Sorin Miron: „Visul unei nopţi de vară e o comedie de succes”
http://www.ziarulmetropolis.ro/sorin-miron-visul-unei-nopti-de-vara-e-o-comedie-de-succes/

„Visul unei nopţi de vară” se joacă astăzi, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis. Actorul Sorin Miron povesteşte despre actualitatea textului lui Shakespeare şi despre ce presupune lucrul cu directorul de scenă Victor Ioan Frunză.

Un articol de Monica Andrei|5 Decembrie 2014

Monica Andrei: Să vorbim despre cea mai erotică piesă scrisă de William Shakespeare, „Visul unei nopţi de vară”. De ce este actual textul și cum te-ai apropiat de personajele pe care le interpretezi?

Sorin Miron: Aş putea spune că este o piesă ultraactuală pentru că este vorba despre dragoste, despre partenerii de dragoste. Interpretez măgarul şi Nic Fundulea. Startul şi succesul comediei este asigurat de text – valoros, ofertant; te simţi bine când ştii că ai pe ce să lucrezi. În acelaşi timp, fiind o piesă care a devenit spectacol de multe ori, sigur că e acolo ceva ce te nelinişteşte; dar încerci să nu ai o preconcepţie asupra rolului, că cineva l-a făcut într-un anume fel. După text, îndrumarea vine şi de la directorul de scenă, pe care te sprijini; după care începi să adaugi creativitatea ta.

Când spui „Visul unei nopţi de vară”, te aştepţi să vezi cum vor fi Fundulea, Oberon, Titania, Hypolita, zânele, sau zeităţile… cuplurile care se îndrăgostesc şi aleargă prin pădurea Ardenilor. Prin cupluri se oglindeşte iubirea şi felul în care te maturizezi, cum îţi ia minţile dragostea şi te transformă, în nebunia erotică a visului trăit de fiecare personaj. Şi de aici începe povestea de dragoste.

Sorin Miron in Visul unei nopti de varaComedia shakesperiană este actuală pentru că îţi dă sentimentul că eşti influenţat din afară, numai că, în spectacol, influenţa vine prin nişte zeităţi. În rest, ce ne influenţează pe noi să iubim pe cineva, ţine de fiecare în parte.

Un alt punct important al spectacolului în afară nebunia erotică a cuplurilor, e acel moment când ei se maturizează brusc, când se trezesc dimineaţă din vis şi vraja dispare. Noaptea cu erotismul ei o trăieşte orice om, numai că refuză să admită asta; pentru că ziua vine cu inhibiţiile ei, cu acel cotidian care ne obligă să refuzăm dragostea, erotismul… În povestea piesei lui Shakespeare, în final, cuplurile se trezesc, se ruşinează, se inhibă şi nu le vine să-şi povestească visul avut.

În spectacolul cu piesa „Tartuffe”, de Molière, care se joacă tot la Teatrul Metropolis, Orgon, personajul pe care-l interpretezi, nu are nicio treabă cu dragostea; e un tată de familie, religios și credul, care se lasă înşălat de către Tartuffe.

Orgon îi face cadou casa şi nevasta impostorului Tartuffe. Să te oblige cineva să faci un gest, e una; cu totul alta e să te aducă cineva în starea de a da totul de bună voie şi nesilit de nimeni; e cel mai odios lucru posibil. Aici am de-a face cu momentul opus – dragostea nu-şi găseşte niciun sens. Orgon, religios şi credul, e pus în situaţia de a face cadou totul.

Preferi să joci numai în comedii? Pe unde mai joci, în afară de Teatrul Metropolis?

Îmi place să joc în comedii, în spectacole care au la bază texte mari, scrise de autori care ştiu să scrie piese. Toate spectacolele din Bucureşti în care joc eu sunt montate de Victor Ioan Frunză. La Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” se joacă „Furtuna” de Shakesperare; sunt Caliban, apoi Ariel; spectacolul are patru actori și fiecare are patru, cinci roluri; ar mai fi „Familia Tot”, „Mobilă şi durere”, „Steaua fără nume”, apoi „Portugalia” la Teatrul Nottara. La Teatrul Metropolis mai joc și în „Îngeri în America”.

Ce personaj n-ai jucat şi ţi-ai mai dori să joci, în direcţia de scenă a domnului Victor Ioan Frunză?

Nu ştiu să răspund la această întrebare. Am fost norocos până acum. Au venit rolurile spre mine. Nu mi-am dorit un personaj anume. Rolurile au venit cu personaje importante.

În toţi aceşti ani, ce ai învăţat de la domnul Victor Ioan Frunză?

Respectul pentru text, apoi modul de abordare a rolului.

Vă lasă să improvizaţi?

Când ajungem la scenă ne lasă să împrovizăm, dar, uneori, făcând asta, putem fi împotriva rolului. Domnul Frunză dă libertate actorului până la un punct, apoi revine la text, la ideea spectacolului. Şi de asta se numeşte director de scenă, fiindcă metoda pe care o foloseşte e cea de a da direcţii pe care actorul le urmează aplicând creativitatea, inspiraţia, munca. Un spectacol nou nu e definitiv atunci când iese prima dată la public; pe măsură ce-l rulezi, ai conştiinţa faptului că mai poate fi îmbunătăţit pe parcurs.

sorin miron tartuffe

Sorin Miron și Adela Mărculescu, în „Tartuffe”

Spuneai într-un interviu că ai văzut un spectacol cu Olga Tudorache şi aşa ai luat decizia de a da la Facultatea de Teatru. De ce?

Mă gândisem să mă fac arhitect, cel puţin asta spunem când eram întrebat ce vreau să urmez. Nu era ceva concret. În seara aia, după spectacolul cu Olga Tudorache, m-am hotârât. Ai mei au avut un şoc . Am intrat la facultate la Cluj, la clasa doamnei Diana Cosma; am început să lucrez. Am ajuns la Teatrul din Baia Mare, am jucat acolo, l-am cunoscut pe Victor Ioan Frunză şi pe Adriana Grand. „Istoria comică a doctorului Faust” a fost primul spectacol, la Baia Mare, apoi „Caligula” şi „Portugalia”, text pe care l-am reluat în Bucureşti, la Teatrul „Nottara”, în toamna aceasta. Din 2010, am venit în Bucureşti și lucrez împreună cu Victor Ioan Frunză, Adriana Grand, George Costin, Nicoleta Hâncu, Adrian Nicolae și încă multi alți colegi în proiectul pilot. Un proiect teatral unic in acest moment.

În concluzie, de ce nu trebuie să ratăm spectacolul „Visul unei nopţi de vară” de la Teatrul Metropolis?

Pentru că are toate îngredientele unei comedii bune, pentru că are o poveste cu nişte cupluri de îndrăgostiţi, pentru că în centru se află nebunia dragostei. Ajungi la teatru, vezi, râzi, apoi rămâi cu ceva. Unele replici din textul shakespearian sunt memorabile pentru public.

Foto din spectacole: Adriana Grand

29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »