Scenografa Carmencita Brojboiu va expune ,,Desene-gânduri-vise-Cita” în Budapesta
https://www.ziarulmetropolis.ro/scenografa-carmencita-brojboiu-va-expune-desene-ganduri-vise-cita-in-budapesta/

Carmencita Brojboiu va organiza miercuri, 20 martie, la Institutul şi Muzeul Naţional de Teatru din Budapesta vernisajul expoziţiei ,,Desene-gânduri-vise-Cita”, aceasta fiind prima ei expoziţie de scenografie.

Un articol de Andrada Văsii|18 martie 2013

Miercuri, 20 martie, ora 16.30, la Institutul şi Muzeul Naţional de Teatru din Budapesta va avea loc vernisajul expoziţiei Desene – gânduri – vise – Cita realizată de cunoscuta scenografă Carmencita Brojboiu.

În deschiderea evenimentului va vorbi Visky András, directorul adjunct artistic al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Prima expoziţie de scenografie a Carmencitei Brojboiu este un fel de scurtă trecere în revistă a parcursului său artistic (după spusele curatoarei expoziţiei, Zsuzsa Szebeni, are strâns material pentru cinci mari expoziţii) şi va cuprinde numeroase schiţe de decor şi costume, păpuşi, măşti, obiecte şi costume pictate de-a lungul anilor. Lucrările vor rămâne expuse până pe 30 mai 2013, urmând şi alte expoziţii.

Universul meu artistic se poate vedea în lucrările mele, în munca mea. E vorba de vis, de imaginaţie, de libertate, de sensibilitate, de bucurie şi de multă-multă muncă. (scenografa Carmencita Brojboiu)

Carmencita Brojboiu este, începând cu anul 2006, membră a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. A realizat decorul şi costumele la peste o sută de spectacole (teatru, dans, operă, teatru pentru copii) dintre care amintim: Leonida Gem Session, adaptare după Caragiale în cădere liberă, regia: Gábor Tompa, Rinocerii de Eugèn Ionesco, regia: Gábor Tompa (Teatrul Naţional din Praga), Hedda Gabler de Henrik Ibsen, regia: Andrei Şerban, Immanuel Kant de Thomas Bernhard, regia: Alexandru Colpacci (Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely, Timişoara), Leonce şi Lena de Georg Büchner, regia: Gábor Tompa, Strigăte şi şoapte de Ingmar Bergman, regia: Andrei Şerban, Trei surori de A.P. Cehov, regia: Gábor Tompa, Unchiul Vania de A. P. Cehov, regia: Andrei Şerban, Vinerea lungă de András Visky, regia: Gábor Tompa etc.

A avut numeroase nominalizări la diverse premii naţionale şi internaţionale (Masca de Aur, Rusia). Printre altele, a primit: Premiul „Vlad Mugur” (2007) – pentru scenografia spectacolului Discipolii, regia: Gábor Tompa; Premiul pentru cele mai bune costume (2005) la Festivalul Naţional de Teatru de la Uzice (Serbia – Muntenegru) pentru spectacolul Medeea-Cercuri, Premiul pentru scenografie (2004) la Festivalul Dramaturgiei Româneşti, Timişoara pentru spectacolul Jaques sau supunerea, Premiul pentru inovaţie şi noi tehnici în teatru de animaţie (2002) pentru spectacolul Ivan Turbincă la Festivalul “Puck Anima Fest” etc.

Foto credit: Biró István,

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.

02
/02
/24

În perioada 5 – 23 februarie 2024, Elite Art Gallery vă invită la expoziția artistului Leo Dolghier Oleg, „Symbiosis”, curatoriată de istoricul de artă, Felicia Acsinte. În cadrul vernisajului, care va avea loc pe data de 8 februarie, începând cu ora 18:00, expoziția va fi îmbogățită cu un element interactiv și dinamic, prezentat de artistul performer, Alexandru Medinschi, completând astfel călătoria vizuală printr-o experiență captivantă.