Salonul nr. 6. Cehov reinterpretat de Pintilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/salonul-nr-6-cehov-reinterpretat-de-pintilie/

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 august 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Aducându-l pe clasicul rus în cea mai acută contemporaneitate, acest al treilea și cel mai puțin cunoscut și văzut lungmetraj al cineastului român părea a continua, după zece ani, deriziunea din finalul „Reconstituirii”. De această dată cu mai puţină subtilitate, probabil pentru că regizorul adunase, între timp, suficient dispreţ refulat.

Filmul anunţa totodată viitoarea mare ecranizare a unui alt clasic (Caragiale), „De ce trag clopotele, Mitică?” (1981), film interzis până la Revoluţie.

DVD Lucian PintilieÎn „Salonul nr. 6”, Pintilie joacă fără ocolişuri, cu cărţile pe faţă. Este visceral, grotesc, strident, necruţător, expresionist. Tentaţia spre parabolă este temperată, în favoarea unei abordări înclinate spre un naturalism atent construit.

Noroiul de sfârşit de iarnă, mizeria din spital, sărăcia şi apatia pacienţilor, brutalitatea gardienilor – totul este la vedere şi trimite la situaţia din România. Dar şi la temutele lagăre de concentrare de dincoace de fosta Cortină de Fier.

Alienerea impusă protagonistului interpretat de Slobodan Perovic (un alter ego evident al regizorului) – care ajunge de la statutul de medic bine îmbrăcat, respectat şi iubitor de filosofie, în poziţia de prizonier într-un salon-închisoare pentru bolnavi mintal, foştii săi pacienţi – pare împrumutată din cea mai înaltă literatură a absurdului. În acest caz, un absurd tragic.

La fel ca în „Reconstituirea”, timpul în „Salonul nr. 6” pare unul mort, fără ieşire, fără orizont.

Coloana sonoră, care propune o spectaculoasă folosire a unor sunete cu sursă în afara cadrului, funcţionează ca un metronom. Stabileşte ritmul, dar amplifică senzaţia de apăsare, de peisaj insuportabil, de nebunie generalizată, în care singura salvare pare a o reprezenta moartea.

Pintilie introduce însă şi câteva raze luminoase (de altfel, la fel ca în toate filmele sale) – fetiţa care este apropiată de medic şi care îl veghează la capătâi în cripta-biserică, după ce „bolnavul” a fost dezbrăcat complet şi acoperit doar cu un cearşaf alb (un final regăsibil, peste ani, la Cristi Puiu, în „Moartea domnului Lăzărescu”).

04
/08
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului de scurt-metraj Filmul de Piatra și-a desemnat câștigătorii. La categoria Ficțiune, marele câștigător a fost comedia Când afară ninge în regia lui Conrad Mihail Mericoffer, care ilustrează eforturile unui tânăr cuplu de-a pune în funcțiune liftul blocului în care locuiesc, împotriva voinței unei șefe de scară zgârcite.

04
/08
/17

“Cred că am devenit, astăzi, persoana care mi-am dorit să fiu. Am învăţat că, indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta. Am învăţat că trebuie să te desparţi de cei dragi prin cuvinte calde. S-ar putea să fie ultima oară când îi vezi… Am învăţat să iubesc ca să pot fi iubită!” - Cezara Dafinescu. Una dintre cele mai îndrăgite doamne ale teatrului românesc împlineşte, astăzi, 69 de ani.

03
/08
/17

În puțin peste o săptămână va începe a șasea ediție a Festivalului de Film Horror & Fantastic Lună Plină, care va avea loc între 10 și 13 august, la Biertan, județul Sibiu. Pe parcursul celor patru zile, cinefilii vor avea parte de o selecție terifiantă de 13 lungmetraje, 19 scurtmetraje și un cine-concert.

03
/08
/17

La 25 de ani de la infiintare si la peste 250 de filme artistice le lung metraj realizate in aceasta perioda, Castel Film are placerea de a va anunta o premiera in istoria filmului! Serialul de televiziune “Comrade Detective” produs de catre compania Americana A24 (Channing Tatum) pentru platforma Amazon Prime va avea premiera mondiala pe 4 august. Pentru inceput serialul va fi disponibil doar in SUA, Marea Britanie, Australia si Noua Zeelanda.

02
/08
/17

Actorii Harvey Keitel și Liam McIntyre fac parte din distribuția "See You Soon", debutul regizoral al lui David Mahmoudieh, filmările având loc inclusiv în Români. În film joacă și fotbalistul spaniol Carles Puyol.

30
/07
/17

CRONICĂ DE FILM La concurență cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical și anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambițioasă formal și polemică prin subiect.

28
/07
/17

Editura Nemira ii invită pe cinefili la o nouă ediție Movie night by the book, miercuri, 2 august, de la ora 21.00, dedicată lui Charlie Chaplin: seara începe cu o discuție despre Viața mea, autobiografia regizorului și continuă cu proiecția filmul Modern Times. 

28
/07
/17

Safari, cel mai recent documentar al regizorului austriac Ulrich Seidl, va intra în cinematografe pe data de 11 august. Filmul a avut premiera la festivalul de Film de la Veneția, iar regizorul a fost prezent în România la proiecțiile filmului de la Cluj, în cadrul TIFF.

27
/07
/17

Festivalul Filmul de Piatră (27 - 30 iulie, Piatra Neamț) a ajuns la cea de-a zecea ediție. Anul acesta, festivalul își sărbătorește cele 10 ediții de existență cu cele mai bune filme din ultimul an, muzică live și petreceri până în zori de zi, evenimente în aer liber și activități organizate de către voluntari.

27
/07
/17

Ajunsă la cea de-a 4-a ediție,Caravana Filmelor NexT urmează să instalezesala de cinema preferată a verii în aer liber, în grădini, parcuri, pajiști întinse și alte spații verzi neconvenționale din 7 orașe din țară, în perioada 27 iulie – 23 august.

26
/07
/17

„Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va avea premiera în cinematografele din România de Ziua Națională. Producția va fi distribuită în cinematografele din toată țara de microFILM.