„Românul nebun”
https://www.ziarulmetropolis.ro/romanul-nebun/

Aşa îl socoteau englezii pe inginerul Gogu Constantinescu (1881-1965), în ajunul Primului Război Mondial. Pricina era puzderia de aplicaţii, inovaţii şi proiecte cu care genialul inventator venea în lumea tehnică a Marii Britanii.

Un articol de Georgeta Filitti|14 martie 2017

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE S-a născut la Craiova, a urmat Şcoala de Poduri şi Şosele la Bucureşti și mintea sa creatoare a gândit încă din adolescenţă, pe la 1896, un calculator, acţionat cu o manivelă, ca s-o ajute pe sora lui la matematică. În 1904 demonstrează eficienţa folosirii betonului armat (între altele, reducea cu 30% costurile de construcţie) şi Cazinoul şi moscheea din Constanţa, Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace stau mărturie în acest sens. Face primele poduri în arc. Apoi, în colaborare cu inginerul Tiberiu Eremia, ridică alte cinci poduri pe Siret.

Descoperirea că sunetele pot transmite energia după modele matematice din domeniul electricităţii, cu aplicaţiile practice subsecvente: reducerea vibraţiilor, realizarea sondajelor petrolifere cu ajutorul sunetelor, construirea perforatoarelor silenţioase i-a adus o faimă bine meritată. Apoi compresibilitatea lichidelor şi stocarea energiei astfel generate a fost altă noutate cu uimitoare aplicaţii practice: arme de calibru greu fără foc şi mitraliere silenţioase etc, pe care contemporanii săi le-au privit o vreme cu reticenţă. Colaborarea încercată cu Edison, în SUA, a eşuat. Pare aproape de necrezut şi totuşi desoperiri care revoluţionau tehnica existentă au fost ignorate cu bună ştiinţă nu doar de teama noutăţii ci şi a concurenţei.

Industrii întregi se vedeau ameninţate ori silite să se restructureze din temelii. Dar un factor care, din nenorocire, a propulsat totdeauna noutăţile, şi anume războiul, de data aceasta şi-a vădit eficienţa: Gogu Constantinescu, cu un dispozitiv de tragere printre paletele elicei, indiferent de turaţie, a putut să doteze cu mitraliere, în timpul Primului Război Mondial, avioanele englezeşti şi americane.  Antrepriza lui, Constantinescu Fire Control Gear, a echipat astfel 50 000 de aparate ale Aliaţilor, conferindu-le o superioritate tehnică incontestabilă asupra nemţilor. A fost un fapt recunoscut de armata britanică. În mod paradoxal însă, descoperirilor inginerului român nu li s-a acordat recunoştinţa cuvenită şi, mai grav, nu au fost transpuse în practică la scară generală. Teoria sonicităţii, cartea care l-a consacrat ca unul din cele mai luminate spirite ale lumii, a fost scoasă la Londra în doar 150 de exemplare şi socotită „document secret”.

În 1919, românii şi-au amintit de compatriotul lor şi, într-un moment de entuziasm, au întemeiat Compania sonică. Fără fonduri, fără susţinere din partea statului, n-a rezistat. La fel a eşuat și încercarea de modernizare a căilor ferate române, într-o colaborare cu N. Malaxa, prin folosirea convertorului de cuplu. Tot această invenţie, aplicată automobilelor obişnuite, le făcea lesne de condus şi de către copii. Să spunem că e o cutie de viteze automată pentru automobile şi locomotive, fără ambreiaj şi roţi dinţate, bazată pe efectele inerţiei maselor în mişcare.

Nici contractele cu General Motor în SUA n-au avut o soartă mai bună: gigantul industrial le-a reziliat (era vorba de motorul diesel cu injector sonic), de teama reînceperii de la zero a industriei automobilistice.

În ciuda inerţiei factorilor de decizie din Anglia, unde savantul se stabilise încă din 1910, din SUA sau România, acesta a continuat să creeze iar brevetele sale, cca 400, au fost parţial patentate în Anglia, Austria, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, România, SUA ş.a.

Hidroglisorul, conceput în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru anihilarea submarinelor germane (o combinaţie avion-barcă) a fost primit cu aceeaşi rezervă. Ideea au reluat-o, materializând-o, ruşii, în 1970.

Gogu Constantinescu rămâne, la scară mondială, exemplul tipic al geniului în dispută cu contemporanii opaci. Cartea sa Oameni de stat versus ingineri (1949) ilustrează cel mai bine această realitate. Membru al Academiei Române, catalogat de englezi printre cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa (Marconi, Edison, Einstein ş.a.), omagiat post mortem, când şi când, ca să se acopere tematica vreunui eveniment monden, Gogu Constantinescu rămâne până astăzi mintea strălucitoare ale cărei sclipiri n-au fost puse în totalitate în valoare de teama demolării unor industrii, a pierderii profitului de către atâţia capitalişti veroşi.



08
/01
/17

Într-o zi de 8 ianuarie (1935) se năștea, la Tupelo, Mississippi, Elvis Presley. La vârsta de 10 ani, acesta primea în dar prima sa chitară. Instrumentul muzical i-a fost oferit viitorului cântăreț cu scuza că bicicleta pe care și-o dorea era prea scumpă pentru bugetul familei...

07
/01
/17

Prima încercare a lui Elvis Presleyde a deveni muzician a decurs după cum urmează: și-a luat inima în dinți și vechea sa chitară într-o mână și s-a prezentat la audiții pentru o preselectie. Din juriu făcea parte cântăreţul Jimmy Denny, căruia nu i-a plăcut vocea lui Elvis. L-a întrebat pe viitorul star din ce îşi câştiga existenţa. "Sunt şofer", a spus Elvis. "Foarte bine - a răspuns Jimmy Denny -, întoarce-te la volanul tău, n-ai ce căuta aici".

06
/01
/17

Astăzi, moda cu „imaginea celuilalt” pare să fi apus pentru Bucureşti. Străinii vin şi pleacă, fără a lăsa mărturii despre oraş. Altădată, călătorii scriau pagini întregi, de cele mai multe ori pe un ton admirativ, flatant. Iată câteva mostre!

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.