Senzaţional! Gala HOP, la 17 ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/senzational-gala-hop-la-17-ani/

Gala Tânărului Actor HOP, ajunsă deja la ediţia a XVII-a, se desfăşoară zilele acestea (9-12 septembrie) la Costineşti, fiind organizată de Uniter şi de Vox Maris No1. Club Grand Resort. Directorul artistic al Galei HOP este regizorul Radu Afrim.

Un articol de Andrei Crăciun|10 septembrie 2014

Gala HOP este gândită ca un concurs pentru tinerii actori, absolvenți recenți ai facultăților de Teatru, dar mai mult este un prilej de întâlnire între regizori, directori de teatre, actori și – de ce nu ? – cronicari. Și unde să se defășoare HOP-ul, dacă nu în Costinești, stațiunea tineretului de pe litoralul românesc?

Deși, la drept vorbind, nici Costineștiul nu mai este stațiunea pe care o știați, așa cum și tineretul a continuat să se schimbe tot mai abrupt. Lucrarea timpului. Dacă nu ai mai trecut prin Costinești de un deceniu și jumătate, cum i s-a întâmplat celui care scrie aceste rânduri, riști să nu mai recunoști decât epava. Epava de la Costinești (o amintire și ea). E altă lume.

Tema Galei de anul acesta este “Joacă-te cu mine! Sunt om. Nu personaj”. Tinerii actori participanți la secțiunea individual au putut alege dintre următoarele două teme:

a) să ia un om dintr-o piesă pe cât posibil celebră, un om trist și să-l facă să râdă, fără ca actul artistic să decadă în parodie.

b) să aleagă dintre patru fotografii, celebre și ele (Arthur Tress, Flood Dream; Chris Killip, Crabs, Skinningrove; Erwin Olaf, Hope, The Hallway, Gregory Crewdson, Penitent Daughter) și să intre în poveste, fie și ca martor.

Există și o probă obligatorie, în care fiecare concurent își alege un idol din film, teatru, muzică sau desene animate (!) și îl personifică, într-o situație verbală sau non-verbală, în trei minute.

Cine decide

Anul acesta, juriul de preselecție a fost compus la secțiunea individual din regizorul Radu Afrim, actorul Marius Manole și criticul de teatru Mihaela Michailov, iar la secțiunea grup din actrița Ana Ciontea, criticul de teatru Claudiu Groza și regizorul Cristian Theodor Popescu.

Ana Ularu şi Ioana Marchidan, în juriul Galei Hop

Ana Ularu şi Ioana Marchidan, în juriul Galei Hop

Se vor acorda următoarele premii: Premiul “Ștefan Iordache” – marele premiu al Galei Tânărului Actor HOP, premiul pentru cel mai bun actor și premiul pentru cea mai bună actriță (la secțiunea individual). La secțiunea grup – Premiul “Cornel Todea” – pentru cea mai bună trupă de actori, respectiv Premiul “Sică Alexandrescu” – premiul special al juriului.

Se vor acorda și un premiu pentru prestanță și rostire scenică (acordat de actrița Dorina Lazăr), premiul Vox Maris (acordat câștigătorului Marelui Premiu) și un premiu al publicului. Juriul ediției de anul acesta este compus din regizoarea Gianina Cărbunariu, regizorul și producătorul de film Tudor Giurgiu, dansatoarea și coregrafa Ioana Marchidan, actorul George Mihăiță și tânăra, dar deja consacrata actriță Ana Ularu.

Viitorul teatrului românesc, la prima mare gală

Marți, în prima zi a Galei, au participat la individual Andrei Brădean (25 de ani, absolvent în 2011 al Facultății de Teatru și Televiziune, domeniul Teatru, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), Aurora Păunescu (24 de ani, absolventă în 2012 de UNATC din București, Facultatea de Teatru, domeniul Teatru, secția Actorie), Marian Olteanu (22 de ani, absolevent în 2014 al UNATC, Facultatea de Teatru, domeniul Teatru, secția Actorie), Ada Lupu (23 de ani, absolventă în 2013 a Universității de Arte “George Enescu” din Iași, Facultatea de Teatru, domeniul Teatru, secția Arta actorului mânuitor de păpuși și marionete), Alexandru Ștefănescu (26 de ani, absolvent în 2013 de UNATC, Facultatea de Teatru, domeniul Teatru, secția Arta Actorului).

La secțiunea grup/spectacole, Lucian Ionescu, Dana Marineci, Smaranda Nicolau, Ana Bianca Popescu , Oana Cristina Pușcatu și Alina Suărășan au pus în scenă “O poveste Imposibilă” (scenariu și regia Alina Suărășan). Lucian Ionescu are 24 de ani, Dana Marineci are 27 de ani, Smaranda Nicolau are 28 de ani, Ana Bianca Popescu are 24 de ani, Oana Cristina Pușcatu are 25 de ani, Alina Suărășan are 29 de ani. Toți au absolvit UNATC în 2012, fie la clasa conf. univ. dr. Doru Ana, fie la cea a prof. univ. dr. Olga Delia Mateescu.

Rebengiuc

La proba impusă, aceștia au ales să personifice cântăreți din altă vreme (Ana Bianca Popescu a intrat în hainele vintage ale lui Cindy Lauper), personaje de desene animate (Ada Lupu a fost foarte convingătoare în rolul lui Olive Oyl, capricioasa iubită a lui Popeye Marinarul) sau actrițe de la Hollywood (Aurora Păunescu a fost Nicole Kidman într-o secvență din Eyes Wide Shut).

Au rupt ropote de aplauze Lucian Ionescu într-un foarte convingător moment Freddie Mercury și Oana Cristina Pușcatu imitându-l fără greșeală pe Ștefan Bănică Junior și, intrinsec, pe Elvis Presley. Foarte bine a intrat și Dana Marineci în rolul Ofelia Popii din “Faust”. Alexandru Ștefănescu a cântat la chitară cântece compuse chiar de el. Erau cântece profunde despre oameni care apar din asfalt.

În public, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Florin Piersic Junior

Gala HOP este, totodată, și una dintre întâlnirile speciale dintre generații. Puntea este Nicușor Năstase, patronul Vox Maris, vechi prieten al actorilor români. Ion Caramitru, președintele UNITER, într-un cuvânt înainte, scris, îl descria drept “un adevărat Mecena”.

Anul acesta, din public, Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț au aplaudat viitorul teatrului românesc, iar Florin Piersic Jr. și-a permis luxul de a se arăta încântat de un travesti al băcăuanului Ștefan Huluba (26 de ani, absolvent al UNATC în 2010), care a acompaniat-o vocal pe talentata Ana-Maria Bercu (26 de ani, absolventă a UNATC în 2013), care a încântat printr-o reprezentație la pian.

Dacă toți tinerii actori ar fi cămile…

Și pentru că nimeni nu știe cine este HOP, cel care dă numele Galei, tinerii actori au fost invitați să și-l imagineze și să-l descrie în câteva cuvinte.

Alexandru Ștefănescu: “HOP e un sărut pasional urmat de o palmă peste față. E un pește pe uscat căruia i-au crescut aripi”.

Alina Suărășan: “HOP este singurul personaj care poate să vadă ce gândesc oamenii în timp real”.

Lucian Ionescu: “Dacă lumea teatrului ar fi un deșert și toți actorii ar fi cămile, HOP ar fi prima oază care, în sfârșit, nu este un miraj”. Ca să înțelegeți despre cine e vorba, rugat să spună cinci cuvinte despre el, Lucian Ionescu le-a spus organizatorilor aceste cuvinte: “Iubesc muzica, femeia, logica, soarele și mandarinele. Ăsta e teatrul pentru mine”.

Prezentatorul galei este actorul Pavel Bartoș, el însuși câștigător al premiului pentru cel mai bun actor, în îndepăratul an 1999. Pavel Bartoș este, în prezent, o îndrăgită vedetă de televiziune. Regizorul Radu Afrim a dezvăluit, încă de la startul lucrărilor acestei gale, că i-a monitorizat pe câștigătorii de anul trecut și s-a bucurat să constate că joacă.

E adevărat – joacă. Pe una dintre actrițele care au câștigat anul trecut (cu spectacolul “Pisica verde”, pus în scenă chiar la Teatrul Metropolis), Irina Antonie am remarcat-o în “cont (r) acte”, la Act și în “Două liniuțe”, la Godot. Irina are 29 de ani, a absolvit UNATC în 2013 și participă și la HOP-ul de anul acesta în secțiunea grup, cu spectacolul “Paravan – două telefoane”, care se va juca joi. Mai multe despre ea, am aflat în întâlnirea de aici. E doar un exemplu.

Aproape toamnă, ospătarii au obosit, micul e 2.5 lei

Costineștiul, 2014, începutul toamnei, când studenții restanțieri își dau restanțele, când melancolicii se dedau melancoliei, când se cam încheie socotelile iubirilor de-o vară. Nu e prea frumos acum la Marea Neagră, e aproape toamnă, ospătarii au obosit (ei vara nu dorm) și abia așteaptă să se încheie sezonul estival, micul și-a stabilizat prețul la 2.5 lei și fiecare terasă care nu mai seamănă cu ea însăși de la sfârșitul mileniului trecut îți aduce aminte de ficatul de altădată. Costineștiul nu mai e, cum se tot spune, aici, Costineștiul e atunci.

Pavel Bartoş şi Radu Afrim

Pavel Bartoş şi Radu Afrim

Totuși, HOP-ul este aici și acum și pentru acești tineri actori amintirile abia își încep viața. Ana-Maria Bercu, de loc din Chișinău: “HOP are 17 ani, dar arată de 35. (…) Are ticul făcutului cu ochiul”. Cam așa și e.

Fotografii de la Gala Hop 2014 – Adi Bulboacă

19
/09
/17

O dată la doi ani Festivalul Enescu aduce împreună, timp de trei săptămâni, în Bucureşti, iubitorii muzicii clasice. Începători ori melomani cu ştate vechi, tineri sau oameni în puterea vârstei ori bunici, specialişti şi amatori, copii visători, făuritori de frumos, exploratori sau pur şi simplu curioşi.

19
/09
/17

Filmările la "Moromeții 2", în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal, au debutat ieri (18 septembrie), în comuna Talpa, locație unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului. Filmările vor dura trei săptămâni și au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeași în care s-a înregistrat prima peliculă.

19
/09
/17

În perioada septembrie-octombrie 2017, Asociația Culturală pentru Educație prin Artă organizează, în parteneriat cu Teatrul Odeon, o serie de zece reprezentații ale spectacolului Carina pe drumul spre casă, la Sala Studio a teatrului. Organizatorii își propun prin acest proiect, pe lângă formarea unui nou public în sfera teatrală, să ofere copiilor aflați în situații socio-economice dificile, cu vârsta între 6 și 11 ani, oportunitatea de a viziona un spectacol de teatru în cadrul unui teatru profesionist.

19
/09
/17

Astăzi, 19 septembrie (de la ora 21.00), mîine și poimîine, la CinemaPRO, American Independent Film Festival pregăteşte trei întâlniri cu actorul Ethan Hawke, invitat special al Festivalului. Astfel,, în această seară, celebrul actor va prezenta filmul "Born to Be Blue" - premieră în România. Ethan Hawke joacă rolul celebrului trompetist şi muzician Chet Baker, devenit o legendă a jazz-ului în anii ʼ50.

18
/09
/17

Biletele pentru toate spectacolele celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru s-au pus în vânzare online pe mystage.ro/fnt și la casa de bilete centralizată a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti (unde contravaloarea biletelor se va putea plăti cash) începând de luni 18 septembrie.

18
/09
/17

În această seară, de la ora 21.10, iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2, spectacolul „Vinovatul” după Ion Băieşu în regia lui Ion Gostin, distins cu premiul UNITER în 2014 pentru cel mai bun spectacol TV.

18
/09
/17

Breaking News, în regia Iuliei Rugină, ajunge pe marile ecrane din România din 29 septembrie. Scenariul filmului a împlinit deja 10 ani, el ar fi trebuit să fie debutul regizoarei. Unul dintre puținele lucruri care s-au păstrat din varianta inițială a poveștii e faptul că personajul principal este jurnalist. Protagoniștii filmului sunt Andi Vasluianu și Voica Oltean, o actriță care, la doar 15 ani, a impresionat juriul Festivalului de la Karlovy Vary.

17
/09
/17

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa la o întâlnire cu cititorii din Londra, organizată la celebra British Library de Universitatea din Swansea, în parteneriat cu Institutul Goethe, Institutul Cultural Român din Londra şi Ambasada Germaniei la Londra.

17
/09
/17

Volumul „Ce este populismul?”, semnat de Jan-Werner Müller, a apărut în această săptămână în colecţia „Opus. Ştiinţe politice” a Editurii Polirom, în traducerea Irinei-Mariana Borţoi.

16
/09
/17

Duminică, pe 24 septembrie, de la ora 11.00, la Sala Atelier, în cadrul programului Conferințele Teatrului Național, Emil Brumaru prezintă conferința „Infernul feminin și îngerii lui Brumaru”.

16
/09
/17

Unul dintre cele mai aşteptate filme de acţiune, ,,Asasin American” marchează revenirea lui Michael Keaton pe marile ecrane şi dezvăluie, din 15 septembrie, originile unui luptător cu abilităţi unice şi motivat de răzbunare.

16
/09
/17

Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard se va desfășura în perioada 7-18 octombrie la București și reunește 39 de spectacole de teatru, două spectacole de muzică și multe evenimente conexe, la care participă artiști din opt țări: Argentina, Bulgaria, Coreea de Sud, Croația, Franța, Germania, Republica Moldova și România.