Ștefan Caragiu: Cred că talentul e genetic
https://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-caragiu-cred-ca-talentul-e-genetic/

Scenograful Ștefan Caragiu, decan al Facultăţii de Teatru al UNATC Bucureşti, crede că talentul se împarte în mod egal pe generaţii. Consideră că studenţii au dreptul şi chiar obligaţia de a se revolta atunci când lucrurile nu se întâmplă aşa cum trebuie.

Un articol de Monica Andronescu|22 decembrie 2016

Ștefan Caragiu, nepot al lui Toma Caragiu, este un cunoscut scenograf român, care a lucrat în teatre din întreaga țară și a colaborat cu regizori importanți de-a lungul carierei. A absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design, secţia Scenografie, din cadrul Academiei de Artă „Nicolae Grigorescu”. Din acest an, este decan al Facultății de Teatru al UNATC București și spune că a preluat această funcție pentru că generația lui are datoria să nu se dea la o parte, ci să încerce să facă lucrurile cât mai bine.

Sunteți decan al Facultății de Teatru, sunteți de mult timp în sistemul de învățământ artistic… Prin ce anume e performant acest sistem de învățământ?

Dacă ar fi să ne luăm după statistici și clasificări – că-n perioada asta statisticile și clasificările sunt la modă – se pare că UNATC este pe locul 15 între universitățile de profil ale lumii, la sfârșitul acestui an. E un loc onorabil și onorant, care ne obligă.

Dar dincolo de statistici, din interior și din această funcție, cum vedeți dvs lucrurile?

Eu sunt nou în această funcție, doar de șapte luni, de-abia am început să înțeleg lucruri, am descoperit multe pe parcurs. Pot să spun că sistemul este performant, dar este loc și de mai mult. Adică sunt lucruri despre care știm că nu le facem bine, că le putem îmbunătăți. N-o să spun care…

Numărul de studenți? Sunt prea mulți?

Nu, nu e legat de numărul de studenți, ci e vorba de anumite lucruri, cum și de ce le facem, dacă trebuie schimbate, pentru că se schimbă societatea și atunci trebuie să te adaptezi la nevoile sociale, economice. Mă uit la tinerii studenți, mai ales la actori, iar fuga asta continuă, alergătura asta permanentă în care suntem prinși cu toții, la ei parcă se vede mai mult. N-au timp de repetiții, vin și repetă repede, se împart în mai multe locuri și de-asta se împarte și se-mprăștie și talentul. Nu mai e focalizat, nu mai e pe un singur proiect pe care să-și dea măsura valorii… Se împart în două, trei proiecte, că poate măcar unul iese. Și au dreptate într-un fel.

De ce ați ales să fiți decan?

Am refuzat o dată, când a venit rector domnul Adrian Titieni. Am considerat atunci că nu sunt pregătit și am spus „nu”. Și după patru ani mi-am dat seama că am greșit și că trebuia să accept. De ce? Pentru că ajungem la acea vorbă din bătrâni: Dacă ne dăm toți deoparte, cine rămâne? Și cum colegii mei din aceeași generație sunt acum conferențiari și profesori, au zis că cineva dintre noi trebuie să-și asume să facă asta. Generația mea trebuie să facă ceva și trebuie să facă bine, nu sub nivelul profesorilor lor… Și Slavă Domnului că mai avem profesori buni! Ei țin școala în acest moment. Problema noastră cea mare este deja generația care vine.

img_3176_resizeDe ce? E mai slab pregătită?

Nu, dar cred c-a fost o greșeală de management universitar. E o gaură și ea există nu doar în universitate, există și în multe teatre. Pe segmentul de vârstă 27 – 40 de ani nu stăm foarte bine… Și e valabilă la toate departamentele, nu numai la actorie.

Care sunt cele mai importante lucruri pe care vi le propuneți în acest mandat?

În primul rând, recunosc că, în aceste șapte luni, n-am făcut nimic din ce-mi propusesem, pentru că am reparat greșelile din mandatele precedente sau lucruri lăsate nefăcute. Aducerea de profesori noi, tineri, este una dintre priorități, apoi discuții cu departamentele, crearea unor relații între departamente, care au fost foarte împărțite pe vremuri. Acest lucru în echipă – actorie, regie, scenografie, teatrologie – trebuie dezvoltat cât mai mult. Proiectele de spectacole ale școlii, care în acest moment sunt peste 30, eu cred că trebuie să fie mai puține și mai bune, pentru că altfel riscăm să ne împrăștiem. Am desființat departamentul de mișcare și vorbire și l-am integrat în departamentul actorie, pentru că erau de sine stătători și nu se făcea bine. Toată lumea îi acuză pe actori că nu se aud. Am în urechi vocea lui Ion Caramitru care a zis la Gala Hop: „Mi-au plăcut, dar nu i-am auzit”. Asta a devenit deja o problemă a universității: nu se aud studenții. Și încă un punct realizat ar fi faptul că am aprobat niște posturi de tehnicieni, avem o mare problemă cu tehnicul. O altă prioritate este să semnăm protocoale cu teatre, pentru că toți sunt interesați să vină tineri la ei în teatre și să preia spectacole gata făcute și să le joace acolo. Chiar în TNB avem încheiat un astfel de protocol.

Anul trecut au fost aici, la UNATC, adevărate revoluții. De ce considerați dvs că s-a ajuns la acea situație de criză? Cu studenți ieșiți în fața facultății, cu toată presa în curte…

Nu am fost în miezul acțiunii, eu am aflat după… Cred că primul și cel mai important lucru a fost lipsa de comunicare. Faptul că noi, corpul profesoral, am aflat de aceste evenimente la trei-patru luni după și doar unii dintre noi au știut și au participat nu e în regulă. Eu cred că a fost o lipsă de comunicare și de înțelegere de ambele părți.

Dar de ce s-a ajuns aici, la explozia asta? Ce i-a dus pe studenți până la punctul la care să iasă în stradă?

Studenții pot fi și manipulați… Oricine poate fi manipulat, și studenții, și profesorii, și toată țara. Eu am vorbit acum, după luni întregi, cu ambele părți, și undeva e un scurtcircuit, pentru că nu se corelează ce spun unii cu ce spun alții, ca și cum ar fi un perete la mijloc și fiecare urlă în fața lui, fără să se audă de dincolo. Nu a existat o deschidere reală către dialog.

img_3191_resizeDvs ați fost un student revoltat?

Da, am fost șeful ligii studenților din Universitatea de Artă. În 1991-1992. Cred că înțelegeți ce înseamnă acea perioadă… Evident cu lupte de stradă… Dar mi-am asumat-o. Ăsta e motivul pentru care acum, când i-am văzut că sunt puțin inactivi vizavi de noi, nu mi s-a părut în regulă și chiar i-am împins din spate să se organizeze. Să aibă o poziție fermă tot timpul. De o lună avem membru în consiliul de administrație un student… Așa trebuie făcut. Pentru că dacă ei află indirect, de la altcineva, află eronat. Avem în Senat cinci studenți. Toate mecanismele de conducere ale acestei școli le află și ei. Și-atunci nu se mai revoltă. Eu am fost într-adevăr revoluționar și cred că e nevoie să te revolți, pentru că sunt drepturile tale. Și noi ne-am revoltat, dar respectând profesorii. Nu pot să mă revolt chiulind…

Care sunt principalele probleme ale sistemului de învățământ artistic acum? Dvs veniți dintr-o altă facultate, tot artistică, așa că puteți face comparații…

Da, ăsta a fost și un motiv pentru care am candidat la postul de decan, pentru că profesorii din această școală nu au un ascendent asupra mea. Că am auzit de-atâtea ori: „Mi-ai fost student, ia stai în banca ta… ”, încât am zis: „Hai să vedem, are cineva curajul să-mi spună că el m-a învățat meserie? Nu. Deci suntem egali”. Și-atunci mi-am permis să iau această funcție. În ce privește problemele din învățământul artistic, sunt universități, cum e cea de Artă, din care provin eu, care are probleme mai mari decât UNATC. Noi, în continuare, dacă ne uităm pe aceste statistici, vedem că actoria e pe locul 6 sau 7 în preferințe. În continuare, oamenii vor să apară pe sticlă… În continuare noi suntem căutați, avem studenți la toate departamentele. Sunt facultăți de artă în care există probleme mari. De exemplu, nu se mai duce nimeni să facă sculptură, chiar și la pictură sunt probleme. Se duc la fotografie, grafică, modă, design, la cele mai noi. Dar cele mai vechi pierd teren.

Și totuși, ce probleme ați descoperit aici? Pe care le-ați rezolva dacă ați avea o baghetă magică?

În primul rând, avem probleme financiare. Și din cauza unui management defectuos în celelalte mandate, pentru că cei care ne-au condus, actori, regizori, fiind artiști, nu prea se pricep la bani. Să zicem că s-a pierdut câte puțin în fiecare an. Și am ajuns în situația de a fi la limită. Iar oameni afară nu poți să dai. Și atunci trebuie să te gospodărești la limită, lucru care, evident, nu este benefic actului de creație. Adică trebuie să cenzurezi bugetul spectacolului… Și în actul artistic se simte când ai luat costume mai ieftine. Eu o știu cel mai bine. Că noi, scenografii suntem cei care mănâncă banii (râde)… Și e păcat, pentru că fiecare generație are copii talentați, foarte talentați, care însă nu mai au deschiderea pe care o aveau maeștrii de dinainte, deși suntem în secolul vitezei și al informației. E-adevărat că ei erau și mai puțini. Dar dacă o luăm procentual, cei talentați de-acum sunt la fel ca număr ca cei talentați de atunci.

Vorbiți despre talent. Veniți dintr-o familie în care ați avut de-a face cu diverse tipuri de talent… Ce înseamnă talent?

Dintr-o familie cu multe nuanțe de talent, așa e. Cred că e vorba de o serie de calități pe care le moștenești genetic. Cred că talentul e genetic. Dar un talent necultivat se pierde. De-aia trebuie să faci școala.

Sunteți în punctul în care vreți să fiți, din punct de vedere profesional, artistic?

Nu ne mulțumește niciodată punctul la care ajungem, vrem tot timpul mai sus, dar eu și de-asta mi-am asumat rolul de profesor, pentru că ajunsesem într-un punct artistic bun. Și am zis că poate e cazul să dau și celorlalți. Că așa mi se pare firesc. E rândul meu să le dau și celorlalți, așa cum și noi am primit la rândul nostru.

Care e cea mai importantă întâlnire profesională, artistică, ceva ce v-a marcat?

Cred că fiecare dintre artiști are câte o întâlnire care declanșează ceva și care poate să-ți schimbe la un moment dat cariera. Eu am lucrat cu destul de mulți regizori. Și pot să spun că au fost mai mulți care m-au marcat. N-a fost un punct de cotitură brusc, însă. Și recunosc că pentru mine ce mai bună perioadă a fost cea în care eram scenograf la Ploiești. Acolo era o efervescență creatoare. Și încă un lucru care mi-a prins foarte bine e că n-am făcut numai teatru, am lucrat mult în zona de concert și eveniment, am discutat cu foarte mulți oameni de publicitate, care au altă deschidere, altă viziune. Iar asta te face să vezi lucrurile altfel.

Care e cea mai importantă calitate a unui scenograf de teatru?

Să fie inventiv. Să se adapteze. Și să fie puțin încăpățânat pe propriile creații.

Care e cea mai importantă lecție pe care ați primit-o dvs?

Eu m-am format de tânăr, am făcut scenografie și în liceu și l-am avut profesor pe domnul Mădescu de la care am învățat foarte mult, cred că a fost momentul hotărâtor pentru mine. O lecție anume pe care am învățat-o însă bine de la viață ar fi: „Să nu-ți pregătești prea bine lucrurile, că s-ar putea să nu se întâmple așa.” Și la mine a funcționat. De exemplu, m-am înscris la facultate și după trei zile mi-au dat dosarul înapoi, că tovarășa Ceaușescu a mutat scenografia la seral și nu mai am dreptul să dau examen. Și am plecat în armată, iar în 89 eram soldat și mă băteam pe străzile Bucureștiului. Deci n-a fost nimic așa cum voiam eu să se întâmple, ci cu totul și cu totul altfel, ceea ce m-a făcut să mă maturizez mai devreme…

Fotografii de Laura Dobre

 

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

12
/02
/24

Actorul Matei Arvunescu percepe vulnerabilitatea ca pe o lecție de actorie, îl citează pe marele Gabo, încercând să explice cum viața ar putea avea un sens și crede că „revoluție“ e un cuvânt cu mare greutate. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

26
/01
/24

Mădălina Pavăl vorbește despre „Gazda“, spectacolul ei sonor de la Teatrelli, care are premiera pe 31 ianuarie și 1 februarie, de la ora 19.00, dar nu ne lasă nelămuriți nici în ceea ce privește cele mai frumoase lucruri care îi traversează viața. Totul, într-un interviu sub formă de alfabet.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.

04
/12
/23

Începutul lunii decembrie aduce primele concerte din turneul de lansare al noilor albume Alternativ Quartet — Deocamdată suntem / Departe de solstiţiu. Acestea vor avea loc pe 5 decembrie la Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, pe 8 decembrie la Palatul Culturii din Iaşi, şi pe 14 decembrie la Casa Tranzit din Cluj-Napoca.