Scurtă introducere în viața Letiției Vlădescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurta-introducere-in-viata-letitiei-vladescu/

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiţia Vlădescu (27 de ani). O ştiţi din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiţia provine dintr-o familie de muzicieni şi până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiţia o mai puteţi vedea şi la Teatrul Mignon, dar şi la Operetă.

Un articol de Andrei Crăciun|7 iunie 2015

Ziarul Metropolis a inițiat o nouă campanie editorială: „100 de tineri artişti pentru 100 de ani de România“. Este un pariu pe care îl facem, prezentându-vă, într-o serie de interviuri, 100 de nume care îşi vor pune amprenta în viaţa culturală a României pe termen mediu şi lung. Pe 1 decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire de la 1918. Cum ne pregătim, însă, pentru următoarea sută de ani?

Andrei Crăciun: Ce faci dumneata cu prietenii dumitale?
Letiția Vlădescu: Ne jucăm jocuri și vorbim.

Ce jocuri vă jucați?
Catan, cărți…

Sunt actori?
Nu neapărat, dar majoritatea sunt. Am însă și prieteni care n-au nicio legătură cu lumea artistică.

Ești jucăușă, Letiția Vlădescu?
Băi, da. Nu mai am perioada asta cu ieșitul. Am avut-o, dar nu o mai am.

Ai fost clubberiță?
Nu de house, niciodată.

Dar pe unde o ardeai?
La început mergeam într-un club pentru că îmi plăcea de cineva.

Stai, stai, stai! Deci dumneata mergeai la discotecă fiindcă era un terț acolo pe care îl simpatizai. Dar nu-ți găseai curajul de a deschide vorbă către el sau cum? De ce nu vorbeai cu cetățeanul?
Am mai și vorbit. Asta se întâmpla la șaptișpe ani. Dar nu arătam că îmi place. Oricum, așa a pornit pasiunea mea foarte mare cu ieșitul în club. Dar de fapt mergeam să dansez!

Ești o dansatoare, Letiția?
Da! Black music, R’n’B, hip-hop.

Ca orice fată din Cotroceni (n.r. – actrița, fiică de muzicieni, a copilărit în acest cartier).
Ca orice violonist.

Tu ai mai păstrat legătura cu colegii tăi, violoniștii?
Foarte puțin. Cu trei prietene. Cu ceilalți – deloc. A fost o ruptură totală și bruscă.

Și n-ai regretat-o?
Până acum, nu.

Și crezi că o vei regreta?
Nu știu, nu știi niciodată ce te apucă, dar nu cred.

Te-ai mai reapuca?
Pentru a ajunge la nivelul la care eram la optișpe ani ar trebui să studiez mulți ani de acum încolo câte șase ore pe zi. Și nici așa n-am nicio garanție că aș mai ajunge la același nivel. Aveam deprinderile formate atunci, era altceva! Erau deprinderile învățate de un copil mic.

LETIȚIA VLĂDESCU IUBEȘTE OAMENII

Ești tristă, în adâncul sufletului tău de copil mic?
Acum nu. Sunt foarte veselă. Sunt prietena omului eu.

Îți plac oamenii, Letiția?
Da, mult de tot. Îmi place să vorbesc. Îmi place să vorbesc mult. Îmi place să vorbesc despre orice.

Despre ce vrei să vorbim?
Vreau neapărat să evoluăm.

Noi, românii? Noi, oamenii?
Aș vrea în primul rând noi, românii. Dar și noi, oamenii.

Și cine ne ține pe loc?
Nu știu, nu pretind că aș fi și vreun fiolosof. Dar s-au distrus lucruri, s-a distrus mult și nu prea mai există bareme, reguli… într-un fel e bine, dar generația mea a pierdut ceva ce părinții noștri au avut esențial.

Ce anume?
Un soi de adevăr, un soi de respect, un soi de valori.

În ce?
În tot. Adevărul și respectul ăsta uman.

Acum ce avem? Ipocrizie? Falsitate? Minciună?
Da. Și înțeleg și de ce.

De ce? Pentru că e prea grea supraviețuirea?
Da.

Suntem prea mulți pe pământ, Letiția?
Eh, nu știu dacă e numai asta. Vin totuși și plusurile: am evoluat. Cunoașterea poate să fie pentru oricine acum. Dacă te interesează să cunoști anumite chestii… Acum se poate. Oricine poate. E o altă deschidere. Poți să călătorești, poți să mergi la școli. E treaba ta ce iei din călătoriile alea. Eu am urât toată viața că mă târau în muzee în copilărie. Și după ce am blestemat, am stat singură, om mare deja, la coadă, să intru la aceleași muzee! La aceleași! Mi-a trebuit un timp să înțeleg. Am avut o furie pe toată viața mea dinainte total degeaba, că n-am fost așa de chinuită. Sau poate că am fost chinuită, habar n-am! Poate d-aia n-am crescut și eu mai înaltă!

11301358_10153301996746224_1847157348_n

Te-a ținut vioara pe loc?
M-a ținut vioara, că n-am făcut sport.

Și ai fi făcut dacă n-aveai vioara?
Nu știu. Dar îmi place să înot în larg!

În care larg?
În mare. Îmi place mult mai mult în mare. Îmi place să merg în Vamă, sau de fapt îmi plăcea. Am fost introdusă în acest spirit prin prisma facultății, recunosc. Dar s-a murdărit rău apa! Nici nu-mi mai vine să intru.

Mai mergi acum?
N-am mai fost. Am fost să joc. Și a fost superb. Am stat o zi – exact cât trebuie. Dar am prietenii care stau acolo două luni – toată vara. Am jucat “Noi doi… cu Leon”. În Amfiteatru, la “Pescărie”, a fost superb.

Ești și hipioată, hipsteriță d-asta.
Nu sunt. Nu sunt în niciun fel.

Ești o hipsteriță în fază de negare. Când mergeai – în facultate?
Da.

Stăteai verile?
Nu am stat niciodată mai mult de șapte zile.

Dormeai la cort, pe plajă, sau cum?
Nu. Nu s-a întâmplat încă asta.

E din ce în ce mai puțin probabil să se întâmple.
Mă sperii noaptea de insecte. E mișto să dormi în natură, pe nisip, nu că aș fi vreo fițoasă, dar mă sperii de insecte…

De ce e așa de mișto? Eu sunt împotriva dormitului în natură.
Da, e mai frumos acolo,  într-o casă, cu o cămăruță, cu un pătuț.

LETIȚIA VLĂDESCU A CAM VĂZUT LUMEA

Și tu ai călătorit când erai mică? Pe unde ai fost?
Prin toată Europa.

Și în afara Europei?
Am fost cu actoria în China.

Cum ai ajuns tu acolo?
Cu spectacolul domnului Ivașcu, de la clasa de master. Am făcut o adaptare după “Opera de trei parale” de Brecht – “Poveste din Soho” s-a numit. Am jucat și cei din anul I și cei din anul II.

Și cum a fost?
A fost extraordinar. Ne-am distrat. Dar nu m-aș mai duce și a doua oară.

De ce?
Măi, ce înseamnă să-ți faci așteptări! Mă gândeam că o să mă întorc cu o grămadă de cadouri. Îți dai seama: de la chinezi… Marea mea pasiune sunt hainele și decoratul… Aș vrea să am foarte mulți bani și să fac foarte multe cadouri cui vreau eu. Aș avea o fundație care ar direcționa cadouri către copii pe care tot eu i-aș alege.

LETIȚIA VLĂDESCU A DUBLAT-O PE RIHANNA

Ești extravagantă, Letiția Vlădescu.
Sunt. Îi dublez vocea Rihannei la desene animate, într-un film de cinema, și mi se pare una dintre cele mai mari realizări ale mele. E foarte tare!

Și n-ai adus mai nimic din China?
Mai nimic.

Deci dumneata poți să trăiești și din vocea ta.
Da, și chiar bine.

Poate chiar mai bine decât din teatru.
Da. A fost o bucurie, îți dai seama, mai am puțin și îl dublez și pe Justin Bieber (râde). Ăștia care sunt „wow!“ la copii… Mamă!

Te vor recunoaște copiii după voce?
Da. Cu siguranță. Fac și ore de actorie pentru copii, am făcut și spectacole cu ei. Fac și ore de canto cu copii.

Faci de toate?
Eh, de toate! Fac și eu ce pot.

Ai un program de muncă?
Am repetiții zi de zi acum.

Cât durează?
Am un spectacol la care repet de jumătate de an și am ajuns și la șase ore pe zi.

Băi, ești nebun?
Exact! “Băi, ești nebun?”

Înseamnă că nu merge bine cineva.
Sau poate merge. Nu știu. Dar nu regret. E o lecție extraordinară pentru mine. Am învățat foarte multe lucruri. Lucrez pe lângă oameni care nu sunt doar talentați, ci au și precizie, experiență în meserie.

LETIȚIA VLĂDESCU NU MAI SUPORTĂ SĂ AUDĂ CE TALENTATĂ E

Ești talentată, Letiția?
Îmi zic oamenii. Dar cred că tuturor li se spune cumva treaba asta. Dar eu nu mai suport să aud.

Ce?
Că, vai, ce talentată sunt! Și în general de oameni că vai, ce talentați sunt!

Cum îți zic prietenii tăi?
Leti.

Îți place numele ăsta de regină spaniolă?
Da, îmi place. Mă cheamă și Teodora. Așa mă chema ca violonistă – Teodora Vlădescu.

Ți-ai și schimbat și numele!
N-a fost ideea mea, la admitere un mare profesor mi-a spus să rămân la Letiția că sună mai bine și mi se potrivește mai bine, dar n-o să vă spun cine mi-a zis!

Prietenii tăi apropiați tot Letiția îți spun.
Leti, da.

Și când erai mică?
Teodora. Teodora!, nu Teo.

“Repetă, Teodora, repetă!
Era frumos, așa, împărăteasa Bizanțului…

Vrei să te măriți?
Nu.

Vrei să faci copii mulți?
Nu, nu cred că e cazul.

Să faci copii mulți și să îi pui să cânte la pian?
I-aș pune clar!

Cum așa?
Aș face aceleași greșeli care au fost făcute și cu mine. I-aș pune să cânte, dar nu să facă performanță.

De ce?
Cred că ar fi bine ca mulți copii să își dezvolte zonele artistice, să fie lăsați să încerce instrumente, să cânte, să facă tot ce vor ei. De plăcere. Câteva minute pe zi. O jumătate de oră pe zi. Dacă se poate. Dacă nu o inducem obligatoriu (râde). Serios. Cred că face foarte bine. Cred că muzica oferă o deschidere foarte bună.

Asupra universului?
Atât interior, cât și cu ceilalți oameni.

LETIȚIA VLĂDESCU AR ALEGE TOT MUZICA ÎN ULTIMA EI ZI PE PĂMÂNT

Pe tine te-a ajutat muzica?
Da, foarte mult.

Mai mergi la concerte?
Nu, nu mai merg, nu mai pot. Dar dacă ar fi să aleg la finalul vieții mele, tot muzica aș alege-o în ultima zi a vieții mele.

Ce muzică ai vrea să auzi pentru ultima oară?
Nu știu, dar ceva clasic, cu siguranță. N-am cum să nu știu că multe lucrări par făcute de îngeri. E perfecțiune acolo. Cu așa ceva nu poți discuta. Și dacă nu înțelegi, nu vorbești.

Păi, mulți nici nu vorbesc.
Foarte bine. Mai bine decât să zici vreo prostie. Nu poți să spui “Ce plictisitor e Bach!”.

La teatru își dă toată lumea cu părerea.
E și normal. E subiectiv: mă placi sau nu.

Și? Te place lumea pe dumneata?
Eu cred că da. Deși nu-mi dau seama niciodată.

Dar îți dai seama când joci bine și nu?

Da.

Și ce faci când nu joci bine, te cerți? Nu-ți dai de mâncare în seara respectivă?
Pot să spun doar că este foarte neplăcut.

Te consumi? Te oftici?
Da. Mă oftic. Și mă doare foarte tare. Dacă nu mi-a plăcut ceva… Poate să fi fost foarte bine, de fapt, dar dacă mie nu mi-a plăcut…

E din ce în ce mai bine?
Da. Poate pentru că am jucat mult, am avut norocul ăsta pe care mulți colegi mai talentați decât mine nu l-au avut. Am jucat și cu oameni cu experimentați și buni. Am avut noroc să joc. Și n-am avut nici spate.

Ești self-made.
Da. Sunt.

Simt că ești risipitoare și cheltui toți banii.
Praf îi fac. Dar nu la un mod bolnav, nu te gândi. Dar nu regret absolut nimic.

Ce îți iei?
Am făcut excursii în general.

Unde ai fost?

Paris, Amsterdam… peste tot.

Nu ai fost în America.
Nu. Cred că m-aș plictisi foarte tare de americani. De americani, nu de America. Așa a fost viața mea – am avut noroc să și călătoresc mult.

Care e cea mai plăcută amintire din călătorii?
Cred că… Atunci când am fost la Festivalul de Jazz de la Montreux.

A cântat Cezara atunci?
Da. Și a fost așa de mișto! Să o văd pe soră-mea cântând acolo… Și am și nimerit într-un an bun, cu jazz frumos, și chestii… Totul era superb. Am fost și cu două prietene, ca să o vedem pe Cezara. A fost minunat.

LETIȚIA VLĂDESCU ȘI FAMILIA LORDULUI BRITANIC

Nu-ți găsești un milionar excentric?
Crede-mă, nu. Sigur nu.

Poate un lord englez?
Ah, nu! Am stat la un lord în casă când am fost în Scoția și am cântat. Eram cu copiii de la liceu, de la “George Enescu”. Și ne-au repartizat să stăm la cineva acasă. Și eu am nimerit la lordul ăsta.

Și ce făcea lordul? Era generos? Era filantrop?
Da, frate. M-a pus în prima seară să cânt și s-a lăsat cu aplauze, plângea toată familia.

Cum naiba ai ajuns acolo?
Noi, Orchestra, făceam turnee în toată lumea. Și am nimerit și la Edinburgh, în Scoția. Era în anul cu MTV Awards, când a apărut Britney Spears cu un șarpe, mă rog… Și eram repartizați la familii. Nu te gândi că au stat toți la lorzi. M-au dus la mă-sa lordului, să-i cânt ăleia.

Doar tu stăteai la lord?
Da. A fost o nimereală, nu a fost vreo combinație, că nu m-a ajutat nimeni cu nimic. Niciodată. Niciun favor. Din păcate.

Soarta.
Așa a fost să fie.

Ai mulți follower-i pe instagram și așa?
Destul de mulți. Am făcut un serial pentru americani, și am și străini, dar cei mai mulți sunt de la “Jurnalul unui burlac”, unde am jucat-o pe Conchita Wurst…

Se mai ține show-ul ăsta?
Nu.

Și apăreai frecvent?
Da, în fiecare emisiune. Și să știi că nu e așa ușor să imiți personaje. Mi-a plăcut foarte tare, Mihai Bendeac e foarte amuzant. Nu e deloc ușor să îi imiți pe ăștia din lumea mondenă. Astea-s personajele noastre din lumea mondenă, n-ai ce să faci! Eu tot de jucat am și mi se pare greu. Nu știu cât de bine mi-a ieșit, dar Mihai Bendeac e foarte bun pe chestia asta, e foarte bun și ca actor. Să revin la lordul ăla: avea și două fete drăguțe și foarte politicoase, dar nu cred că mi-ar fi plăcut să trăiesc acolo. Și mama-mare…

Chiar, mama-mare?!
Mi-a plăcut cel mai mult! Era foarte tare. Era bețivă și înjura mult, nu ținea la etichetă. Mi-a plăcut cel mai mult din toată familia aia. Era singura care nu era plictisitoare și falsă. Era amuzantă baba. Aveam cinșpe ani. Eu n-am nimerit perioada în care tinerii fac ceea ce fac acum. Era mai drastică educația. Atunci, la copii, n-am văzut treaba asta – să bea. Copiii nu erau cum sunt acum. S-a deschis totul foarte mult. Și la un mod destul de nasol. Poate ar trebui să o lăsăm mai moale. Cu siguranță, baba era amuzantă.

Cum o chema?
Nu mai știu. Sora mea îi spunea “Buckingham Palace”. Așa îmi scria pe e-mail. Dar a fost frumos turneul… Am cântat în catedrale, am avut concerte… Frumos! S-a muncit mult atunci.

Eu cred că o să am un mare noroc în viață, dar în a doua parte a vieții. Cred că am fost făcută ca să construiesc imperii, și nu glumesc. Să construiesc un imperiu cu cineva.

Letiția Vlădescu, actriță