Sitaru, Jude şi Jurgiu, la Festivalul de Film Românesc de la Lisabona
https://www.ziarulmetropolis.ro/sitaru-jude-si-jurgiu-la-festivalul-de-film-romanesc-de-la-lisabona/

Pelicule regizate de Adrian Sitaru, Radu Jude şi Cristian Tudor Jurgiu vor fi proiectate la prima ediţie a Festivalului de Film Românesc de la Lisabona, care se va desfăşura între 19 şi 23 noiembrie.

Un articol de Petre Ivan|30 octombrie 2014

Festivalul IndieLisboa menţine încă de la începutul său o strânsă legătură cu cinema-ul românesc: în 2008, România a fost invitată de onoare, cu 35 de filme – documentare, scurtmetraje şi lungmetraje.

Poveştile acestui festival sunt cotidiene, de familie şi aparţin istoriei recente (în particular sunt legate de revoluţia din 1989 şi de consecinţele sale).

O călătorie de cinci zile, care cuprinde istoria recentă a filmului românesc, a României şi a diverselor limbaje cinematografice marcate de o profundă ironie.

Jude îi aduce un omagiu lui Iosif Demian prin alegerea în cadrul festivalului a proiecţiei filmului «Baloane de curcubeu/ Rainbow Baloons», din 1982, în timp ce Adrian Sitaru îşi prezintă în premieră în Portugalia cel mai recent film, scurtmetrajul «Artă/ Art» precum şi lungmetrajul «Domestic».

Între documentar şi ficţiune, festivalul va prezenta filme precum «După Revoluţie/ After the Revolution», de Laurenţiu Calciu, sau adevărate satire ale comportamentului uman precum «Visul lui Adalbert/ Adalbert’s Dream», de Gabriel Achim.

De asemenea, vor fi proiectate lungmetrajele „Câinele japonez”, de Tudor Cristian Jurgiu, şi „O lună în Thailanda”, de Paul Negoescu.

Invitaţii speciali ai evenimentului sunt Adrian Sitaru, Andrei Rus – critic şi editor al revistei de cinema Film Menu şi Laurenţiu Calciu – profesor şi documentarist, regizor al filmului „După Revoluţie/After the Revolution”.

Foto: Adrian Sitaru – cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.