Ruleta rusească: „te dezlănţuie, tu, nebunie, nimic rău nu va fi!“
http://www.ziarulmetropolis.ro/ruleta-ruseasca-te-dezlantuie-tu-nebunie-nimic-rau-nu-va-fi/

E probabil să îl ştiţi pe Ovidiu Niculescu din filmele de cinema. El este chelnerul din „Filantropica”, este „Leon” din „Restul e tăcere”. Îi place lui Nae Caranfil să-l bage în filme, şi dacă nici Nae nu ştie actorii, nimeni nu-i mai ştie. E bun Ovidiu Niculescu. Dacă acceptaţi paradoxul, este poate prea bun. O să explic.

Un articol de Andrei Crăciun|3 Martie 2014

E probabil să îl știți pe Ovidiu Niculescu din filmele de cinema. El este chelnerul din „Filantropica”, „nu-mi spuneți asta, vă rog eu frumos, nu-mi spuneți asta (…), de ce vrei, domnule, dumneata să mă superi pe mine?”), el este „Leon” din „Restul e tăcere”, da, el e Le-on! Îi place lui Nae Caranfil să-l bage în filme, și dacă nici Nae nu știe actorii, nimeni nu-i mai știe. E bun Ovidiu Niculescu. Dacă acceptați paradoxul, este poate prea bun. O să explic.

L-am văzut, într-o duminică, seară, la Teatrul de Artă din București. Știți ce sentimente mă leagă de acest loc. Nu insist. Juca în „Ruleta rusească”, o adaptare fabuloasă după „Norul cu pantaloni” de Vladimir Maiakovski. Nu e chiar un spectacol de teatru. E, mai mult, un performance cu muzică live (excelenți în rolurile lor, deloc oarecare, băieții de la Trupa Veche – fosta Vama Veche, cea fără de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi), performance care devine, când și când, un stand-up comedy la care oameni din sală sunt invitați să participe (din fericire, chiar un copil a fost ales, spontan, într-un rol secundar – în rolul lui Dumnezeu).

Ovidiu Niculescu este un actor uriaș, care nu cunoaște limite. Chiar nu le cunoaște. Are o voce cum n-ați fi bănuit-o, e profesionist la chitară, cântă versuri antologice, duce, așadar, fără probleme un show ca „Ruleta rusească”. La urmă, a retezat aplauzele justificând, foarte omenește, că îi e foame. Cam așa stă treaba cu Ovidiu Niculescu.

Personajul, poetul, nebunul

Nu e o meserie. E o pasiune. Văd, îndeobște, patru-cinci piese de teatru pe săptămână. Cam știu actorii din orașul acesta. Îi studiez curios, cu invidie, firește. Sunt mulți actori buni în orașul acesta. Puțini însă sunt capabili să țină așa o sală în mână. De obicei intră în transă, privirea li se pierde, își joacă rolurile fără greșeli, dar redevin ei abia la sfârșit, la aplauze. Ovidiu Niculescu nu e așa. Am stat în primul rând, chiar în fața sa. Nu i-am văzut niciodată ochii aceia care anunță intrarea într-o altă dimensiune. Ovidiu Niculescu rămâne, în corpul spectacolului, el însuși.

Nu devine, decât foarte rar, ba chiar foarte greu, Maiakovski, personajul, poetul, nebunul, iar asta este – ar scrie specialiștii – rău. Nu le dau dreptate specialiștilor. Desigur, mi-ar fi plăcut și mie să văd o piesă de teatru cu un Maiakovski mai autentic, așa cum a fost – de un incurabil tragism (în context, glumele personale, chiar și foarte bune, Maia Morgenstern, păzea, s-a născut o nouă stea!, par excesive).

Întâmplarea face ca tocmai Maiakovski să fie și unul dintre poeții mei preferați din secolul de curând încheiat. Mă copleșește legătura sa cu suferința, mă tulbură accesul direct la inima lucrurilor, cum nu le e dat decât câtorva aleși într-un mileniu.

Nu mă deranjează credința sa în comunismul timpuriu. Dimpotrivă. Un om cu inima lui Maiakovski nu putea fi decât un naiv, un idealist, un comunist, un convins, așa cum un om cu inima lui nu se putea decât sinucide, fiindcă n-a inventat, nici el, trandafirul.

Desigur, e posibil ca el să fi fost ucis, aici istoricii, și nu doar cei ai literaturii, încă dezbat, dar risipirea sa în așa versuri tot poezie adevărată, deci sinucidere, e.

Ce este sufletul rusesc

Îi găsesc spectacolului acesta o calitate pentru care, câte sunt, toate neajunsurile sale pot fi ignorate. Vorbește despre poezie, despre poezia lui Maikovski!, într-un oraș murdar ca acesta, într-un timp atât de greșit ca acesta. Ovidiu Niculescu își pune jocul, își pune muzica în slujba acestei idei, iar asta, mie, mi se pare minunat. Desigur, cei limitați nu vor înțelege frumusețea acestui mare personaj, acestui poet, acestui nebun, acestui rus care se îmbăta în fiecare seară și o lua razna. Îi privește.

La Ovidiu Niculescu, apreciez, mai ales, aplecarea spre nebunie, el nu joacă liniștit, prudent, burghez, nu, el își trăiește arta, ca să folosesc o comparație dintr-o piesă pe care o cântă sălbatic, deci sincer, ca soldatul scăpat din război.

Ca să promoveze acest spectacol, în prezentarea disponibilă spectatorilor se face referire la un citat din Ivan Alekseivici Bunin, primul scriitor rus laureat al Nobelului pentru literatură, în 1933: „Sufletul rusesc este ca lemnul din care se fac și bâte și icoane”. Totodată, Ovidiu Niculescu poate să spună aceste cuvinte decisive: „Ruleta Rusească şi Teatrul de Artă Bucureşti m-au făcut să mă regăsesc şi să-mi asum, în sfârşit, un drum pe care l-am simţit mereu şi care m-a aşteptat destul”.

Am păstrat pentru sfârșit o observație. Se remarcă, iată, în „Ruleta rusească” o evidență: de fiecare dată, de mii de ani, Barabas este cel preferat de mulțime. De aceea, la fel ca Sebastian, fratele meu, n-am încredere decât în alegerile omului singur, dar în ele am foarte multă încredere.

Vor trece anii și, abia la final, desigur, atunci!, lui Maiakovski i se va face dreptate.

Foto cu Ovidiu Niculescu: Facebook Teatrul de Arta

22
/09
/17

INTERVIU Născut în 1977, la Piatra Neamț, regizorul Daniel Sandu alegea să studieze în adolescență la Seminarul Teologic „Sfântu Gheorghe” din Roman, experiență care avea să inspire primul său lungmetraj – „Un pas în urma serafimilor”, care intră astăzi în cinematografe.

22
/09
/17

Au mai rămas doar câteva zile până când adolescenții bucureșteni se vor putea reîntâlni cu EXCELSIOR TEEN-FEST – un eveniment dedicat în exclusivitate lor, o întâlnire cu teatrul, dar și cu arta filmului de animație, a sound design-ului și a editării de film. La fel ca în fiecare ediție de până acum, adolescenții vor fi implicați activ în procesul artistic. Vor aplauda și vor fi aplaudați.

22
/09
/17

Pe 30 septembrie și 1 octombrie, Teatrul Mic propune publicului său o nouă premieră, o piesă dinstinsă în anul 2008 cu Premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Din distribuție fac parte nume consacrate ale scenei Teatrului Mic, Rodica Negrea, Dana Dembinski-Medeleanu și Caudiu Istodor, dar și o parte din trupa tânără de actori, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu și Ionuț Vișan.

22
/09
/17

După ce a deschis Festivalul "George Enescu" la București, pe 2 septembrie 2017, cu opera „Oedipe“, în variantă concertantă, alături de London Philharmonic Orchestra, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului "George Enescu", conduce aceeaşi celebră orchestră la ea acasă, prezentând opera lui George Enescu, pe 23 septembrie 2017, la Royal Festival Hall din Londra.

21
/09
/17

Editura Nemira lansează un nou roman scris de Iulian Tănase – Melciclopedia, o carte plină de jocuri de cuvinte și cu numeroase trimiteri culturale, o aventură a imaginației, a erudiției și a spiritului ludic. Povestea este însoțită de ilustrațiile lui Mircea Pop.

21
/09
/17

Festivalul Enescu aşază, de ceva vreme, România pe harta festivalurilor de muzică clasică din lumea largă. Citim topuri în care Festivalul Enescu se află pe locul trei după evenimente precum BBC Proms (Marea Britanie) şi Festivalul din Lucerna (Elveţia).

21
/09
/17

Teatrul Apollo111 anunță primul spectacol din stagiunea Satelit – PULVERIZARE – în regia lui Andrei Măjeri. Bazat pe un text premiat al Alexandrei Badea care a fost pus în scenă cu succes în mai multe țări europene, piesa se află la prima montare în România.

20
/09
/17

Peste o treime (34%) din numărul biletelor pentru spectacolele celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru au fost deja epuizate, la doar 24 de ore de la momentul punerii lor în vânzare. Recordul a fost stabilit după primele 4 ore, când se înregistra o cotă de 25% vânzări din totalul biletelor Festivalului.

20
/09
/17

„Perfect sănătos”, noul lungmetraj al Ancăi Damian (scenariu – Lia Bugnar, actori în cele mai importante roluri: Anghel Damian, Olimpia Melinte, Vlad Ivanov și Cristina Florea), nu se înscrie în noul val. Ceea ce nu înseamnă că nu e important.

20
/09
/17

„Am avut norocul de a avea succes în anii ‘50, când frumuseţea avea o altă însemnătate decât are astăzi. În zilele noastre, orice actriţă tânără sau model devin celebre foarte repede şi nu au timp să-şi dezvolte personalitatea.” - Sophia Loren. Legendă a cinematografiei mondiale, divă inconfundabilă a marelui ecran și una dintre cele mai intens celebrate frumuseți din lume, Sophia Loren împlineşte, astăzi, 83 de ani.

19
/09
/17

CRONICA DE FILM „Un pas în urma serafimilor”, debutul extrem de aşteptat al lui Daniel Sandu, ficţionalizează, într-un stil apropiat de un anume cinema mainstream nu foarte ofertant, experienţa nefericită a regizorului ca elev într-un seminar teologic ortodox.

Page 1 of 65012345...102030...Last »