Se clatină pământul!
http://www.ziarulmetropolis.ro/se-clatina-pamantul/

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

Un articol de Georgeta Filitti|30 Octombrie 2016

Dacă până în 1738 nu e reţinută altă mişcare tectonică, asta nu înseamnă că nu se va fi produs. Oricum, atunci, la ora 3,30 noaptea, în ziua de 31 mai, totul a început cu „un urlet groaznic”; în urma cutremurului s-a crăpaz palatul domnesc al lui vodă Constantin Mavrocordat, s-au prăbuşit mai multe case iar martorii declarau că „a durat mai multe zile”, fiind vorba, desigur, de replici succesive. Atunci s-a căscat o prăpastie uriaşă în apropierea oraşului, unele fântâni s-au astupat, în alte locuri au ţâşnit şuvoaie de apă şi clopotele bisericilor băteau singure, sporind groaza locuitorilor.

În 1763, cutremurul a provocat păbuşirea clopotului de la mânăstirea Mihai  Vodă, ucigându-l pe bucătarul donitorului Constantin Racoviţă. Bucureştenii au văzut în această întâmplare pedeapsa lui Dumnezeu căci victima îi otrăvise pe Ştefan şi Barbu Văcărescu, rude ale lui Ianache Văcărescu. Autorul moral era însă fanariotul.

Au urmat cutremure nocturne în 1771, 1787, 1789, 1793 şi 1798 – fără victime şi cu pagube materiale neînsemnate. Dar sec. al XIX-lea se deschide cu zguduirea memorabilă din 1802. Cu epicentrul în Grecia, cutremurul s-a resimţit şi la Moscova. La Bucureşti a durat 2,30 de minute iar „mişcările solului semănau cu cele ale valurilor”. Tot veacul s-a vorbit de „cutremurul cel mare”, când, pe lângă numeroae case prăbuşite, palatul domnesc al lui Constantin Ipsilanti a ajuns de nelocuit; acesta s-a mutat la mânăstirea Văcăreşti. Tot atunci a căzut o jumătate din Turnul Colţii (cu ceasornicul faimos), clădire emblematică a oraşului, dărâmată ulterior, în 1888. Cronicarul Dionisie Eclesiarhul a reţinut că toate turlele bisericilor s-au prăbuşit; au suferit serios lăcaşurile Colţea, Stavropoleos, Sărindar (azi dispărut), Sf. Apostoli, Sf. Gheorghe Nou, Mihai Vodă, Sf. Atanasie, Bucur, Cotroceni, Văcăreşti; apoi biserica Domniţa Bălaşa, unde funcţiona şcoala grecească de la Sf. Sava.

Vodă a luat măsuri grabnice de refacere a oraşului, a reorganizat breasla lemnarilor şi a zidarilor, a adus materiale de construcţie şi a instituit pedepse straşnice pentru profitorii de moment (meseriaşii), impunându-le preţuri maximale. Dar restaurările s-au dovedit, pe alocuri, de mântuială căci la 15 iunie 1803 un nou cutremur a distrus conductele de teracotă, deja şubrezite, prin care se aducea apă în oraş.

Cutremurele din 1804, 1812 (două), 1814, 1817, 1821, 1823, 1825, 1827 au semănat doar spaimă. Dar cel din 1829, care a durat „peste un minut” a însemnat „două scuturături grozave” încât foaia „Curierul românesc” scria că „nu este casă în Bucureşti care să nu fi simit ceva pagubă”.

La 11 ianuarie 1838, oraşul e lovit din nou, de această dată cu victime omeneşti (8 morţi şi 14 răniţi) şi pagube însemnate (36 de case puse complet la pământ). Un consilier de mine, aflat atunci în serviciul guvernului valah, constata că multe biserici s-au ruinat şi „au rămas a nu se mai întrebuinţa”. Apoi casele ţărăneşti şi toate cele alcătuite din lemn „s-au mlădiat, fiind elastice şi s-au vătămat mai puţin decât celelalte”. Atunci a fost grav afectat palatul domnesc şi s-a prăbuşit hanul Sf. Gheorghe.

Timp de o săptămână, petrecerile şi spectacolele au fost oprite, s-au instituit colecte pentru ajutorarea sinistraţilor; cel mai bogat boier, Iordache Filipescu, a primit 60 000 de piaştri din cei 300 000 adunaţi în acest sens, stârnind indignarea generală. Consulul francez Cheateaugiron scria că un viitor cutremur „va face să se dărâme cea mai mare parte a oraşului”.

Petrache Poenaru, directorul Eforiei Şcolilor, om învăţat şi călătorit în Occident, a întocmit un raport asupra seismului şi a urmărilor sale şi l-a trimis geografului francez Huot. Drept urmare, a fost ales membru corespondent al Societăţii de Ştiinşe Naturale din Paris.

La 14 martie 1844, cutremurul a adus „o scădere bruscă a temperaturii”, după cum scria „Vestitorul românesc” şi „mişcările păreau dirijate din centrul Pământului spre suprafaţă”. Peste doi ani, la 28 februarie 1846, „scuturături slabe” i-au făcut pe bucureşteni să tragă doar o sperietură. La fel de superficiale au fost cutremurele din 1884, 1892, 1893 şi 1894.

Secolul XX rămâne gravat în mintea bucureştenilor cu cele două cutremure cumplite soldate cu mii de morţi şi pagube materiale greu de calculat, cel din noiembrie 1940 şi cel din martie 1977.

Din 1681 până mai deunăzi, iată un bilanţ îngrijorător, la care e peste putinţă să nu ne gândim.



15
/03
/17

Între permanenţele istoriei noastre se numără, fără discuţie, acţiunile de tip hei rup! Când, în apropierea jubileului de 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, în 1906, s-a hotărât omagierea într-un fel a monarhului şi implicit a realizărilor din timpul lui, şantierul apărut pe mlaşinile şi smârcurile Filaretului au stârnit uimire.

23
/02
/17

A fost o vreme când la Bucureşti s-a construit mult, somptuos şi durabil. În istoria Europei răstimpul e cunoscut drept la belle époque; în România a fost vorba de domnia regelui Carol I. Să amintim doar câteva clădiri ridicate atunci şi cu care ne mândrim şi azi în faţa străinilor, încercând  să-i convingem că am fost „micul Paris”. Aşa dar: Ateneul român, Ministerul Agriculturii, Palatul Cantacuzino, Palatul de Justiţie, Poşta, CEC-ul, Muzeul Ţăranului Român, Palatul Bursei, Palatul Asigurări Generala, Bufetul de la Şosea, Palatul Camerei Deputaţilor (azi muzeul Patriarhiei), Fundaţia universitară Carol I

23
/02
/17

Se întâmpla de Dragobete, în anul 1929. Pentru prima oară în România, miza unui concurs de frumusețe era participarea la celebrul „Miss Univers”. După desfășurarea semifinalelor, organizate pe județe, Magda Demetrescu, “orfană de doar 17 ani, adoptată şi crescută de una dintre mătuşile sale.”- potrivit presei vremii - avea să fie declarată la începutul lunii martie „Miss România”.

07
/02
/17

Când tradiţia îţi rămâne străină, când te crezi demiurg, în măsură să hotărăşti soarta a milioane de oameni, poţi desfigura un oraş. Consecinţe nebănuite se întind apoi pe zeci de ani. Aşa s-a întâmplat cu Bucureştiul nostru, supus unui experiment de „sistematizare” barbară care i-a adus o tristă faimă: oraşul cu cele mai cumplite distrugeri în vreme de pace.

29
/12
/16

De sute de ani, odată cu intrarea în post, lumea românească intră într-o stare de înfrigurată aşteptare a şirului de sărbători ce durează până la Sf. Ion. Domnii fanarioţi, aflaţi pe tronurile de la Iaşi şi Bucureşti din 1711 (1716), până în 1821, au adus un plus de culoare ce aminteşţte, în mic, fastul Curţii imperiale bizantine.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

Page 1 of 3123