Ștefan Banică în „Jake și femeile lui” – turneu național
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-banica-in-jake-si-femeile-lui-turneu-national/

Ștefan Bănică dă viaţă unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake şi femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuţie fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminiţa Erga, Ada Galeş, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache – femeile care populează lumea reală şi imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

Un articol de Petre Ivan|2 februarie 2017

Piesa lui Neil Simon “Jake și femeile lui” s-a jucat prima data pe Broadway, în 1992, cu Alan Alda în rolul principal. În 1992, piesa a avut 245 de reprezentații pe Broadway.

Jake este un scriitor de success, care are relații cu probleme. Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, Jake examinează toate relațiile cu femeile din viața sa, suprapunând planul imaginar cu cel real, în speranța de a înțelege modul prin care ar putea fi un soț mai bun.

Piesa permite spectatorului să intre în lumea interioară a celebrului autor, fiind în parte autobiografia celui mai mare dramaturg contemporan, Neil Simon.

Acţiunea se desfășoară în apartamentul newyorkez al scriitorului, unde realitatea și imaginaţia se amestecă, granița dintre lumea reală și universul din capul scriitorului devenind din ce în ce mai fină, aproape topindu-se.

Jake dialoghează mult, atât cu femeile din viața lui reală, cât și cu cele din lumea sa imaginară, cum ar fi prima soție, decedată în urmă cu mulți ani.

Din interacțiunea lui Jake cu femeile din viața lui, fie reale, fie imaginare, rezultă atât comicul situațiilor, dar și momentele de  mare sensibilitate.

Regizorul Claudiu Goga a făcut o alegere extrem de inspirată distribuindu-l pe Ștefan Bănică în rolul lui Jake” (Judy Florescu). Rolul este complex și dificil, Ștefan Bănică interacționând cu toate femeile, cu sine și cu publicul. „Jake și femeile lui” este unul dintre cele mai interesante spectacole pe care le-am jucat în cariera mea. – Ștefan Bănică.

– 8 februarie, Iași, Teatrul Național “Vasile Alecsandri”

– 9 februarie, Galați, Casa de Cultură a Sindicatelor

– 10 februarie, Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor

Spectacolele încep la ora 19.30. Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole și online, pe vandbilete.ro si eventim.ro. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de 100 de lei și de 80 de lei.

Foto: Ștefan Banică în Jake și femeile lui – facebook

24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.