Rodica Mandache: „De când băşcălia a devenit literatură?“
https://www.ziarulmetropolis.ro/rodica-mandache-de-cand-bascalia-a-devenit-literatura/

Actorul Marius Manole publică pe blogul său un articol scris de Rodica Mandache, despre cazul Oana Pellea – Caţavencii. Ziarul Metropolis reproduce integral acest text, cu acordul lui Marius Manole.

Un articol de Rodica Mandache|3 noiembrie 2013

OPINIE Actorul Marius Manole publică pe blogul său un articol scris de Rodica Mandache, despre cazul Oana Pellea – Caţavencii. Ziarul Metropolis reproduce integral acest text, cu acordul lui Marius Manole.

„Ieri (n. r. – pe 24 octombrie) a apărut articolul unui biet băiat, nu într-un tabloid, ci în ziarul condus de un foarte talentat poet. Bălăcăreşte o mare actriţă, o foarte specială actriţă pentru care am mult respect. Şi pentru că e fiica unui mare actor îl maculează şi pe acesta. Şi tot nu-i ajunge. Şterge toate urmele, să nu mai găsim calea înapoi! E un articol foarte trist pe care-l scrie băiatul ăsta care se şi simte neiubit de nimeni, dispreţuit şi marginalizat.

Şi atunci încearcă să atragă atenţia asupra lui. Şi cum? Scuipând borhot pe ce are într-adevăr valoare. Era momentul să apară şi mutanţii! Mutanţii au o singură calitate pe care o recunosc şi celorlalţi: să fie născuţi după 1990. Şi un singur sentiment – dispreţul. Nu intru în amănunte, pentru că nu e foarte important. Îmi pare rău de bietul băiat care a vrut să devină celebru peste noapte şi care mai devreme sau mai târziu o să se dezintegreze.

Mi-a dat mult de gândit articolul său. Ideile aleargă rapid ca şoarecii otrăviţi – o propoziţie «că ta-su o iubea pe mă-sa» m-a paralizat.

De unde dispreţul ăsta pentru părinţi – în primul rând ai lui… pentru că dacă citeşti printre rânduri, eşti devastat de ce poate sălăşlui într-un om tânăr. Lupta între generaţii a căscat întotdeauna cratere uriaşe dar nici nu e vorba de duelul generaţiilor. Aici ori a avut o comandă, şi a trebuit să scrie, să demoleze, să maculeze, ori s-a activat ca la ucigaşii în serie o ură din adâncuri care-l macină şi-l otrăveşte.

Citiţi şi: Oana Pellea, jignită dur într-o publicaţie de satiră. Marius Manole şi Chris Simion sar în apărarea actriţei

Eu sunt sigură că acest băiat nu a văzut-o pe Oana în nimic, nici la teatru, nici la cinema, că nu i-a citit cărţile şi cât despre Amza?

Ce să ştie despre el? Că era un bărbat frumos, cât muntele, cu zâmbet blând, un bărbat care avea gingăşii şi că-n preajma lui orice femeie devenea frumoasă? Că făcea parte din generaţia de aur (Gorge Constantin, Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Sanda Toma, Silvia Popovici). Că a murit cumplit, foarte tânăr, aşteptând moartea într-o suferinţă atroce de 8 luni? Că toţi cei care l-au cunoscut au fost sfâşiaţi de durere la moartea lui?

rodica mandache

Actriţa Rodica Mandache

E, totuşi, o publicaţie condusă de un scriitor. De când băşcălia a devenit literatură? De când «codul moral» care e unul singur şi care nu se mişcă de pe locul lui nici în comunism, nici în capitalism, poate fi călcat în picioare grosolan şi pentru nimic? Ce-a câştigat acest biet băiat? Glorie, nu!

Ăla de la Caţavencu, ăla care a scris, ăla, cum îl cheamă, care…

Eu înţeleg pe oricine, am studenţi care în primul an îmi spun «eu nu citesc Intrusul» de Marin Preda pentru că e un roman comunist şi nu pot, nu vreau să-l citesc“ şi sfârşesc prin a iubi foarte mult personajele şi scriitura lui Marin Preda.

Citiţi şi: Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu

Artiştii îi iau apărarea actriţei Oana Pellea printr-o scrisoare către Mircea Dinescu – See more at: http://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-ii-iau-apararea-actritei-oana-pellea-printr-o-scrisoare-catre-mircea-dinescu/#sthash.7Y8ymkx4.dpuf

Pentru că nu ei sunt de vină…  Cine ştie ce frustraţi, complexaţi, neiubiţi i-au inoculat cu o singură frază verbul «a urî». Să urăşti tot ce nu a apărut de când sunt ei pe pământ. Imediat după 1990, cineva de felul acestui băieţaş scria că scriitorul comunist Theodor Mazilu trebuie aruncat la coş! Şi că Nichita Stănescu… hârtia nu vrea să primească ororile…

Ritmul nostru metabolic se dezechilibrează. Totul se schimbă la un moment dat. Şi e atâta confuzie astăzi. Cu mizeria născută de acest băiat, nu artiştii sunt jigniţi, artiştii oricum sunt în altă dimensiune când joacă, oricum trăiesc pe alte coordonate, înroşesc hârtia de turnesol aşa că nimeni nu-i poate umili mai mult decât o fac singuri, căutând bobul de aur pe care să-l dea lumii în acea clipă sublimă aşteptată.

Actorul e pregătit pentru orice. Răul propagat de acest băiat e mult mai mare, e mult mai ticălos. E un virus. Citiţi printre rânduri. E trădare de ţară. E trădare de spirit. E trădare de părinţi. Trebuie să facem o rugăciune care să ne elibereze de blestem.

Rugăciunea stareţilor de la mânăstirea Optina

„Doamne dă-mi mie să întâmpin cu linişte sufletească tot ce-mi va aduce ziua aceasta.

Dă-mi mie a mă lăsa în întregime voii tale sfinte, în tot ceasul zilei acesteia

Povăţuieşte-mă-n toate şi mă susţine orice veşti mi-ar sosi în timpul zilei.

Ajută-mă să le primesc cu sufletul curat, calm şi cu deplină convingere că-n toate e voia ta cea sfântă.

În toate vorbele şi faptele îndrumează-mi gândurile şi simţurile în toate întâmplările neaşteptate şi neprevăzute, nu mă lăsa să uit că totul este trimis de tine.

Învaţă-mă să fiu drept şi înţelept cu fiecare membru al familiei mele duhovniceşti

Pe nimenea să nu amăresc, pe nimenea să nu răzvrătesc!

Doamne, dă-mi putere să pot suporta osteneala zilei ce vine şi să trăiesc tot ce-mi va aduce ea. Călăuzeşte-mi voinţa şi învaţă-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să iubesc, să rabd şi să iert“.

Oare băiatul ăsta ştie ce înseamnă puterea cuvintelor? Cuvântul? Cuvântul te face să faci parte din omenire şi să-nveţi mereu lucrul ăsta. O să ne găsim odată şi odată propriile repere etice ca naţiune. Mulţi dintre noi se trezesc dimineaţa gândaci, numai că într-o zi ţi se ia siguranţa oarbă a tinereţii şi trebuie să…“.

Articolul scris de Rodica Mandache a apărut pe blogul lui Marius Manole şi a fost preluat în Ziarul Metropolis, cu acordul actorului.

Foto cu Rodica Mandache: Teatrul Odeon / Digi 24

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.