Silvia Popovici, actriţa de la pagina 1: „Mi-a fost foarte greu să înţeleg gloria“
http://www.ziarulmetropolis.ro/silvia-popovici-actrita-de-la-pagina-1-mi-a-fost-foarte-greu-sa-inteleg-gloria/

Ziarul Metropolis le readuce pe pagina 1 pe cele mai talentate, frumoase şi puternice actriţe pe care le-a dat România. După ce v-am prezentat portretele actriţelor Gina Patrichi şi Clody Bertola, astăzi vă invităm să vă amintiţi de Silvia Popovici.

Un articol de Monica Andrei|2 Martie 2014

MEMORIA CULTURALĂ Silvia Popovici (1933-1993) a ştiut să-i fure scenei euforia clipelor de succes, dar n-a trecut nepăsătoare pe lângă momentele de îngândurare care urmează căderilor de cortină, în viaţă şi în teatru. Ingenua perfectă – rafaeliană – cum au spus unii, boticelliană, cum au numit-o alţii, când de fapt, actriţei Silvia Popovici i-a plăcut clarobscurul lui Rembrandt, s-a născut la 7 mai 1933 la Fundata, un sat transilvănean situat între Piatra Craiului şi Bucegi şi a trăit în Bucureşti.

Visa să devină medic, sau psiholog, sau profesoară de română, dar viaţa a vrut altfel. Talentul pentru actorie şi l-a descoperit la Şcoala Centrală din Bucureşti, cu ajutorul colegilor care o botezaseră „artista”, deoarece spunea frumos poezii. Profesoara ei, Alexandra Verdeş, pe care o va omagia de-a lungul vieţii, pomenindu-i numele, i-a deschis ochii şi i-a arătat calea. Era scris în destinul ei să fie aşa.

Admiterea la Teatru a fost o adevărată aventură. Într-un interviu acordat revistei „Tomis”, prin 1983, îşi amintea: „Comisia de examen a găsit că nu sunt fotogenică şi m-a respins. Am luat note foarte bune, aşa încât s-a compensat şi am intrat în Institut. Eşecul avut la fotogenie m-a pus pe gânduri: m-a durut mult, dar am socotit că singura cale de a obţine şi aici rezultate bune era să lupt cu chipul meu. Ei, da, nu e o figură de stil. E o bătălie care se duce în tăcere şi cere multă voinţă, răbdare, cunoaştere de sine”, spunea cea care a dat viaţă pe ecran şi pe scenă atâtor destine.

A fost colegă cu Dan Puican care îşi aminteşte: „Când am dat examen de admitere la Teatru, se spunea că Buftea va fi al doilea Hollywood, că acolo studenţii vor învăţa călărie, canotaj, automobilism. Vă daţi seama, ce perspective ispititoare pe vremea aceea când în tot Bucureştiul nu erau prea multe maşini. Dintre actori numai Radu Beligan avea o vechitură căreia i se spunea «dricul lui Timică», fiindcă o cumpărase de la marele actor. Eram la proba teoretică la admitere. Am văzut-o pentru prima oară pe Silvia. Frumoasă… blondă… cu părul ei superb… cu ochii aceia mari, calzi. Era îmbrăcată într-o rochie albă cu flori, o apariţie aproape ireală, care-ţi tăia respiraţia. Mi-a spus să vin cu ea în bancă. M-a asigurat că, astfel, o să am noroc.

silvia popovici

Ne-am aşezat în aceeaşi bancă. Am dat lucrarea. Şi am avut noroc. Am intrat. Pe 15 septembrie ne-am reîntâlnit la facultate. Şi doamna Sadova şi doamna Barcan au iubit-o de la început foarte mult pe Silvia – «Va fi cea mai mare tragediană a teatrului românesc, va juca ingenuele, va juca eroinele lui Shakespeare» – spuneau profesorii despre ea“.

Un anunţ îl chema pe Dan Puican urgent la Cadre. „I-am spus Silviei: «cu mine s-a terminat». Mă dau afară. I-am povestit atunci despre arestarea tatei… Atunci, Silvia s-a uitat la mine, cred că-i dăduseră lacrimile… Nu mă gândeam la facultate, cât mai ales la despărţirea de ea. Eram pur şi simplu îndrăgostit de Silvia. A scos o fotografie şi mi-a dat-o spunându-mi: «ţine-o la tine, o să-ţi poarte noroc… Şi dacă va fi aşa, să nu mi-o mai înapoiezi.» Fotografia aceea unică o am şi astăzi. Silvia mi-a purtat noroc. Aşa era ea. Caldă, înţelegătoare. Am rămas buni prieteni. Până în ultima clipă, când am văzut-o la spital. Ne pregăteam să sărbătorim 35 de ani de la absolvire. Am petrecut studenţia împreună, am jucat, ca parteneri, scene de studiu, la clasă. Ea era o camaradă deosebită.”

„Am respirat aurul cel mai profund al artei teatrale”, spunea Silvia Popovici, care a învăţat de la profesorii: Vlad Mugur, Radu Penciulescu, David Esrig, Moni Ghelerter, Ion Cojar .

În 1956, când a absolvit Institutul de Teatru, Silvia Popovici făcea parte din promoţia de aur. Împreună, erau nişte nebuni frumoşi împătimiţi după teatru: Sanda Toma, Draga Olteanu Matei Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu etc. După absolvire, viaţa actriţei s-a derulat între teatru şi film.

Silvia Popovici: gânduri despre scenă, film şi viaţă

● „Noi, actorii, avem o viaţă scurtă, noi suntem fluturii care se nasc şi mor la noapte. Iertaţi-ne că suntem glorioşi astăzi, dar noi la noapte murim.“

● „Filmul mi-a adus popularitatea şi succesul, dar prestigiul l-am câştigat în şi prin teatru.“

„Darclée“, în regia lui Mihai Iacob, este filmul turnat după povestea celebrei soprane de origine română Hariclea Darclée, unde a primit rolul principal, după multe căutări şi probe date de regizor, despre care Silvia Popovici va spune că este rolul vieţii ei: „Darclée – cel mai mare examen din cariera mea, despre care nu doresc să spun mai mult.”

● „Când joc mi-e dor de film, iar când turnez un film mă gîndesc la teatru.”

● „Talentul este puterea de-a nu trece indiferent prin lume.”

● „Poţi privi în gol, poţi privi înainte şi să vezi doar întuneric: totul depinde de pătrunderea pe care o are privirea ta. De forţa ta, de rezistenţa interioară. Totul depinde de ce ai adunat în nişte ani şi de ce ai tu de comunicat. Mie, personal, nu mi-e frică de timp. Nu mi-e frică de trecerea la alt gen de roluri.”

Citiţi şi alte articole din rubrica „Actriţa de la pagina 1“, despre Gina Patrichi, Clody Bertola

● „Poezia este astrul care călăuzeşte o sensibilitate. Rosturile mele sunt visuri, în vuietul vremii, şi mă întorc la poezie.”

● „Mi-a fost foarte greu să înţeleg gloria.”

Silvia Popovici dădea un recital pe toate scenele româneşti pe unde era chemată: „Treptele iubirii”. Era construit din rolurile jucate, adunate într-o poveste frumoasă despre teatru şi viaţă; de fapt, era o biografie a actriţei. Un text conceput şi scris de către marea artistă. Avea succes. Prin 1969, soţii Ceuşescu îi cer lui Maxim Berghian, soţul actriţei, care era demnitar, ca actriţa să renunţe la statutul său de vedetă, pentru că unică era doar Elena Ceauşescu şi nu suporta concurenţa. Se iau măsuri. Nu mai apare în caietul program al spectacolului.

Dispare fulgerător la 60 de ani, în 1993. De fapt, n-a plecat niciodată din memoria teatrală, din amintirile noastre.

● „Noi, actorii, nu avem fotolii pe care să le ocupăm ocazional… locul acesta dispare definitiv odată cu actorul. Nimeni nu le-a înlocuit pe L.S. Bulandra, pe Aura Buzescu, pe doamna Dina Cocea. Fiecare îşi are destinul său teatral şi fiecare şi-l construieşte după harul său. Durata ţine de apetitul său creator, iar dispariţia este totală“, mai spunea Silvia Popovici.

Citate extrase din cartea „Silvia Popovici, treptele iubirii“, de Doina Papp

Foto cu Silvia Popovici – Cinemagia

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Marcela Rusu, născută la Galaţi în 1926, a fost o femeie frumoasă şi iubită, care a ştiut ce a vrut de la viaţă. A cunoscut fericirea şi opusul ei, iar pe scenă a avut momente de succes. A fost căsătorită de trei ori, n-a avut copii, dar şi-a îndeplinit rolul de mamă - povestea prin interviuri - crescând doi nepoţi şi nişte câini pe care i-a botezat de fiecare dată „Gâlcă”, indiferent de generaţie. 

04
/03
/16

ACTRIȚA DE LA PAGINA 1 Până să devină angajată a Teatrului Naţional din Bucureşti, în 1947, a făcut parte din numeroase companii teatrale şi din trupa de operetă a lui Veliamir Maximilian, unde a jucat alături de Leonard, „Prinţul Operetei”. În teatru, i-au plăcut întotdeauna rolurile de caracter, pentru că nu se credea frumoasă. A jucat alături de Ion Iancovescu, Mişu Fotino, Birlic şi mulţi alţii. 

03
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Sandina Stan s-a născut şi a crescut la Iaşi într-o familie de artişti: “mama avea darul cântului şi un frate - pe cel al mânuirii arcuşului”. După ce a terminat liceul şi anunţând că vrea să se înscrie la Conservator, părinţii i-au spus că lucrul acesta poate să fie admis doar dacă îşi mai ia o licenţă. Astfel, a urmat în paralel cursurile de la Conservator şi pe cele de la Drept.