Strada Armenească prinde viață
https://www.ziarulmetropolis.ro/strada-armeneasca-prinde-viata/

Primul weekend al lunii august aduce în mijlocul Capitalei cea de-a doua ediţie a Festivalului Strada Armenească, eveniment organizat de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, în parteneriat cu Uniunea Armenilor din România. 

Un articol de Liliana Matei|23 iulie 2014

În perioada 1-3 august, cultura armeană va fi prezentată într-un mod interactiv şi plăcut, adresându-se tuturor bucureştenilor care îşi doresc să vadă Strada Armenească prinzând viaţă. În cadrul festivalului vor avea loc concerte de muzică tradiţională şi modernă, spectacole de dans și ateliere de caligrafie şi creaţie.

Vizitatorii vor putea gusta bucate armeneşti în cadrul restaurantelor cu specific şi vor putea savura, la cafeneaua amplasată pe Strada Armenească, tradiționala cafea la nisip, asortată cu delicatese orientale. De asemenea, locuitorii Capitalei vor avea ocazia de a descoperi o mică parte din Armenia în cadrul bazarului organizat pe Strada Armenească, de unde îşi vor putea achiziţiona bijuterii, obiecte de ceramică, ţesături armeneşti, obiecte handmade, dar şi cărţi, icoane sau ilustraţii cu motive armeneşti.

Nu vor lipsi nici activitățile dedicate celor mici, aceștia fiind invitați să participe la atelierele organizate de Mark Twain International School.

Evenimentele din cadrul Festivalului Strada Armenească vor avea loc în Complexul Armenesc din București: curtea interioară a Bisericii Armenești, sediul Uniunii Armenilor din România, Centrul Cultural Armean și Strada Armenească.

INFO

Accesul la toate manifestările din cadrul festivalului este liber.
Mai multe detalii despre eveniment puteți găsi pe contul de Facebook al Festivalului Strada Armeneasca.

19
/01
/17

Casa de Producție TVR vine cu o ediţie In memoriam Ion Besoiu, în această seară, de la ora 20:10, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVR+. „Livada de vişini”, în regia lui Alexandru Lustig, ultimul spectacol de teatru tv în care a jucat Ion Besoiu. Valeria Seciu, Ion Besoiu, Dan Aştilean, Marian Râlea, Anca Sigartău, Gelu Niţu, Ioana Anastasia Anton, Dan Rădulescu apar în distribuţia spectacolului.

18
/01
/17

Cel mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Odeon, ”Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, în regia Alexandru Dabija, revine, după o pauză de mai mult de un an. Cea de-a 222-a reprezentaţie va avea loc în această seară (miercuri), de la ora 19.00.

18
/01
/17

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori români, Ion Besoiu, a murit, astăzi, la vârsta de 85 de ani, la institutul pentru boli cardio-vasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu", din Capitală. De-a lungul bogatei sale cariere, Ion Besoiu ainterpretat zeci de roluri în pe scenă și pe platourile de filmare.

18
/01
/17

Critic (constructiv) de teatru, curator de evenimente culturale din & dimprejurul teatrului, editor, traducătoare, observator, comentator și producător de proiecte culturale ce deschid teatrul spre diferite alte forme de creativitate artistică.

18
/01
/17

Saroo are doar 5 ani când se pierde de fratele lui mai mare și ajunge într-un tren care-l duce de-a lungul Indiei, în Calcutta, la mii de kilometri depărtare de locul unde s-a născut şi de familie. Înainte de a fi adoptat de un cuplu din Australia, micuţul supravieţuieşte numeroaselor încercări şi primejdii întâlnite. Apoi, 25 de ani mai târziu, porneşte în căutarea familiei sale, încercând să reajungă acasă.

17
/01
/17

Comedia 6,9 pe scara Richter, în regia lui Nae Caranfil ,va ajunge în 39 de oraşe şi peste 65 de ecrane din ţară, începând cu 20 ianuarie. Miercuri, 18 ianuarie, fanii regizorului sunt aşteptaţi la o proiecţie specială în avanpremieră, care va avea loc de la ora 20.00 la Grand Cinema & More Băneasa. Proiecţia va fi precedată de o sesiune de autografe cu Nae Caranfil, începând cu ora 19.30, în foaierul cinematografului.

17
/01
/17

În această seară, de la ora 19.00, la ceainăria Cărturești Verona, editura Nemira lansează o carte fundamentală pentru istoria ideilor, tradusă pentru prima dată în România: Numărul de aur. Rituri și ritmuri pitagoreice în dezvoltarea civilizației occidentale, de Matila C. Ghika. Volumul cuprinde o scrisoare către autor semnată de Paul Valéry, prefață de Basarab Nicolescu și este tradusă din limba franceză de Adrian Pătrușcă.

17
/01
/17

La 20 de ani de la dispariția lui Ion Voicu, fiul acestuia, Mădălin Voicu va dirija Orchestra Naţională Radio într-un concert In memoriam. Alexandru Tomescu va cânta pe vioara Stradivarius Elder Voicu Concertul nr. 5 în la major pentru vioară și orchestră, KV 219 de Mozart.

16
/01
/17

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecția Babel de la Editura Nemira (ediția a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

16
/01
/17

Spectacolul No Man`s Land, jucat la Teatrul Naţional din București, este o adaptare scenică după filmul cu acelaşi nume de DanisTanović (câștigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2001), în regia bulgarului Alexander Morfov.

16
/01
/17

Un film pentru televiziune despre viaţa şi cariera cântăreţului Michael Jackson va fi produs la Hollywood in februarie si se va intitula ”Michael Jackson: Searching for Neverland”. Rolul principal va fi interpretat de Navi, unul dintre cei mai cunoscuți imitatori ai cântăreţului.