Seara creaţiilor româneşti, la Opera Naţională Bucureşti, cu ocazia Zilei Naţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/seara-creatiilor-romanesti-la-opera-nationala-bucuresti-cu-ocazia-zilei-nationale/

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul la o întâlnire inedită cu creatori români din domeniul artei lirice, al dansului contemporan şi al muzicii simfonice, duminică, de la ora 19.00, în contextul Zilei Naţionale a României, sărbătorită în fiecare an pe 1 decembrie.

Un articol de Petre Ivan|28 noiembrie 2014

Astfel, duminică, spectatorii vor putea urmări un triptic care reuneşte lucrări valoroase, dar prea puţin cunoscute la nivel naţional: spectacolul de operă „O noapte furtunoasă”, de Paul Constantinescu, grupajul simfonic „Trei dansuri româneşti”, de Theodor Rogalski, şi spectacolul de dans contemporan „Tango”, de Edward Clug.

„Ziua Naţională a României reprezintă încă o ocazie pentru noi de a face un pas înainte în demersul nostru de recuperare a valorilor autohtone. Pentru ca România să prospere şi să continue calea sa de dezvoltare, e important să îşi recupereze şi acele valori care şi-au găsit platforme de exprimare predominant în străinătate, bucurându-se de atât de multă apreciere acolo.

Noi ne-am propus şi încercăm în mod sistematic să restituim acestor valori libertatea de a se exprima, în condiţii de onoare, şi acasă”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naţionale Bucureşti, într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Compozitorul Paul Constantinescu se înscrie printre cei mai de seamă exponenţi ai şcolii muzicale naţionale. Autor al unor partituri de referinţă în operă, în muzica de tip concertant, precum şi în lied şi în oratoriu, el a abordat numeroase genuri şi forme muzicale, de la muzică instrumentală şi până la muzica de film.

Printre acestea, opera comică în două acte „O noapte furtunoasă”, scrisă pe un libret inspirat din piesa de teatru omonimă a lui „I. L. Caragiale”, ocupă un loc aparte bucurându-se încă de la premiera din anul 1935 de un succes extraordinar. Cea mai recentă montare a acestei opere, prezentată la „Seara creaţiilor româneşti”, poartă semnătura regizoarei Cătălina Buzoianu, scenografia fiind realizată de Viorica Petrovici.

Deşi această operă a intrat în repertoriul ONB în urmă cu mai mulţi ani, de data aceasta vor putea fi văzuţi în rolurile principale şi solişti noi, care debutează în rolurile Jupân Dumitrache, Nae Ipingescu, Chiriac şi Spiridon.

Theodor Rogalski, compozitor, dirijor, orchestrator şi pianist, reprezintă un nume de referinţă pentru muzica românească din prima parte a secolului al XX-lea, dar şi pentru Opera Naţională Bucureşti, unde a fost maestru acompaniator şi dirijor.

Discipolul lui Vincent d’Indy (compoziţie, dirijat) şi al lui Maurice Ravel (orchestraţie) la Schola Cantorum din Paris (1923-1926), acesta a compus în anul 1950 grupajul „Trei dansuri româneşti”, format din „Joc din Ardeal”, „Gaida” şi „Horă din Muntenia”.

Theodor Rogalski

Theodor Rogalski

Aceste partituri simfonice ale lui Theodor Rogalski vor fi interpretate la evenimentul dedicat Zilei Naţionale a României de Orchestra Operei Naţionale Bucureşti, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Răsvan Cernat, cel care va dirija şi opera „O noapte furtunoasă”.

Edward Clug este unul dintre cei mai renumiţi coregrafi români din domeniul dansului contemporan. Absolvent al Liceului de Artă din Cluj-Napoca (astăzi Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică „Octavian Stroia”), el este de mai mulţi ani director artistic al baletului Teatrului Naţional din Maribor (Slovenia) şi a montat spectacole importante pentru companii precum Baletul Operei Naţionale din Zagreb (Croaţia), Compania de Balet din Stuttgart (Germania), Baletul Operei din Zürich (Elveţia), Baletul Operei din Graz (Austria), Compania Naţională de Balet (Portugalia), Compania Internaţională de Balet Ochi (Japonia) etc.

Spectacolul de dans contemporan „Tango” a fost realizat în anul 1998, pe când acesta avea doar 23 de ani, şi este primul spectacol de autor semnat de Edward Clug. În România, „Tango” a avut premiera la Opera Naţională Bucureşti în anul 2010.

Foto: Seara creaţiilor româneşti, Opera Naţională Bucureşti, Theodor Rogalski – wikipedia, facebook

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.