Roxana Guttman: „Meseria de actor este ucigătoare“
http://www.ziarulmetropolis.ro/roxana-guttman-meseria-de-actor-este-ucigatoare/

Actriţa Roxana Guttman vorbeşte despre eroii săi personali din teatru, despre secretele pe care le-a aflat despre meseria sa şi despre cele mai noi spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, în care joacă sau pe care le recomandă.

Un articol de Judy Florescu|5 Iunie 2013

Actriţa Roxana Guttman vorbeşte despre eroii săi personali din teatru, despre secretele pe care le-a aflat despre meseria sa şi despre cele mai noi spectacole ale Teatrului Evreiesc de Stat, în care joacă sau pe care le recomandă.

Judy Florescu: De unde a venit pasiunea pentru teatru?

Roxana Guttman: Nu ştiu! De la sfârşitul clasei a XII-a. Pur şi simplu! Vedeam multe spectacole, cântam în grupul Song, dirijat de Ioan Luchian Mihalea, mă îndrăgostisem şi de un mare actor… Asta am simţit că vreau să fac, asta am făcut!

Vă mai amintiţi cum a fost la Admitere?

Cu emoţii! N-am intrat din prima. Erau patru locuri la fete. Şi comisia formată din uriaşi actori: Olga Tudorache, Dem Rădulescu (care mi-a devenit ulterior profesor), Sanda Manu, Marin Moraru, Amza Pellea. Anii studenţiei la teatru au fost printre cei mai frumoşi ani din viaţa mea, ani la care mă gândesc întotdeauna cu mare drag şi cu nostalgie.

Care e sfatul cel mai important primit de la Dem Rădulescu?

Nu ştiu dacă Bibanul dădea sfaturi! Ele erau conţinute, erau la pachet în lucrul cu domnia sa. Ne-a învăţat de pildă că teatrul e mirare şi câtă dreptate avea! Ne-a învăţat că trebuie să venim la spectacol cu cel puţin o oră înainte de gong şi să lăsăm lumea de afară – afară!

Şi cel mai important cred, ne-a insuflat plăcerea de-a juca şi de a ne juca, de a nu pierde niciodată copilul din noi. A fost un mare pedagog Dem Rădulescu! Nu l-am perceput aşa de la început, dar pe parcursul celor patru ani de studenţie, l-am adorat. Toţi cei care i-au fost studenţi din diverse generaţii ştiu foarte bine despre ce vorbesc.

Îi datorez mult Bibanului, ca şi doamnei Adriana Popovici, care mi-a fost asistentă şi de la care am învăţat cu adevărat teatrul psihologic. Şi lui Gelu Colceag, şi lui Dragoş Galgoţiu şi doamnei Sanda Manu (cu care am lucrat la primul spectacol la televiziunea naţională) şi doamnei Geta Angheluţa şi tuturor profesorilor mei le sunt recunoscătoare.

Am înţeles cu timpul că meseria de actor e un privilegiu. Şi am mai înţeles că pentru meseria asta trebuie ca viaţa să îţi dea nişte lecţii şi tu să le înţelegi: să te doară, să te bucure, să te umilească, să-ţi păstreze forţa şi dorinţa de-a spune nişte lucruri acolo, pe scenă.

Pe undeva, cred că e o meserie ucigătoare şi mai cred că trebuie făcută cu pioşenie şi umilinţă, din nevoie şi nu din fiţă. E cu legi scrise şi nescrise, cu dureri, cu foame, cu sărăcie, fără încrâncenări, fără invidii, e cu suflet de copil, e cu mirare. E o meserie cu divin.

Cum este să lucrezi ca actor în Teatrul Evreiesc de Stat?

Teatrul Evreiesc e o şcoală de teatru, mai bine zis de arte – teatru, dans, muzică, pantomimă, păpuşi etc. E de muncit! E de creat! S-au făcut mari spectacole aici cu mari actori şi mari regizori.

Pariez pe recenta premieră a Teatrului Evreiesc, „Yentl“, în regia unui foarte talentat regizor, aflat la debut, Erwin Simsensohn, ca pe un eveniment teatral, cu actori din tânăra generaţie extrem de talentaţi (Alexandra Fasolă, Raluca Aprodu, Conrad Mericoffer), cu aproape toată trupa TES în mare formă, şi cu un producător al spectacolului, şi în acelaşi timp manager şi director al TES – Maia Morgenstern – pe măsură.

Cu toată dragostea, vă invit să vedeţi un spectacol eveniment, prin acurateţe, sensibilitate, tradiţie.

Cred că venirea Maiei Morgenstern ca directoare a TES e de bun augur. Devotamentul ei faţă de acest teatru, puterea uriaşă de muncă, generozitatea şi înţelepciunea cu care conduce de aproape un an Teatrul Evreiesc, îşi pun amprenta şi asupra producţiilor teatrului şi asupra trupei. E de bine! De foarte bine!

Refuzaţi roluri?

Da, refuz! Refuz acolo unde cred că nu există între mine şi regizor niciun fel de compatibilitate. Pe nici un plan! Evit în felul ăsta un divorţ iminent pe parcursul lucrului. Roluri în sine, adică personaje, nu refuz niciodată. Orice rol, mare sau mic, e o provocare! N-am spus şi nu voi spune niciodată „nu pot!“.

Care este poziţia dumneavoastră faţă de regizor?

De colaborare! În nici un caz de supunere oarbă! Suntem amândoi doi creatori, drept urmare, creăm împreună. Pentru mine asta e esenţial. Actorul nu-i un executant şi nici un prestator de servicii artistice. Actorul e un creator! Fără orice şi oricine poate exista teatrul, dar fără actori, cu siguranţă, nu! Cred că spectacolul trebuie să fie o coproducţie a celor care îl realizează. Dirijorul are marele privilegiu de a se juca şi de-a ţine sufletele actorilor în palmă.

Accept faptul că nu sunt o actriţă comodă. Uneori sunt poate chiar dificilă. Asta sunt!

Roxana Guttman,
actriţă 

Aţi jucat în spaţii neconvenţionale?

Mi-a plăcut şi îmi place să joc în spaţii neconvenţionale, să fac spectacole experiment, aşa cum am încercat la „Telefonul“. Eu îmi asum ideea de a spune ceva fără să mă folosesc de nimic, atunci văd dacă mesajul meu trece dincolo. Orice idee nouă de a face teatru e mai mult decât binevenită. Simt nevoia la un moment dat să spun şi lucrurile altfel.

În artă nu poţi să spui „aşa nu“ decât când e o chestie absolut scabroasă, gratuită, inutilă, exhibiţionistă… poate atunci, da… Eu am făcut spectacolul „Telefonul“ pentru că aveam şi am în continuare o idee fixă că trebuie să spun mesajul acesta prin spectacolul acesta. Faptul că actorii vor să facă şi să se exprime în fel şi chip în locuri diverse, în teatre, în subsoluri, în demisoluri, e un lucru extraordinar.

Aveţi o amintire specială dintr-un spectacol independent?

Acum câţiva ani am făcut un spectacol la Green Hours, „Cadoul Special“ se numea, dura 20 de minute, era despre Holocaust. Îţi dai seama ce risc? Am avut într-o seară o surpriză, pe care n-am s-o uit şi am s-o povestesc toată viaţa mea: la finalul unei reprezentaţii, unii cu cercei în nas au venit plângând la noi; eu am crezut că nu văd bine. Ne-am atins scopul. A fost absolut senzaţional.

Pe urmă a mai fost spectacolul cu Andrei Gheorghe, după singura piesă a lui Nicolae Cajal, „Alogic 14“, tot la Green jucat şi la festivaluri. A fost o experienţă uluitoare. Era un spectacol bazat pe improvizaţie multă, eu ador improvizaţia. Teatrul trebuie să fie viu. Vorbesc din punct de vedere al textului. Sigur că nu poţi să improvizezi la Shakespeare.

Apropierea din spaţiile independente dintre actori şi public te face să te dezinhibi. E o experienţă grea, dar o dată căpătată, e mirific.

Roxana Guttman

Când şi unde se mai joacă spectacolul dumneavoastră „Telefonul“?

În festivaluri şi în deplasări! Sigur, am să anunţ următoarele spectacole şi pe site, la care vă aştept cu drag, la fel ca şi la toate spectacolele Teatrului Evreiesc.

Sunteţi un om îndrăgostit de animale, dar şi cu un regim de viaţă sănătos . De unde a pornit această pasiune pentru animale?

Nu-i o pasiune, ci o dragoste! O dragoste care mă doare tare, pentru că nu pot să le ajut atât cât aş vrea şi mi-aş dori. De unde? Dinlăuntru meu. E o dragoste pe care le-o port de când mă ştiu.

Ce părere aveţi de faptul că fiica dumneavoastră, Naomi, e vegetariană?

Şi eu sunt vegetariană! Am început în acelaşi timp, cam acum şase ani. Ea a dat tonul, şi bineînţeles că eu am urmat-o. Şi-i sunt recunoscătoare pentru asta!

Nu e nici un pericol pentru sănătate?

Noi ne simţim bine aşa! Cred că e o mare eliberare şi o purificare. Şi apoi cum să mânânc, ceea ce iubesc atât de mult, animalele?

Foto: arhiva personală Roxana Guttman

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »