Sex, crimă şi magie neagră în Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi
http://www.ziarulmetropolis.ro/sex-crima-si-magie-neagra-in-festivalul-de-teatru-pentru-detinuti/

Toamna se numără festivalurile de teatru în Bucureşti; însă eu am văzut spectacolele dintr-un altfel de festival.

Un articol de Monica Andrei|26 Noiembrie 2013

Toamna se numără festivalurile de teatru în Bucureşti; însă eu am văzut spectacolele dintr-un altfel de festival.

Invitaţia primită a fost ca o provocare: un corp de literă asemănător celor din maşinile de scris, de prin vechile ministere comuniste, şerpuia textul cu titlu de „cerere”, pe foaia semnată indescifrabil de către deţinuţi, apoi aprobată, semnată indescifrabil alături de ştampila directorului general al instituţiei, prin care: „66 deţinuţi din penitenciarele Arad, Brăila, Baia Mare, Codlea, Jilava şi Rahova, condamnaţi la 633 de ani de privare de libertate” mă invitau la festivalul lor.

Farmecul ei desuet mă chema acolo şi m–am dus să-i văd, să le simt liniştea dintre cuvinte, respiraţiile, energiile.

Organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în parteneriat cu Teatrul „I.C. Nottara”, Festivalul MultiArt pentru Deţinuţi „Exit”, s-a desfăşurat între 19-20 noiembrie, în Bucureşti. A avut în program un vernisaj al unei expoziţii de artă decorativă cu vânzare şi spectacolele: „Familia Adams”, „Fundaţia”, „Biloxi Blues”, „Alchimia”, „Confesiuni”, „Macbeth”.

Era multă lume în foaierul Teatrul „I.C. Nottara”, pe 19 noiembrie. Am văzut: sculptură pe lemn, icoane pe sticlă, pictură pe oglindă, felicitări, lucrări origami, bijuterii din mărgele lucrate manual, pandantive cu zodii. Unii chiar au cumpărat, alţii doar şi-au bucurat privirea şi desfătat sufletul cu lucrările de artă ale artiştilor anonimi din penitenciarele Jilava şi Rahova.

Dintre cele trei spectacole din programul serii, cel mai reuşit a fost „Biloxi blues” de Neil Simon, aparţinând trupei penitenciarului din Baia Mare. Spectacolul are la bază povestea despre aventurile lui Eugene Morris Jerome, tânărul de 20 de ani, originar din Brooklyn NY, proaspăt înrolat în Armata Statelor Unite în timpul celui de al II-lea Război Mondial şi trimis pentru antrenamentul militar în Biloxi, Mississippi.

1476128_592055384176391_1635333773_n

Toate fotografiile din articol sunt realizate de Steluţa Popescu

Acţiunea se petrece pe două planuri. Un bătrân stă pe scaun, ascultă muzică la patefon, îşi derulează amintirile din armată, în timp ce un grup de tineri interpretează rolurile, costumaţi în militari, într-un decor de cazarmă.

Foarte bine realizată este scena dintre soldatul şi prostituata în travesti – bine dozată şi excelent jucată. O altă scenă care stârneşte un haz nebun este şi cea a citirii jurnalul intim al colegului de armată, în care acesta povestește prima experienţă erotică.

I-am privit pe deţinuţi ca pe nişte actori. Fericirea se vedea pe chipul lor, în timpul aplauzelor frenetice, meritate din plin la final. Un bravo prelung din sală chema deţinuţii la rampă. O felicit pe actriţa Gabriela Chirilă, care semnează regia, pentru reuşită. Simt că a intrat, deja, în dicţionarul de suflet al deţinuţilor, ca un personaj de referinţă, pentru că i-a ridicat, la rangul de „divini histrioni” pe scenă.

Talentului nu i se poate emite cazier

În a doua seară de festival, dintr-o organizare defectuoasă, a fost adusă prea multă lume în sala de teatru, iar cei care stăteau în picioare au luat locurile celor plecaţi în pauza dintre spectacole, dezvoltându-se astfel, mici certuri. Seara a debutat cu spectacolul „Alchimia”.

Contactat telefonic, regizorul Radu Leonard Nichifor care locuieşte la Brăila, şi montează pe scena teatrului local, mi-a spus că nu are niciun spectacol în festival, iar mie mi-au rămas laudele în gât. Deţinutul talentat Cosma Cosmin a scris un text cu patru personaje, cu răsturnări de situaţie, umor, şi a interpretat personajul principal. Povestea e simplă şi incitantă.

Un tânăr se izolează în casă, bea licori, vorbeşte în oglindă, se joacă cu toate măştile fiinţei sale derulând o alchimie de stări interioare în viaţa sa de personaj bine conturat, şi răsturnări de situaţie pe scenă. Trebuie să continue să scrie piese de teatru, pentru că are un simţ nativ al replicii.

Talentului nu i se poate emite cazier, iar în teatru se poate trăi din drepturi de autor.

„Familia Adams”, spectacolul trupei Penitenciarului din Arad, a rămas în mintea oricărui spectator prin costumele, machiajul, decorul şi a deţinuţilor veseli pe scenă, pentru că adaptarea scenică după celebrul film era incoerentă, scrisă de către actorul Iulian Gliţă, care semna şi regia spectacolului, din prima seară.

1477590_592055170843079_446827307_n

Dinamita din finalul festivalului şi neinspirata alegere a fost piesa „Macbeth” de William Shakespeare. În tragedie, obţinerea coroanei înseamnă drumul spre tron care este presărat cu magie neagră şi multe crime. După două spectacole vizionate în cursul serii, a urmat unul de două ore, lung, destul de obositor şi care a făcut victime.

În rândul din spatele meu, un angajat dintr-un penitenciar şi-a ţinut propriul copil prea mic la toate reprezentaţiile pentru adulţi, iar acesta se revolta din când în când cu un ţipăt. Unei gravide din faţa mea i s-a făcut rău, pentru că fătul a simţit energiile negative; la fel și unei studente. Treptat, lumea a început să plece.

Şi mai este un aspect, deloc de neglijat, omul de rând care vine la teatru caută în program comedii, apoi îşi cumpără bilet, că are destule drame în viaţa lui personală, şi nu doreşte să vadă lacrimi pe scenă. Shakespeare a scris şi comedii, şi nu înţeleg de ce Iulian Gliţă n-a ales una, dacă tot are sensibilitate pentru acest dramaturg. Deţinuţii din Penitenciarul Rahova au jucat bine, aveau costume frumoase, erau machiaţi corespunzător.

Terapia prin teatru

E foarte bună iniţiativa tinerilor actori care ajung regizori la penitenciar, de a lucra cu deţinuţi. Am tot respectul pentru generozitatea şi munca depusă, energia consumată în timpul lor liber. Se ştie, că orice actor pleacă dintr-o Facultate de Teatru cu un ABC al meseriei, pe care deţinuţii nu-l au.

Şi nu e lucru uşor să faci un spectacol de teatru demn de a fi prezentat pe scenă! Le reamintesc tinerilor, că istoriile de teatru sunt pline de dramaturgi care au scris şi comedii. Deţinuţii din Penitenciarul Codlea n-au avut nicio vină că au fost obligaţi să memoreze un text şi să interpreteze roluri ca cele din „Fundaţia” de Buero Valleio, în regia lui Gabriel Costea. Vocile din întuneric trebuie ajutate să ajungă la lumină, nu să fie înfundate în iadul lumii.

Spectacolul de teatru este făcut pentru a fi văzut de către cineva. Teatrul este o artă publică, are o funcţie socială, a demonstrat-o Nicolae Iorga (1841-1939) prin 1920, apoi Jean Vilar (1912-1971) prin 1950. Jakob Levy Moreno (1889-1974) este psihiatrul de origine română, care a elaborat psihodrama ca metodă de cercetare a structurilor afective ale indivizilor, în scopul ameliorării conduitei lor în grupurile sociale.

Funcţia sa esenţială este în primul rând, aceea de a vindeca oamenii, de a crea condiţii optime de a se elibera de obsesii. Psihodrama a fost şi va fi o metodă de vindecare prin teatru. Terapia prin teatru chiar şi pentru deţinuţi este un punct de plecare în reintegrarea lor socială.

Când dau viaţă unui personaj, deţinuţii învaţă să creeze relaţii umane, iar prin prestaţiile lor şi spectacolele prezentate în festival, au demonstrat că ei se pot reintegra social după o perioadă de detenţie.

Singurul regizor care a înţeles nevoia unei terapii prin teatru, în penitenciar este Cornelius Pavaloi. Propune trupei penitenciarului Jilava un text scris chiar pentru deţinuţi, realizând un spectacol cu proiecţii, muzică, dans, joc.

Stă printre ei pe scenă când nu joacă, în timp ce aceştia îşi derulează biografiile de penitenciar, astfel croite, ca noi cei din sală să vedem transformarea lor evidentă în bine. Prin spectacolul „Confesiune” regizorul mizează pe faptul că, în inconştientul oricărui puşcăriaş există şi acel potenţial bun şi adânc uman.

Mai ştie, că numai teatrul este atras de vocabularul iniţierii ca acces la fiinţa umană, demonstrându-ne prin jocul celor zece membrii ai trupei, că orice om se poate schimba, şi numai de noi cei liberi depinde să-i vedem şi pe ei ceea ce sunt: OAMENI!

Spectacolul nu este un happening. Privite din perspectiva implicaţiilor psihosociale şi cultural-artistice, atât happening-ul, cât şi psihodrama au trăsături comune, dar şi deosebiri evidente. Şi aici ar putea fi multe lucruri de zis şi de scris.

Repet, sunt paşi importanţi în comunicarea persoanelor private de libertate cu lumea, care se pot face prin intermediul teatrului. Deţinuţii se exteriorizează de obsesii, se vindecă, se reintegrează social. Se împlinesc şi nevoile psihice ale omului de: recunoaştere a propriei identităţi, acţiune, participare, implicare. Din acest motiv, susţin socializarea având arta ca punct de plecare. Felicitări regizorului pentru iniţiativă şi-i doresc să continuie!

Nu există o lege care să susţină integrarea socială a persoanelor private de libertate.

1450833_591947194187210_26687215_n

Festivalul „se constituie într-o amplă mişcare de reconsiderare a relaţiei penitenciarului cu societatea în procesul de reintegrare socială a foştilor deţinuţi” scrie în comunicatul de presă de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Eu cred că lucrurile stau altfel, şi că undeva în sistemul penitenciar nu funcţionează ceva. „Relaţia” penitenciarului cu alte instituţii este foarte clară. Parteneriate, bartere s-au făcut, se tot fac, şi se vor face. S-au găsit sponsori care să susţină festivalul.

O mână de ajutor din societatea civilă vine spre instituţia amintită. Conducerea unui teatru, prin directorul generos, în persoana doamnei Marinela Ţepuş, oferă gratis de câţiva ani spaţiul unui teatru pentru desfăşurarea festivalului, în condiţiile în care doamna prezintă un raport anual de management unde scrie şi despre planul la biletele vândute, plan de care depinde primirea viitorului buget.

Timp de două zile cât are loc festivalul în cele două săli ale instituţiei nu au loc spectacolele teatrului, deci nu se vând bilete. Nişte actori şi regizori la fel de generoşi bat an de an la porţile penitenciarelor, pentru că le pasă de cei mai vitregiţi oameni ai societăţii, şi reuşesc să-i ajute, să le recupereze acea parte de adânc uman, să-i facă să spere într-o viaţă mai bună şi dreaptă pentru ei, să fie priviţi ca nişte oameni. Am foşti colegi de facultate regizori care au avut spectacole în anii trecuţi în acest festival.

Am văzut în două seri de festival şase spectacole, într-o sală plină cu gardieni îmbrăcaţi civil, ce mă agresau cu privirea, deţinuţi cuminţi şi politicoşi, familiile lor, locuri oprite pentru studenţi, personalul din penitenciare, în nici un caz locuri oprite pentru presă, şi rândul întâi gol, că aşa a primit ordin gardianul “plasat în post” acolo, nelăsându-mă să ocup loc în faţă.

Am stat pe locul unui student, în capătul rândului al treilea din faţa scenei. În stânga mea lângă perete era o masă cu nişte termosuri de cafea, iar la finalul festivalului, pe jos erau aruncate pahare de plastic deteriorate, sticle goale, hârtii, resturi de mâncare, pe traseul gardienilor, şi damf de alcool în sală.

În Administraţia Naţională a Penitenciarelor există o Direcţie de Reintegrare Socială, cu nume sonor şi zdrobitor ce se vrea a fi în “favoarea” deţinuţilor. Nu ştiu cu ce se mai ocupă personaul angajat acolo, pe lângă organizarea unui festival de teatru şi expoziţii, pentru că altceva nu se vede.

În cele două zile de festival organizatorii au plecat mult prea devreme din Teatrul “I.C. Nottara”, ratând scena cu duhurile şi incantaţiile vrăjitoarelor din „Macbeth”, dar şi scena cu prostituata în travesti din „Biloxi blues” care a vrăjit publicul.

Faptul că direcţia nu are o strategie coerentă o demonstrează prin declaraţiile care se fac în comunicatul de presă. Nu înţeleg despre ce “mişcare de reconsiderare” ar putea fi vorba, care să modifice în bine relaţia penitenciarului cu societatea, pentru că, a reconsidera înseamnă a interpreta dintr-un punct de vedere nou, ştiinţific (un autor, o operă, un eveniment) o moştenire literară, ţine de cercetare şi nu se referă la relaţia dintre o instituţie şi societatea.

Aaaa, că cineva doreşte, ca lumea să aibă un alt punct de vedere despre puşcăriaşi şi a lor instituţie, este cu totul altă exprimare şi altă realitate. Ţine de strategie de imagine şi de felul cum direcţia promovează Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi.

1474627_591615137553749_253096082_n

Soluţia care trebuie găsită, ca nişte puşcăriaşi să-şi găsească un loc de muncă după ce se liberează, să fie bine văzuţi în societate, ţine de strategia de management a compartimentului respectiv, şi nu are nicio legătură cu interpretarea vreunei opere literare.

Nu există lege pentru reintegrarea socială a deţinuţilor, aşa cum, diferite categorii sociale defavorizate au. Despre acest subiect am mai scris acum patru ani, am făcut un mare reportaj, când Anca Maria Colţeanu urca pe scena Teatrului “Metropolis” cu spectacolul “Spune adevărul puterii. Voci din întuneric”, unde “actorii” erau tot deţinuţi, şi nu mai vreau să-mi consum energia, să-mi tocesc buricele degetelor pe taste tot repetând în scris despre subiect, că nu sunt papagal.

Între timp, s-a mai schimbat un guvern, la anul vin iar alegerile, şi nimeni din acea direcţie cu titlu răsunător, din Administraţia Naţională a Penitenciarelor n-a înaintat autorităţilor de resort, măcar un proiect de lege cu nişte articole, prin care să propună ceva unor angajatori, şi acea lege să fie promulgată, la un moment dat.

Am citit în pliantul “Viaţa de după gratii”, găsit prin foaierul teatrului, unde scrie cum se depun eforturi pentru calificarea persoanelor private de libertate, că este un proiect cu finaţare din fonduri europene. Se arată ce se urmăreşte în favoarea persoanelor private de libertate, dar nu se arată concret câte persoane au fost acceptate pe piaţa muncii după liberare.

Se ştie că, după ce se liberează mulţi dintre ei recidivează, că nu-şi găsesc loc de muncă, că de la un an la altul numărul încarceraţilor creşte. Ajung să umple puşcăriile, să ne golească nouă buzunarele de atâtea taxe şi impozite introduse, pentru că e nevoie de foarte mulţi bani publici, pentru întreţinerea lor.

Soluţia care trebuie găsită, ca nişte puşcăriaşi să fie acceptaţi de angajatori după ce se liberează ţine de strategia de management a compartimentului respectiv.

Un Festival de Teatru unic în Europa

Festivalul nu are o temă anume şi din acest motiv regizorii au ales piesa de teatru după un criteriu subiectiv. Din 20 de trupe doar 6 au participat în festival, iar selecţia se face de către un director al Direcţiei de Reintegrare Socială care are altă meserie şi aduce în festival ce i se pare lui „frumos”. Din această cauză festivalul este dezarticulat.

Un aspect bun al acestei manifestări artistice, este că, toate spectacole au avut decor, recuzită, costume frumoase pentru fiecare personaj, machiaj corespunzător, inclusiv recuzită consumabilă, ceea ce înseamnă că există un buget şi intenţie bună din partea conducerii oricărui penitenciar.

Intrările şi ieşirile din şi în scenă erau bine lucrate, deţinuţii au mutat singuri decorul în scenă, acolo unde era nevoie. Replica se auzea clar până în fundul sălii, cu mici excepţii privind accentul, iar mulţi dintre ei interpretau bine personajele.

La fiecare spectacol, am apreciat în gând prestaţia fiecărui deţinut de pe scenă însă, n-am cum să dau nume, că nu am avut de la cine lua o distribuţie pe roluri, ca să am pe cine lăuda. De la purtătorul de cuvânt al instituţiei organizatoare, doamna Monica Pană, n-am obţinut decât promisiuni neonorate, deşi am cerut poze din spectacole, afiş şi flayer pe mail, spunându-i că am venit pentru că vreau să scriu şi am nevoie ca să-mi ilustrez materialul.

Festivalul de Teatru pentru Deţinuţi e unic în Europa şi a ajuns la a V-a ediţie. Aşteptăm cu interes următoarele. Nu s-au dat premii. Erau pregătite nişte diplome pentru fiecare participant în festival, că aşa a declarat doamna Monica Pană. La finalul fiecărui spectacol n-a urcat nimeni pe scenă să dea diplomele promise, ca bucuria să fie mai mare în ropotul de aplauze. Era sărbătoarea lor şi meritau!

 

28
/05
/17

Ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, redată în 25 de fotografii care surprind atmosfera din ultimele zile, de la Romexpo: iubitori de carte de toate vârstele, titluri noi, focus pe Suedia, oameni de litere, lansări și alte întâmplări. Foto: Laura Dobre

28
/05
/17

FEST-FDR2017 s-a încheiat. Timp de douăsprezece zile, între 14 și 25 mai, Teatrul Național din Timișoara a fost liantul care a adus împreună artiști și spectatori, povești și întâmplări, zile și nopți de teatru, de dans, de muzică.

27
/05
/17

În ultima sa corespondență de la Cannes, Mihai Cristea a scris despre cel mai nou film al regizoarei Claire Denis, ”Un beau soleil intérieur”, cu Juliette Binoche în rolul principal, și despre documentarul ”Napalm”, de Claude Lanzmann, care a filmat în Coreea de Nord. Și a surprins-o printr-o fotografie pe Elle Fanning.

27
/05
/17

Wolfgang Muthspiel, Håkon Kornstad (foto), Nguyên Lê, Vasil Hadžimanov Band și Bobo Stenson se alătură lineup-ului final Gărâna Jazz Festival 21. Sunt așteptate 12 trupe internaționale în cele patru zile de jazz, din iulie, la poalele Munților Semenic.

27
/05
/17

A fost premieră la UNTEATRU, „Hughie”, piesă de Eugene O’Neill, în regia lui Alexa Visarion, cu Richard Bovnoczki și Andrei Seușan.

26
/05
/17

„Ca să scrii bine, trebuie să suferi!”, era crezul său, iar pana care-i țâșnea din suflet își trage seva din lumea penală a ocnelor siberiene, unde a fost încarcerat cu lanțuri la picioare. Ridicat la rangul de mari gânditori, titanul literaturii ruse a crezut până în ultima clipă a vieții sale că lumea se va salva prin frumusețe.

26
/05
/17

“Un înger se îndreaptă către un spital bucureştean, prin ploaia cenuşie de iarnă. Vrea să vadă cu ochii săi supraceleşti dacă nu s-a împuţinat lumina în ochii şi în sufletele chirurgilor. Omul de la volan zări îngerul, îi ghici şi aripile pe sub pardesiul subţire şi se gândi că un asemenea trofeu nu avea nimeni.”. Scriitorul Șerban Tomşa a lansat de curând „SUPRAVEGHETORUL şi alte povestiri”, volum din care vă vom prezenta câteva povestiri, pe parcursul acestei luni.

26
/05
/17

Cum vii dinspre Hala Traian către Piața Unirii, pe Calea Călărașilor – la numărul 55 – este La Scena. Un local prietenos, cu o curte primitoare și o sală de teatru la etaj, situat chiar la stradă. La doi pași de Centrul Vechi al Bucureștiului, această sală a Teatrului Arca, înființat prin Fundația Culturală ParteR, este unul dintre primele spații neconvenționale în care, la începutul anilor 2000, tinerii artiști creau spectacole și jucau teatru, atrăgând în proiectele lor îndrăznețe actori consacrați precum Valeria Seciu, Victor Rebengiuc ori Șerban Ionescu. Făcând un salt rapid în timp – ca într-o poveste SF – acesta este și locul care găzduiește duminică, pe 28 mai, a doua reprezentație a Cenușăresei. Primul musical produs de Compania Pelerin, în regia lui Bogdan Tudor Pelerin și pe muzica lui Zeno Apostolache Kiss, este o premieră și pentru La Scena, fiind primul spectacol pentru copii care se joacă aici. 

26
/05
/17

Într-o zi de 26 mai se stingeau din viaţă doi mari actori români: Ștefan Bănică, în 1995, şi Jean Constantin, cincisprezece ani mai târziu. Despre Bănică se ştie că era nu doar un actor uriaş, ci şi un foarte apreciat cântăreţ/lăutar, printre cele mai celebre piese muzicale ale acestuia numărându-se: „Îmi acordați un dans”, „Cum am ajuns să te iubesc”, „Gioconda se mărită”, „Hei, coșar, coșar” și „Astă seară mă fac praf”.

26
/05
/17

În perioada 27 mai-3 iunie 2017, Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca organizează cea de a XIV-a ediție a Festivalul Absolvenților „Galactoria”. În cele 8 zile vor avea loc spectacole de teatru susținute de absolvenții școlii și workshopuri conduse de invitații Galei.

26
/05
/17

Prima ediție a LIM – Less is More, platforma europeană de dezvoltare a filmelor cu buget limitat continuă să se desfășoare prin două evenimente importante, ambele organizate în România: cel de-al doilea Workshop din seria LIM și prezentarea celor 16 proiecte selecționate, în fața unui public specializat, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

25
/05
/17

Cea de-a zecea ediție a festivalului TESZT, Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara, organizat de Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, este în plină desfășurare.

Page 1 of 62112345...102030...Last »