Secta N(AUM)
https://www.ziarulmetropolis.ro/secta-naum/

Da, există o sectă naumiană, al cărei nume ar putea fi scris fie NAUM, fie N(AUM).

Un articol de Iulian Tănase|2 decembrie 2014

Membrii acestei secte locuim, de obicei, într-un copac-animal. Noi facem plajă pe malul albastru al Mării Oarbe. Animalele noastre de companie sînt pisicile și pinguinii. Teribilul interzis ne este, iar jurnalele ni le scriem cu cerneală surdă. În felul nostru, sîntem niște zenobili. Cînd ne uităm la ceas, dar asta se întîmplă foarte rar, ceasul ne arată, de la obraz, ora 8. Usturoiul ni-l procurăm îndeobște de la doamna Gerda. Doamna Gerda este o pitagoreică naivă, dar foarte conștientă de anumite legătuhi.

Pe doamna Gerda am văzut-o sîmbătă seară, la Teatrul Metropolis. Într-o mînă își ținea usturoiul, în cealaltă, olița de noapte. L-am văzut și pe Gellu Naum, care semăna izbitor de bine cu Oana Pellea. Gellu Naum și-a schimbat pielea cu Pellea, cam ca în Calea Șearpelui, să zicem. Oana Pellea este un foarte credibil membru al sectei N(AUM). La fel și Cristina Casian, care i-a dat viață, pe scenă, doamnei Gerda. La fel și Mariana Cămărășan, o regizoare care îmi place de ani buni. În 2006, s-a jucat la Palatul Voievodal spectacolul Regele moare la Curtea Veche, după Eugène Ionesco, în regia Marianei Cămărășan. Spectacolul mi-a plăcut enorm și am și scris la vremea aceea o cronică în Academia Cațavencu. Atunci a devenit Mariana una dintre regizoarele mele preferate, așa că nu m-am mirat cîtuși de puțin cînd am aflat, recent, că spectacolul N(AUM) de la Metropolis este regizat de Mariana. Mai devreme sau mai tîrziu, regizoarele mele preferate fac un spectacol după texte de Gellu Naum, și fac foarte bine făcînd asta. Există legătuhi active și fertile. Așa s-a întîmplat și în cazul Nonei Ciobanu, ale cărei spectacole de teatru din anii ’90 m-au făcut să o iubesc. Apoi, s-a întîmplat – dar numai întîmplare n-a fost! – că Nona a făcut, în 2005, spectacolul Orfeu sau cum să te dezbraci de pene, după texte de Gellu Naum. Am plîns la acel spectacol și pentru că Lygia Naum murise de curînd, dar și pentru că era multă frumusețe pe scena Teatrului Foarte Mic.

Spectacolul* de la Teatrul Metropolis este absolut minunat, cumva de nepovestit. Într-o oră și jumătate, adică de la ora 8 pînă la ora 8, încape multă pohezie. Le mulțumesc Marianei, Oanei și Cristinei și le urez bun (re)venit în Secta N(AUM).

*N(AUM), texte Gellu Naum, cu Oana Pellea și Cristina Casian; scenografia: Vladimir Turturică; regia: Mariana Cămărășan; un proiect UNTEATRU, susținut de Raiffeisen Bank, găzduit de Teatrul METROPOLIS, cu sprijinul Fundației Gellu Naum.

Text publicat de Iulian Tănase, pe blogul poemix

18
/07
/17

Concursul "Cea mai frumoasă IE" va avea loc în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului "Valea Mureșului" cu tema "Tradiția continuă!", care se va desfășura la Răstolița, în perioada 29-30 iulie. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș și Centrul Creației Populare Mureș, în scopul promovării modelelor autentice.

17
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie. Spectatorilor li se pregătesc comedii, drame, thrillere animații, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă. Intrarea este liberă.

17
/07
/17

O discuţie cu cineastul Alexandru Solomon despre ultimul său documentar, „Ouăle lui Tarzan”, şi vernisajul unei expoziţii cu fotografii din Petrila realizate de regizorul Andrei Dăscălescu se numără printre evenimentele conexe proiecţiilor la cea de-a patra ediţie a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

16
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Despre o spectaculoasă docuficţiune poloneză cu viaţa de noapte a tinerilor din Varşovia. Şi despre un thriller elveţian care are ca protagonist un detectiv particular cu o minte tulburată. Acum, în iulie, în (unele) cinematografe.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

15
/07
/17

Una dintre cele mai valoroase compoziții jazz imaginate vreodată în umbra Mariei Tănase, un proiect de excelenţă, aplaudat pe scene prestigioase şi inclus pe coloana sonoră a unui film internaţional aspirant la Oscar, „Pân’la rai” va fi prezentat, în ediţie excepţională, la Grădina Green Hours din Bucureşti, marți, 18 iulie, de la ora 19.30.

15
/07
/17

Caravana Filmelor TIFF revine în această vară, pentru a opta ediție, cu un program de filme noi, premiate, proiectate în aer liber pentru publicul din peste 15 orașe. Ecranul uriaș al Caravanei va fi amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iulie, până în septembrie.

15
/07
/17

UNTEATRU sărbătorește șapte ani de existență și organizează cu acest prilej zilele UNTEATRU – „un micro-festival de teatru, concerte și prietenie”, care va avea loc între 19-23 iulie.

14
/07
/17

Un documentar regizat de Susan Lacy despre regizorul laureat al premiului Oscar Steven Spielberg va avea premiera la HBO pe 7 octombrie. Documentarul va examina în profunzime filmografia lui Spielberg, relevând modul în care experiențele sale i-au influențat munca și au transformat-o în timp.

13
/07
/17

Taifas nocturn, cu amintiri, tutun, cafea și voie bună, între doi scriitori ce-au nimerit pe același palier, în prima și ultima vacanță, pe care au petrecut-o împreună, la Techirghiol. În 2017 se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Tudor Arghezi despre care se spunea că era arțăgos cu prietenii și „spurcat la gură” cu străinii.

13
/07
/17

În perioada 4-18 iulie 2017 se desfășoară cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru din Almada, cea mai importantă manifestare de acest gen din Portugalia. La eveniment va fi prezentat și spectacolul „Oameni obișnuiți”, de Gianina Cărbunariu, în interpretarea actorilor de la Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu (TNRS). Spectacolul va avea loc, duminică, 16 iulie, ora 22:00, pe Scena Mare a Școlii D. Antonio da Costa din Almada unde sunt așteptați 600 de spectatori.