Stefan Lupu, actor și dansator: „Fără muncă, nu existăm!“
http://www.ziarulmetropolis.ro/stefan-lupu-actor-si-dansator-fara-munca-nu-existam/

Angajat al Teatrului Mic din Bucureşti, Ștefan Lupu îşi ia meseria de actor foarte în serios, exploatându-i toate laturile. Spectacolul de teatru-dans ZIC-ZAC, în care joacă alături de Andrea Gavriliu şi de Gabriel Costin, a fost premiat de Uniunea Teatrală din România la gala din luna aprilie.

Un articol de Judy Florescu|17 Mai 2014

Următoarele spectacolele ale lui Stefan Lupu sunt Pretend we make you happy, pe 18 mai, de la ora 20.30, la Centrul Dansului, Pescărușul, pe 19 mai, de la ora 19.00, la Teatrul Bulandra, Folia, Shakespeare & Co, miercuri 21 mai, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis, Primăvara d-nei Stone la Roma, pe 23 mai, de la ora 19.00 la Teatrul Mic.

Judy Florescu: Spectacolul Zic-Zac a primit Premiul special pentru teatru-dans la Gala UNITER, fiind singurul spectacol de teatru independent din competiție. Cum s-a creat acest proiect?

Ștefan Lupu: E un premiu UNITER total neașteptat. Spun neașteptat, pentru că nu ne-am gândit la premii pe parcursul repetițiilor. Scopul nostru nu a fost să le demonstrăm oamenilor că suntem capabili să facem un spectacol de teatru-dans, ci am încercat să îmbinăm actoria cu dansul, cu plăcere și cu pasiune și iată că a ieșit un spectacol care se pare că are succes.

Stefan Lupu

Suntem fericiți și încântați că Senatul UNITER a decis să dea un premiu unui spectacol de teatru-dans, lucru care nu se întâmplă foarte des, de altfel nu cred că s-a mai întâmplat până acum, iar bucuria este cu atât mai mare.

Zic-Zac aparține UNATC-ului pentru că este un examen de disertație la master coregrafie al prietenei si partenerei mele Andrea Gavriliu. Scopul nostru a fost de la bun început să facem un spectacol cu o viață cât mai lungă.

Această creație a avut un succes neașteptat, iar acum încercăm să ne autopromovăm prin intermediul lui. Am reușit să jucăm în mai multe spații, de la casă de cultură până la club sau scenă clasică. Unul dintre avantajele spectacolului este că funcționează aproape în orice spațiu.

Am fost invitați la mai multe festivaluri. În luna mai plecăm în Londra, în iulie e posibil să plecăm în Florența, în august în Zürich.

Acest spectacol a luat naștere din pasiunea noastră pentru teatru și dans, din gândurile și fricile noastre și din dorința de a transmite niște mesaje clare, atât publicului larg cât și colegilor noștri de breaslă, printr-un amestec de zâmbete amare și lacrimi de bucurie.

Ce părere ai despre jurnalismul teatral?

Faptul că tot fenomenul ăsta care se numește internet a devenit atât de stufos, atât de activ și de prezent în viețile noastre, faptul că avem discuții fictive, faptul că avem păreri pe care le scriem pe Facebook, faptul că există critici de teatru, bloggeri, oameni care scriu despre teatru, oameni care-și exprimă gândurile având tot dreptul să-și exprime părerea liber, toate acestea, deci, duc către ceva destul de confuz.

Eu știu cât lucrez la un rol, știu în ce context mă zbat să fac un rol, fie în teatrul de stat, fie în teatrul independent, fie pe dans, fie pe actorie.

Muncesc, mă implic sau dimpotrivă, nu muncesc, nu mă implic și sunt superficial în abordarea creației rolului sau a partiturii pe care o interpretez.

Brusc, apar niște articole în presă, care sunt ușor picante. Și atunci, de multe ori prefer să nu citesc păreri, să nu mă intereseze în mod special articolele jurnalismului teatral.

Prefer să mă feresc de lucrurile astea, pentru că am citit lucruri despre mine sau despre colegii mei sau despre diverse spectacole cu care nu am fost de acord.

Mi se pare că, de multe ori, din păcate, nu suntem apreciați, ci dimpotrivă, se nasc tot felul de păreri aruncate la voia întâmplării, răutăți de multe ori gratuite, în necunoștință de cauză. Cred totodată că un om care are studii de specialitate are dreptul moral de a-și exprima părerea. Prefer să mă lipsesc de acești factori externi care ar putea să mă afecteze într-un fel sau altul și prefer să mă concentrez pe lucrul meu, pe cariera mea, pe dezvoltarea personală, artistică.

Te influențează cronicile despre spectacolele tale?

De fiecare dată, dacă se scrie bine despre tine, ești fericit și ești mulțumit și asta îți dă speranță, încredere și voință să mergi mai departe și să-ți faci meseria cu plăcere.

Dacă se scrie mai rău despre tine e clar că te deranjează, într-un fel sau altul. Pe de altă parte, trebuie să încerci să fii sincer cu tine (lucru care este extrem de dificil) să fii sincer cu ceilalți și să încerci să înțelegi o părere a unui om care vede zeci de spectacole pe an și care are o mare experiență în domeniu. Să încerci să înțelegi din ce gânduri vine părerea respectivă. Să-ți dai seama dacă are un sâmbure de adevăr, chiar dacă poate să doară uneori, dar care poate să te facă să devii mai atent, mai constructiv, mai profesionist.

Ce îți oferă varietatea de spectacole în care joci?

Îmi oferă posibilitatea de a mă dezvolta pe mai multe planuri, de a cunoaște oameni din diferite domenii artistice cu moduri de gândire diferite. Mă ajută să mă adaptez la cerințele pe care mi le impune mediul artistic actual.

Care este sentimentul cu care începi un proiect și cum se schimbă percepția ta față de acel proiect, la finalul lui?

Trebuie să pornești entuziast, pentru că e vorba despre tine, despre munca, despre credința și despre pasiunea ta. Pe parcursul procesului creației întâmpinăm multe lucruri neprevăzute, discuții, gânduri parazitare, care te pot afecta de fiecare dată, dar trebuie să știi cum să le gestionezi.

Trebuie să fii generos, iar tot ce este negativ trebuie spulberat cu ajutorul unei gândiri sănătoase. Trebuie să-ți iubești colegii și partitura și să încerci să te reinventezi de fiecare dată, să încerci să te protejezi de toate lucrurile care îți pot afecta căutarile, să mergi mai departe pe drumul tău și să te bucuri de această profesie cu totul și cu totul specială.

Stefan Lupu

Care este noua direcție a teatrului în 2014?

Anul 2014 ne arată că a combina mai multe arte este o direcție nouă. Dacă știi cum să creezi această fuziune și ai ceva de spus, transmițând un mesaj real, probabil că e o direcție nouă și, mai mult de atât, poate să aibă valoare, să fie inovator și calitativ totodată.

Care sunt diferențele în a-ți practica meseria în teatrul de stat față de teatrul independent?

În momentul în care ai o propunere pentru a interpreta un rol sau, dimpotrivă, dimineața ajungi la teatru ca actor angajat și vezi la avizier că poimâine dimineață la ora 10.00 începi repetițiile cu domnul regizor X și ai rolul cutare, s-ar putea să fii de acord cu asta, s-ar putea să nu fii de acord cu asta.

Este greu să pornești la drum cu un personaj pe care nu îl dorești sau să colaborezi cu un regizor/partener pe care nu îl simți foarte apropiat de tine. Noi, actorii, avem obligația morală să ne facem o plăcere din orice partitură în care suntem distribuiți și să încercăm să găsim puncte comune cu oamenii în fața cărora trebuie să ne deschidem sufletul.

Teatrul de stat îți poate reteza o parte din libertate.

Din acest punct de vedere, teatrul de stat îți poate reteza o parte din libertate, atât de vitală pentru un artist.

În cazul în care ești angajat în teatrul de stat, uneori, pe lângă drepturile și avantajele pe care le ai, există și multe obligații care se pot transforma în dezavantaje.

Și atunci s-ar putea de multe ori să nu-ți convină rolul pe care l-ai primit, s-ar putea să fii ocupat în altă parte (proiect independent) și să consideri că din punct de vedere al timpului sau al aspectului financiar se amestecă lucrurile nefavorabile progranului tău.

Sau, dimpotrivă, s-ar putea să fii foarte încântat de rolul pe care l-ai primit si să ai parte de o întâlnire importantă.

Cred că trebuie să pornim cu entuziasm în orice fel de proiect, fie că e în teatrul de stat sau pe zona independentă. Cineva mi-a spus la un moment dat că nu există roluri mici, există numai actori mici… Personal, simt o libertate mai mare în mediul independent, sunt mai îndrăzneț, mai creativ și îmi pot exprima părerea.

În teatrul de stat, de multe ori, prioritățile colegilor de breaslă sunt diferite și am simțit că nu pot lucra la capacitatea mea adevărată din cauza unui mediu nociv, vetust…

Ce înseamnă să fii un actor bun?

Profesorul meu, Miklós Bács, spunea că un actor bun înseamnă un actor multifuncțional. Un actor modern este acel actor care dansează, cântă și știe să facă foarte multe lucruri.

Un actor modern trage dimineața voci la radio, după-amiaza fuge la repetiții, are o repetiție sau două, fie una pe actorie, fie una pe dans/muzică iar seara are un spectacol sau chiar două. A doua zi de dimineață filmează, și așa mai departe.

Din fericire sau din păcate, trebuie să facem toate lucrurile astea pentru a supraviețui și a ține piept acestor vremuri. Încerc să fac toate lucrurile astea, să fiu pregătit pentru orice, oricând. Unele zone sunt exploatate mai bine, altele mai puțin bine, probabil, dar încerc să fiu multilateral dezvoltat, pentru că mediul teatral și anul de grație 2014 mă obligă să fiu pregătit și să am armele ascuțite.

Nu pot să mă rezum la o singură direcție, la o singură metodă teatrală, pe care s-o afișez în fiecare spectacol. Simt că trebuie „căutate forme noi”. Trebuie să mergi împotriva curentului ca să evoluezi uneori.

Stefan Lupu

Te delimitezi între actor și dansator?

Cred că sunt actor și cred că gândesc precum un actor. Sunt crescut și construit ca un actor.

Și cred că voi fi actor toată viața. Dacă unii oameni mă consideră dansator, dans-actor sau performer este cu atât mai frumos. Îmi place la nebunie să dansez.

Am deosebita ocazie să studiez mai aprofundat minunatul univers al măștilor si al commediei dell’arte, fiind doctorand în anul II la Univesitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, unde studiez actoria și limbajul corporal, Commedia dell Arte, prin urmare, plastica corporală, actorie, mască și tot ce înseamnă tipologiile comediei dell’arte, caracterele fixe, mecanismele comice dar și ce înseamnă corpul unui actor în teatru…

Am observat o oarecare nedorință a tinerilor a actori de a face lucruri în meseria lor.

Unii dintre noi suntem leneși, pentru că asta e firea umană, alții muncim mai mult pentru că probabil conștientizăm faptul că fără muncă nu existăm.

O bună parte dintre noi așteptăm să primim telefoane, să ne invite domnul X în marele teatru Y ca să facem rolul W. Așteptăm să fim chemați și să fim poftiți pe un covor roșu zburător și apreciați pentru nemărginitul talent, avem senzația că suntem extrem de valoroși.

Cu siguranță, sunt oameni foarte valoroși, cu siguranță există în fiecare dintre noi un sâmbure de talent, de imaginație, de fantezie pe care trebuie să-l exploatam dar nu trebuie să aștepți să primești telefoane și propuneri, trebuie să acționezi, trebuie să faci, pentru că „drumul” este cu siguranță mult mai lung și mai anevoios decât ne imaginăm noi, iar singurul secret al acestei profesii este munca…

Care este sfatul pe care îl dai tinerei generații de actori?

Sfatul meu? Să nu stăm, ci să acționăm. Dacă găsești un text pentru care nu trebuie să plătești drepturi de autor, poți să lucrezi și într-o sufragerie în două personaje. Poți să lucrezi într-o mansardă. Poți să faci teatru de stradă. Dacă vrei să faci teatru, poți să-l faci oricând, oriunde, nu ai nevoie decât de sănătate și de dorință.

Te simți împlinit prin meseria pe care o ai?

Da. Uneori e foarte greu. Uneori îți vine să fugi, pentru că există și situații conflictuale pe care nu vrei să le întâmpini și lucruri pe care nu vrei să le auzi.

Există neplăceri, discuții, lucruri parazitare care nu au ce să caute în viața unui actor. Din păcate este o profesie în care suntem foarte egoiști, vanitoși, răutăcioși. Orgoliul este foarte mare.

Trebuie să știm cum să gestionam lucrurile astea și să iertăm oamenii. Ar trebui să încercăm să ne punem în locul colegilor noștri și să analizăm lucrurile mai bine.

Pe de altă parte, există momente de o împlinire sufletească rară prin care reușești să îți răspunzi la întrebările esențiale, existențiale, există întâlniri cu oameni deosebiți prin care îți găsești răspunsurile și resorturile de a merge mai departe și de a iubi această profesie, de a conștientiza cât de frumoase sunt actoria, teatrul, dansul și cât de norocoși suntem… Pentru aceste clipe magice consider că merită să lupți si și să te dedici.

Foto cu Stefan Lupu – Steluța Popescu / arhiva personală



29
/11
/16

Trecutul ne dezvăluie foarte multe lucruri, nu doar o incurabilă melancolie. Trecutul are o anumită forţă de a se impune în actualitate fără a-şi face simtiţă prezenţa. Acest lucru se petrece şi cu teatrul în general când pur şi simplu vorbim despre teatru, chiar dacă o facem la timpul trecut. Forţa sa este invizibilă şi efectele devin vizibile când doar îi constatăm absenţa.

26
/11
/16

La 10 ani de când a fost investit în funcția de manager al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, cea mai mare rampă de lansare a actorilor, Liviu Timuș amintește despre „fenomenul Piatra Neamț”, explică de ce trebuie să existe festivalul adresat în exclusivitate tinerilor, ajuns la a XXVIII-a ediție, „Pledez pentru tine(ri)”și cu ce probleme se confruntă la teatru.

02
/11
/16

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI. Olimpia Melinte, treizeci de ani, actriță, consacrată internațional cu pelicula spaniolă „Canibal”. În curând, va fi din nou pe marile ecrane, în „Perfect sănătos”, noul film al Ancăi Damian. Actriță, dar mai ales mama lui Sasha (doi ani). Un interviu sincer despre cinema și maternitate. Olimpia Melinte se întoarce, iar acum vrea să joace din nou și teatru. A se lua aminte.

23
/10
/16

INTERVIU „Stilul este rezultatul deciziei mele că actorii sunt pe primul loc”, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, autoarea filmului „Toni Erdmann”, regizoarea germană Maren Ade, invitată a ediției din acest an a Festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”.

19
/10
/16

Crede că cea mai mare problemă a generației lui este că trăiește într-un context haotic. Se simte norocos că face parte din trupa lui Victor Ioan Frunză și crede că atunci când ți se întinde o mână trebuie s-o prinzi. Face teatru cu voluptate, iar cele mai recente roluri în care-l puteți vedea sunt Mozart și Tipătescu în spectacolele „Amadeus” și „O scrisoare pierdută” de la Teatrul Metropolis.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

05
/10
/16

Pe când „Câini” încă nu intrase în cinematografe, l-am provocat pe regizorul Bogdan Mirică la o scurtă discuție despre zilele petrecute pe platoul de filmare, dar și despre ce înseamnă pentru el premiile, masterul de scenaristică de la Londra sau simpatia vizbilă a publicului pentru un film românesc.

Page 1 of 2212345...1020...Last »