S-a întamplat pe 28 septembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/s-a-intamplat-pe-28-septembrie/

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926). 1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. […]

Un articol de |28 septembrie 2012

În 1991, a încetat din viaţă Miles Davis, cântăreţ de jazz, compozitor şi conducător de orchestră (n. 26 mai 1926).


1737 – Ioan Inochentie Micu Klein a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele „naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul episcopului de a înlocui termenul „naţiune” cu acela de „români” sau de „plebea românească”. Dieta ungară nu a permis citirea documentului.


1803 – S-a născut scriitorul Prosper Mérimée, creatorul nuvelei moderne în literatura franceză: „Colomba”, „Carmen” – scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume (m. 23 septembrie 1870).


1834 – S-a născut dirijorul francez Charles Lamoureux (m. 21 decembrie 1899).


1841 – S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles (m. 24 noiembrie 1929).


1848 – A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.


1864 – Se înfiinţează, la Londra, Asociaţia Internaţională a Muncitorilor (cunoscută sub numele de Internaţionala I), sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels.


1868 – S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat „Statutul organic”, care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.


1882 – S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat drept părinte al arheologiei româneşti; membru al Academiei Române (m. 26 iunie 1927).


1891 – A încetat din viaţă scriitorul american Herman Melville: „Moby Dick” (n. 1 august 1819).


1895 – A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară) (n. 27 decembrie 1822).


1899 – A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau (n.15 ianuarie 1858).


1914 – A avut loc urcarea pe tron a regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927), nepotul şi succesorul regelui Carol I (n. 1839 – m. 1914).


1916 – S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul „Network” (m. 14 ianuarie 1977).


1924 – S-a născut actorul italian Marcello Mastroianni: „La dolce vita”, „Nopţi albe” (m. 19 decembrie 1996).


1930 – S-a născut scriitorul Petre Sălcudeanu, fost ministru al Culturii, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România (d. 6 noiembrie 2005).


1966 – A încetat din viaţă André Breton, poet şi prozator, teoretician şi principalul animator al mişcării suprarealiste – „Manifestul suprarealismului” (n. 19 februarie 1896).


1970 – A încetat din viaţă scriitorul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al „generaţiei pierdute”; a introdus noi procedee literare, similare montajului de film („Manhattan Transfer”, trilogia „SUA”) (n. 14 ianuarie 1896).


1978 – A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; a avut cel mai scurt pontificat din istoria modernă, doar 34 de zile (n. 17 octombrie 1912).


1993 – La şedinţa Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, consacrată dezbaterii cererii României de aderare la Comunitatea Europeană, ţara noastră a primit aviz favorabil de aderare.


1997 – Naveta spaţială americană Atlantis s-a cuplat cu staţia orbitală rusă Mir, pentru a-l aduce la bordul acesteia pe cosmonatul american David Wolf care l-a înlocuit pe astronautul Michael Foale.


1998 – Social-democratul Gerhard Schröder a fost ales cancelar al Germaniei, punând capăt celor 16 ani de conducere creştin-democrată a cancelarului Helmut Kohl.


2003 – A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate. (n. 7 septembrie 1909).


2003 – A încetat din viaţă Althea Gibson, prima jucătoare de culoare care a participat la turneul US Open în 1950 şi a câştigat, pe lângă US Open, şi la turneul de la Wimbledon.


2006 – A încetat din viaţă scriitorul Virgil Ierunca: „Semnul mirării”, „Poeme de exil”, „Româneşte” (n. 16 august 1920).


2007 – A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul român Savel Stiopul (n. 15 iunie 1926).


2008 – Compania americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.


2009 – A decedat publicistul Marius Grozea, redactor-şef la Radio România Tineret între anii 1990 – 1991; în 2004, câştigă Premiul Clubului Român de Presă, la secţiunea Talk-Show Radio, cu emisiunea „Maraton Blue Jeans”

 

Sursa: Mediafax

15
/06
/17

La Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu de anul acesta, Mikhail Baryshnikov prezintă un one-man show intitulat „Brodsky/Baryshnikov”, în regia lui Alvis Hermanis, bazat pe poemele poetului rus Joseph Brodsky. Cele două reprezentații sunt programate pe 15 iunie, ora 22.00, și 16 iunie, ora 18.00.

15
/06
/17

”Captivează instantaneu... Inspirat din Keaton, Fellini și desigur Chaplin, acest spectacol atemporal despre hilare accidente minore și acrobații excepționale este încântător...Obligatoriu de văzut... Contagios, extraordinar, magic.. Adorabil...Un deliciu, mergeți neapărat să-l vedeți....” Dincolo de astfel de spicuiri din aprecierile presei internaționale la adresa acestui spectacol, exact în ziua în care o mult necesară lege a fost adoptată în România (interzicerea folosirii de animale sălbatice în numerele de circ pe tot teritoriul țării), ”Pss psss/ Chiar... fără cuvinte” a făcut istorie în multe suflete și la FITS 2017.

14
/06
/17

Unul dintre invitații speciali ai FITS 2017, Mikhail Baryshnikov, a ajuns încă de luni, 12 iunie, în Sibiu, nerăbdător să urmărească o parte dintre spectacolele programate în festival. A aplaudat, odată cu publicul numeros de la sala BRD Scena9, spectacolul „Vertigo 20” creat de coregrafa Noa Wertheim și s-a întâlnit cu Președintele FITS, Constantin Chiriac, pentru o discuție călduroasă despre detalii din viața artistică și personală, dar și despre spectacolul pe care artistul îl va susține la Sibiu.

14
/06
/17

Față de cum au cunoscut circul multe generații, acest relativ nou tip de artă performativă, circul contemporan, împletește acrobațiile și performanțele fizice cu dansul, prezentarea unui fir narativ prin mijloace de expresie teatrală, lightning design și o estetică centrată pe om, pe sentimentele, călătoria și poveștile sale. Australia, patria celebrissimei trupe Cirque du Soleil,  este unul dintre creatorii circului contemporan, care a luat avânt în anii 1970. Este o artă care conectează corpurile și sufletele fără a avea nevoie de prea mult decor sau artificii ornamentale sau de animale. Istoria circului dar și numeroasele frământări și teme ale culturii contemporane se regăsesc în această artă măiastră, complexă, extrem de muncită și totodată simplificată până la esențe: mișcare, dans, ritm, conexiune, capodoperă a corpului uman. Doamnelor și domnilor, Circa Contemporary Circus!

14
/06
/17

“Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit”, spunea Jorge Luis Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, care se stingea din viață pe 14 iunie 1986.

13
/06
/17

Miercuri, 14 iunie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) găzduiește lansarea romanului „Iată-mă” de Jonathan Safran Foer, una dintre cele mai aşteptate cărţi Humanitas Fiction din această vară şi bestseller al editurii la Bookfest 2017, din care vă invităm să descoperiți un fragment.

13
/06
/17

Tocmai a avut loc la Bulandra premiera spectacolului „Pe lacul auriu” (de Ernest Thompson), în regia maestrului Dinu Cernescu. E un spectacol de modă veche și bună.

13
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Exilul românesc a cunoscut o paletă extrem de variată de persoane. La 1848, revoluționarii s-au refugiat în Franța sau în alte țări europene, preocupați de soarta Principatelor și ducând cu tenacitate o campanie de informare despre români și aspirațiile lor.

13
/06
/17

Compania spaniolă Tutais a adus la FITS 2017 un spectacol cu care publicul românesc cu siguranță a rezonat puternic. ”Dansul urșilor din Pirinei” valorifică o tradiție culturală extrem de veche în multe zone montane ale Europei și ale lumii, inclusiv în România, în centrul căreia se află urșii și lumea lor de munți și păduri. Încărcătura simbolică enormă a ursului este, toată, incorporată în acest spectacol: animal totemic, heraldic, călăuză a sufletelor după moarte, vestitor ritualic al primăverii, simbol regal înțelepciunii dar și al forței brute dezlănțuite, arhetip al vindecătorului șamanic, principiu dual al adormirii și reînvierii și multe altele.

13
/06
/17

Știți unde e Guadalupe? În largul coastei vestice a Mexicului. Știți ce legătură are cu România? (Desigur, dincolo de faptul că este cel mai populat teritoriu al Uniunii Europene -întrucât aparține de Franța, face parte și din UE- din America de Nord.) Una enormă, aceeași legătură pe care o poate stabili orice loc din lume cu un altul: conexiunea prin muzică, dans, ritm, culoare, zâmbet, bucurie.

13
/06
/17

Seria de concerte SoNoRo Conac din luna iunie se va încheia săptămâna aceasta, cu concertele de la Biserica Fortificată din Cincșor, Castelul Kalnoky din Micloșoara și Castelul Daniel din Tălișoara. Concertele SoNoRo Conac se vor relua în luna septembrie.