Spectacol de Peter Stein, la FEST-FDR
https://www.ziarulmetropolis.ro/spectacol-de-peter-stein-la-fest-fdr/

Ultima zi a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) este la fel de bogată în evenimente.

Un articol de Petre Ivan|17 iunie 2014

Spectatorii sunt aşteptaţi de la ora 17.00 pe strada Mărăşeşti, la spectacolul Pilgrimage (Pelerinaj) al companiei Teatr Snów din Polonia. Așa cum o arată și numele, spectacolul propune un pelerinaj prin viață și prin vise. Performerii se întorc în timp cu aceeași ușurință cu care privesc spre viitor.

Pelerinaj este o recreare teatrală a pelerinajului prin viață: o călătorie nu întotdeauna confortabilă, pe parcursul căreia putem (sau nu) avea parte de miracole și revelații.

Unul dintre cele mai aşteptate spectacole din Festival începe tot astăzi, de la ora 18.00, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara.

Teatro Metastasio Stabile della Toscana (Italia) aduce în FEST-FDR Il ritorno a casa (Întoarcerea acasă) de Harold Pinter, pus în scenă de unul dintre cei mai importanţi regizori ai secolului XX, Peter Stein.

Peter Stein este fondatorul celebrului teatru Schaubühne din Berlin și una dintre cele mai mari voci ale regiei europene ale secolului. Teatrul său analizează de la cele mai superficiale straturi până în cele mai profunde, resorturile care îi determină pe oameni să acționeze, într-o manieră care transformă cotidianul într-o hiperrealitate „chirurgicală”.

Despre piesa Întoarcerea acasă, regizorul spunea că pune în discuție pericolele profunde din calea relațiilor umane și, încă și mai mult, a relațiilor dintre sexe. Familia este o junglă în interiorul căreia toate relațiile formale au un potențial fatal de agresivitate și violență sexuală.

Spectacolul Zic-Zac, semnat de Andrea Gavriliu, o producție UNATC și Godot Café-Teatru București este programat de la ora 21.00, în Sala 2. Un spectacol care transpiră – și la propriu și la figurat – energie explozivă, sexualitate, umor și sensibilitate, care ne învață că dacă ai carte, nu se face primăvară, că „Tăcerea este unul dintre argumentele cele mai greu de combătut”, că „Limba pe români îi încurcă-n gură” și că ne e frică de frică.

Finalul zilei şi al Festivalului va fi unul în acorduri de jazz contemporan, ambient și folk. Astfel, în Parcul Civic, începând cu ora 22.00, timişorenii sunt aşteptaţi la concertul trupei Exit Oz formată din: Alexandru Iovan (saxofon tenor, voce), Dorothea Iordănescu (sintetizator), Ovidiu Zimcea (bass, sampler) și Sebastian Hamburger (tobe).

 

14
/11
/17

CRONICĂ DE FILM La 30 de ani de la istoricul eveniment, Liviu Tofan, fost jurnalist la Radio Europa Liberă, reconstituie într-un documentar de televiziune revolta muncitorilor brașoveni din 15 noiembrie 1987, unul din cele mai importante și emoționante gesturi de demnitate colectivă din istoria recentă a României.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

13
/11
/17

An de an, Teatrul „Ioan Slavici” aduce în fața spectatorilor săi, cu prilejul Festivalului de Teatru Clasic de la Arad, poveştile clasice ale scenei, în montările unor regizori care au făcut istorie în teatrul românesc și nu numai.

13
/11
/17

Vineri, 17 noiembrie 2017, de la ora 19, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte cea de-a 17-a ediţie a Cineclubului FILM, în cadrul căreia va fi proiectat, de pe peliculă (35mm), un alt titlu notabil al istoriei filmului românesc, FAUST XX (1966), o comedie SF purtând semnătura inconfundabilă a lui Ion Popescu Gopo.

13
/11
/17

Pe scurt, despre câteva filme româneşti din a doua jumătate a anului: „Breaking News”, „Capace”, „Aniversarea”, „Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”, „Mariţa”. Şi, bineînţeles, neuitatul, în cel mai rău sens cu putinţă, „Octav”.

13
/11
/17

Sute de persoane au mărșăluit duminică la Hollywood în sprijinul victimelor hărțuirii și agresiunilor sexuale - inspirate de campania #MeToo de pe rețelele de socializare. Marșul a avut loc pe fondul unui val de acuzații privind hărțuirile sexuale și violurile care vizează mai multe persoane publice, după dezvăluirile cu privire la producătorul hollywoodian Harvey Weinstein.

12
/11
/17

Festivalul International EUROPAfest, organizat de jmEvents, sărbătorește, în 2018, 25 de ani printr-o ediție aniversară. Primul eveniment muzical din Romania căruia Casa Regală i-a acordat Înaltul Patronaj încă din anul 2005, va oferi un regal de jazz, blues, pop și muzică clasică cu artiști din întreaga lume.

12
/11
/17

Scriitorul Bogdan Suceavă se va întâlni în perioada 17-23 noiembrie cu cititorii din Bucureşti şi Cluj, cu prilejul apariţiei celui mai nou volum, „Istoria lacunelor. Despre manuscrise pierdute”, publicat recent la Editura Polirom, disponibil şi în format electronic.

11
/11
/17

Spectacolul „Calul alb” de Ioana Păun, cu Ilinca Manolache, se va juca miercuri, 15 noiembrie, de la ora 19.00, la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Sala Arta.

10
/11
/17

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18:30 premiera –eveniment ,,Iubire nesfârșită (Opus 73)” de Ludwig van Beethoven și ,,Sacre du Printemps” de Igor Stravinsky. Regia și coregrafia poartă semnătura lui Renato Zanella, coordonatorul artistic de balet al Operei Naționale București. Scenografia a fost creată de arhitectul Octavian Neculai, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Vlad Conta.