspunde?

Rob de Graaf: (râde) Pe lângă faptul că e deprimant, e și amuzant. Iar, în final, poate că te simți optimist, pentru că viața ta nu e atât de rea ca cea a personajelor. Ajungi să-ți spui „Şi eu mint, dar nu așa de rău ca ăștia de pe scenă”.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook!

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti

INFO

Teatrul Metropolis, Bucureşti

„Sex“, de Rob de Graaf

Regia: Claudiu Goga

Cu: Emilia Popescu, Mircea Rusu, Gelu Niţu, Mihai Calotă

Când se joacă: luni, 23 septembrie, ora 19.00

Foto cu Rob de Graaf: Maria Ştefănescu

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »