Șapte noi stele pe Aleea Celebrităților de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/sapte-noi-stele-pe-aleea-celebritatilor-de-la-sibiu/

Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu, şi Constantin Chiriac, preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, au inaugurat ieri şapte noi stele pe Aleea Celebrităţilor din Sibiu.

Un articol de Liliana Matei|15 iunie 2014

Aleea Celebrităților de la Sibiu (Sibiu Walk of Fame) este un proiect inițiat de Primăria Municipiului Sibiu și se constituie într-o recunoaștere publică a meritelor celor mai importante personalități care au contribuit la dezvoltarea fenomenului cultural de la Sibiu.

Inaugurată anul trecut în cadrul celei de-a XX-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, Aleea Celebrităților a fost amenajată în Parcul Cetății și este gândită ca un tribut adus realizărilor în domeniul cultural și artistic din Sibiu sau în legătură cu acesta. Sibiul a fost o cetate medievală care nu a putut fi cucerită. Aleea Celebrităţilor a fost amenajată în Parcul Cetăţii din municipiu, aflat în imediata apropiere a Sălii Thalia, primul teatru construit pe actualul teritoriu al României (1788), şi de-a lungul zidului de apărare al vechii cetăţi a orașului.

Cele șapte stele acordate în cadrul celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu au fost oferite lui Martin Hochmeister (post mortem), Radu Stanca (post mortem), Peter Brook, Lev Dodin, Peter Stein, Krystian Lupa și Gigi Căciuleanu. „Aceștia vor deveni simbolic oameni ai cetății”, a declarat Constantin Chiriac.

Fondator al primei biblioteci publice, al primei reviste de teatru şi al primelor ziare, reviste şi gazete din Sibiu, Martin Hochmeister primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor în semn de respect pentru construcţia primului teatru de pe teritoriul actual al României, la 1788, în Sibiu. Stea oferită de: Henkel.

Patronul spiritual al Teatrului Naţional din Sibiu, Radu Stanca este creatorul noului Teatru din Sibiu în secolul al XX-lea. Primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru opera sa dramatică, pentru activitatea de actor, regizor, poet, eseist şi animator cultural, precum şi ca lider al Cercului literar de la Sibiu. Stea oferită de: Banca Comercială Carpatica.

Creator al International Centre for Theatre Research, regizorul Peter Brook primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru uimitoarea sa capacitate de a reforma gândirea şi creaţia teatrală a lumii în ultimii 70 de ani. Stea oferită de: BRD Groupe Société Générale.

Legendă a teatrului rus, personalitate care a uimit şi continuă să uimească lumea, Lev Dodin primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru creaţia sa, Maly Drama Theatre – Theatre of Europe, pentru inegalabilele sale spectacole şi pentru generaţiile de actori şi regizori pe care i-a format. Stea oferită de: Raiffeisen Bank.

Unul dintre cei mai aclamaţi regizori de teatru din operă din lume, creatorul fenomenului Schaubühne, regizorul Peter Stein primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru felul unic în care a regândit arta regiei de teatru şi operă la final de veac şi început de mileniu. Stea oferită de: Institutul Cultural Român (ICR).

Regizorul Krystian Lupa primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor, pentru vocea sa unică în teatrul polonez şi mondial, pentru creaţiile sale care au impus în lume Teatrul de Artă. Stea oferită de: Adam Mickiewicz Institute.

Director al Centrului Naţional Coregrafic din Rennes, creatorul Companiei Studioul de Dans Contemporan la Grand Théâtre de Nancy, director artistic al Baletului Naţional din Chile, creator de spectacole, cap de afiş la Paris, Moscova, Montevideo, Tel Aviv, Santiago, Cardiff, Hamburg și Roma, Gigi Căciuleanu primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor pentru unicitatea creaţiei sale în lumea dansului şi teatrului, ce stă sub semnul muzicii şi al poeziei. Stea oferită de: JTI.

Primele șase stele au fost acordate anul trecut unor personalități ca George Banu (om de teatru), Eugenio Barba (regizor), Declan Donnellan (regizor), Nakamura Kanzaburo XVIII (actor kabuki, post mortem), Ariane Mnouchkine (regizor) și Silviu Purcărete (regizor).

Foto: Dragoș Dumitru

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

În perioada 4-18 iulie 2017 se desfășoară cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru din Almada, cea mai importantă manifestare de acest gen din Portugalia. La eveniment va fi prezentat și spectacolul „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu, în interpretarea actorilor de la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu (TNRS). Spectacolul va avea loc, duminică, 16 iulie, ora 22:00, pe Scena Mare a Școlii D. Antonio da Costa din Almada unde sunt așteptați 600 de spectatori.

13
/07
/17

Pe 22 iulie, de la 08:00 la 20:00, găsești în București un workshop de fotografie și explorare urbană, în care afli poveștile orașului de la scriitorul Andrei Crăciun și înveți să faci fotografii de la un profesionist ca Adi Bulboacă.

13
/07
/17

Se împlinesc 10 ani de când UNDERCLOUD, primul festival de teatru independent din România, se desfăşoară în fiecare vară în Bucureşti. Ediţia aniversară ce va avea loc în perioada 22-31 august 2017, la ARCUB-Gabroveni, va fi marcată de evenimente teatrale unice, de prezenţa unor personalităţi ale teatrului românesc şi străin, de petreceri şi surprize.

12
/07
/17

Blackbird sau...blackbirds? E întrebarea cu care am ieșit de la Unteatru după ce am văzut piesa lui David Harrower, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu. Poate e firesc să încep cu notarea acestei prime impresii după duelul verbal dintre Ray (Peter) și Una. Și totuși, o umbră de îndoială se strecoară, brăzdând aerul încins de afară... Să fi fost doar o pasăre?... O pasăre neagră, un gând acuzator sau, poate, „dulcea pasăre a tinereții”? Ezit, știind că lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par să fie...

12
/07
/17

Buzăul a devenit între 4 și 9 iulie, pe durata Festivalului Internațional de Film Buzz CEE, un spațiu original al filmelor și al cineaștilor. Cum a arătat a doua ediție a festivalului buzoian, aflați din rândurile care urmează.

12
/07
/17

Toate aceste nopți albe / All These Sleepless Nights, documentarul hibrid regizat de polonezul Michal Marczak, intră pe 28 iulie în cinematografele din țară, distribuit de Transilvania Film. Filmul a câștigat premiul pentru regie la competiția World Cinema - film documentar a Festivalului de la Sundance, și premiul publicului în competiția internațională a festivalului T-Mobile New Horizons IFF din Polonia.

11
/07
/17

Tarja, soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish isi va prezenta noul album, în premieră în Transilvania, la cea de-a 12-a ediție a festivalului ARTmania.

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.

11
/07
/17

... Vă amintiți de sâmbătă aceea cu 50 de grade, caniculă mare și avertisment pe măsură de stat sub ocrotirea aerului condiționat? Ei bine, în aceeași sâmbătă era programată penultima reprezentație din această stagiune a Soldatului de ciocolată, la Teatrul Odeon.

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.