Soprana Marina Krilovici, la Garantat 100%
https://www.ziarulmetropolis.ro/soprana-marina-krilovici-la-garantat-100/

De la Opera House din Toronto, Opera de Stat din Hamburg, Staatsoper din Viena, Metropolitan Opera din New York sau Covent Garden din Londra, marea artistă vine duminică, 23 noiembrie, de la ora 24.00, la Garantat 100% de la TVR 1, TVR HD şi TVR+

Un articol de Petre Ivan|21 noiembrie 2014

La începutul anilor ’90, Marina Krilovici s-a stabilit în Grecia, ţară pe care o consideră a doua sa patrie şi unde a fost membru permanent al Operei Naţionale din Atena, interpretând roluri memorabile.

„Bine v-am regăsit la Garantat 100%! Invitata noastră este una dintre marile artiste ale lumii. Nu are rost să enumăr scenele importante pe care a cântat, pentru că sunt toate. (…) un om care trăieşte spectacolul lumii cu un interes şi cu o energie fascinante. Doamnelor şi domnilor, suntem onoraţi să-i spunem bun venit la Garantat 100% sopranei Marina Krilovici” – Cătălin Ştefănescu

Marina Krilovici

Marina Krilovici

Remarcabila prezenţă scenică a Marinei Krilovici, trăirea intensă a personajelor au făcut ca rolurile Tosca, Butterfly, Aida, Leonora din La Forza del destino, Santuzza din Cavalleria rusticana să rămână de neuitat.

Marina Krilovici a abordat cu măiestrie şi repertoriul german în roluri ca Donna Anna din Don Giovanni de Mozart, Herodias din Salomé de Strauss, Fricka din Der Ring des Nibelungen de Wagner, un bogat repertoriu vocal-simfonic şi de lied.

Şi pentru că Garantat 100% fără muzică bună nu se poate, în această ediţie ne va încânta cvartetul Passione. Garantat 100%, cu Cătălin Ştefănescu, se difuzează la TVR 1, TVR HD şi TVR+, duminică, de la ora 24.00.

Foto: Marina Krilovici, Garantat 100% – TVR

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.