Scrisoare către Max Blecher
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-max-blecher/

Scumpe domnule Blecher, sunt mulţi ani deja de când vreau să vă scriu şi mă reţin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

Un articol de Andrei Crăciun|9 decembrie 2016

Cunosc încorsetarea unui ghips și știu bine ce înseamnă un an într-un pat de spital. Am avut Berck-ul meu. Știu ce înseamnă și o supraviețuire.

Pe de altă parte, curajul cu care v-ați îndurat sfârșitul îmi e străin, nu îl pot cuprinde. Aici m-am despărțit de dumneavoastră și această despărțire m-a împiedicat până acum să mă aplec asupra acestei foi albe.

Nu aș putea avea decența dumneavoastră în suferință, știu bine că m-aș fi suprimat încă de la diagnostic. Și atunci, cum să îndrăznesc să vă deranjez?

M-am simțit în fața dumneavoastră întocmai ca Mihail Sebastian: nerușinat de capriciile, indispozițiile și enervările mele. V-am considerat, așadar, superior în morala de a juca jocul până la ultimele jetoane și am încercat să vă uit. S-au strâns ani de când am luat această hotărâre. Bineînțeles că nu v-am putut uita.

Aflați că recent s-a făcut un film de cinema care ia cartea Inimi cicatrizate și face din ea o altă artă. Nu sunt în măsură să vă comunic impresii despre această încercare. Nu am avut, până acum, curajul să o privesc. Încă îl adun.

Dar acesta este timpul în care mi s-a făcut foarte dor de ultima dumneavoastră carte. V-am recitit și m-am descoperit și mai aproape de moarte, și mai incapabil să duc o durere. Vedeți bine că viața m-a mutilat.

Scumpe domnule Blecher, nu știu și nu pot nici eu să înțeleg de unde v-ați luat forța de a scrie Inimi cicatrizate. Găsesc în ea încrederea și disperarea cu care un naufragiat aruncă o sticlă în mare. Găsesc în ea truda unui reporter special trimis în iad. Iar umanitatea dumneavoastră, scumpe domnule Blecher, mă copleșește și îmi dă speranță.

inimi-cicatrizate-stillok

Imagine din filmul „Inimi cicatrizate”, în regia lui Radu Jude

Mă suspectez zilnic de cel puțin o sută de maladii, toate mortale. Citindu-vă, bineînțeles că mi se face rușine de această ipohondrie (desigur justificată).

Scumpe domnule Blecher, citindu-vă, sunt cuprins și de groază și de încântare. Cunosc bolile din realitate și cunosc și cumplitele boli care vor urma, căci nu au cum să nu urmeze. Am citit mii de cărți și am luat act de mii de feluri de a privi către viață și către moarte. Degeaba! Nu sunt pregătit pentru a îndura nici viața, nici moartea.

Iar acum vă recitesc pe dumneavoastră și mă simt așezat pe o masă în așteptarea unui diagnostic crunt, mă simt cuprins de o dragoste care se poate simți chiar și dincolo de învelișul de carne, traversez ani într-un sanatoriu…

Și mai ales, mai ales!, inima îmi zvâcnește la frumusețea poeziei pe care o lăsați în cronica suferinței dumneavoastră abia deghizată în viața tânărului Emanuel.

inimi-cicatrizate-humanitasUite, scumpe domnule Max Blecher (aș fi vrut să vă pot spune, ca apropiații, Maniu), o frază, o frază simplă ca aceasta – După-amiaza își reluă în odaie scurgerea ei inutilă și tristă – care rezumă tristețea ineluctibilă a zilelor de boală mi se pare îndeajuns ca să salveze din umanitate, din întreaga umanitate, însăși sufletul.

Omul este o ființă cumplită, v-ați săvârșit prematur și nu ați apucat să aflați toate ororile pe care ni le-au lăsat în istorie contemporanii dumneavoastră, dar tot om sunteți și dumneavoastră, și asta îmi e, cumva, de-ajuns ca să cred că totuși omul merită să existe.

Tot om sunteți și dumneavoastră, în literatură, și în realitate, un poet capabil să vadă cum se aprind cu flăcări purpurii geamurile unei mansarde în amurg.

Scumpe domnule Max Blecher, Inimi cicatrizate nu este o carte pe care să o poți cântări ca pe altele. Ea este excepțională în cel mai intim grad. V-aș scrie puțin dacă m-aș arăta, ca atâția, îndatorat că ne-ați lăsat această capodoperă.

Pentru că nu e niciun cuvânt care să o poată exprima, voi lăsa aici – în loc de orice altă încheiere – tăcerea mea solidară cu toți cei care au văzut vreodată un oraș ca un vapor care se scufundă și dispare în întuneric. Tăcerea, așadar.

Cartea „Inimi cicatrizate” (ediție îngrijită de Marieva Ionescu) a fost publicată la Editura Humanitas în anul 2016.

Scumpe domnule Blecher, nu știu și nu pot nici eu să înțeleg de unde v-ați luat forța de a scrie Inimi cicatrizate. Găsesc în ea încrederea și disperarea cu care un naufragiat aruncă o sticlă în mare. Găsesc în ea truda unui reporter special trimis în iad.

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

05
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT O matrice spirituală deosebită de a europenilor face ca lumea indiană, acel conglomerat unde se vorbesc 15 grupe de limbi, cu literatură și tradiții culturale proprii, să surprindă în permanență, să intereseze prin uimitoarea diversitate și în același timp prin coeziunea extraordinară.

04
/06
/18

METROPOLIS SPECIAL După ce a cucerit planeta cu „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” (Polirom, 2017), istoricul israelian Yuval Noah Harari și-a îndreptat privirea spre ce va urma. „Homo deus. Scurtă istorie a viitorului” (Polirom, 2018) este o incursiune în lumea imaginară a ceea ce ar putea fi.

01
/06
/18

“În primii ani de viață am locuit într-o cămăruță, împreună cu părinții mei, care abia se căsătoriseră, cu un an în urmă, erau niște oameni foarte tineri. Și în acea cameră de câțiva metri pătrați se desfășura toată viața noastră, toată viața familiei. Era ciment pe jos, era un pat în care dormeam toți trei. și pe marginea căruia, mama, ținându-mă în brațe, îmi citea. E prima mea amintire. (...)”, mărturisea Mircea Cărtărescu, într-un interviu pentru emisiunea DIGICULT. Născut într-o zi de 1 iunie, la fel ca și soția sa, scriitoarea Ioana Nicolaie, Mircea Cărtărescu împlinește, astăzi, 62 de ani.

30
/05
/18

METROPOLIS SPECIAL 7 destinații din romanele momentului – din New York până la Tōkyō, din Bogotá la Calcutta, din Tripoli până în Sicilia și de acolo la Ierusalim...

29
/05
/18

Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XIII-a, va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, într-un nou spaţiu de la Romexpo, Pavilionul B2, unde Statele Unite reprezintă ţara invitată de onoare.

28
/05
/18

Constelația celor șapte stele a dat, din Antichitate până în Renaștere, numele mai multor grupări literare. În Franța secolului al XVI-lea, tot atâția poeți, șapte, s-au strâns în jurul lui Ronsard, „acest poet prea falnic din culmea-i prăvălit”, cum îl numește Boileau.