Studenţii sibieni de la Actorie urcă pe scena din Varşovia cu spectacolul „Melodie Varşoviană“
https://www.ziarulmetropolis.ro/studentii-sibieni-de-la-actorie-urca-pe-scena-din-varsovia-cu-spectacolul-melodie-varsoviana/

Studenţii Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu prezintă sâmbătă, 29 iunie, de la ora 21.30, spectacolul „Melodie Varşoviană“ de Leonid Zorin. Evenimentul va avea loc la Collegium Nobilium Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia.

Un articol de Andrada Văsii|26 iunie 2013

Studenţii Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu prezintă sâmbătă, 29 iunie, de la ora 21.30, spectacolul „Melodie Varşoviană“ de Leonid Zorin. Evenimentul va avea loc la Collegium Nobilium Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia.

„Melodie Varşoviană“ prezintă povestea de dragoste dintre doi studenţi, plasată în Moscova secolului trecut. El, student la enologie, un rus sadea, pasionat de vinuri; ea, studentă la Conservator, o poloneză venită la studii în Rusia, cu aspiraţii de divă.

Pasiunea pentru muzică este cea care îi uneşte, făcând ca ei să se întâlnească la un concert de Chopin. Destinul lor urmează traiectoria oricărei poveşti de dragoste dintre doi tineri îndrăgostiţi, cu planuri de viitor spuse cu glas tare, cu gelozii iscate de un telefon, cu dovezi de iubire în plină stradă, cu sacrificii făcute în numele persoanei iubite.

Dar, ca orice iubire din tinereţe, frica de ataşament îi desparte. Acelaşi destin le intersectează din nou drumurile, după 10 ani, pentru o ultimă întâlnire, moment în care demonii trecutului, ce până atunci le bântuiau visele, prind contur, înceţoşându-le ochii. Şi timpul îşi reia cursul implacabil, fiecare cu viaţa lui, fiecare cu drumul lui.

Festivalul școlilor de teatru

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru din Varşovia (ITSeLF) se organizează din doi în doi ani, în capitala Poloniei, pentru a promova tinerii actori şi întâlnirile dintre artişti din medii diferite. Festivalul este organizat de „Aleksander Zelwerowicz“ National Academy of Dramatic Arts şi se află sub patronajul onorific al Preşedintelui Republicii Polone. Evenimentul îşi propune, totodată, să reprezinte Polonia ca o ţară ce sprijină cultura ca factor de dezvoltare al societăţii.

„Melodie Varşoviană“ este o coproducţie a Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu în parteneriat cu Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu.

Din distribuţia spectacolului fac parte actorii Alexandra Ceaca, Constantin Podu şi Teodora Voineagu. La acest proiect şi-au adus contribuţia studentele Tania Anastasof (sunet) şi Anca Nicolae (lumini). Spectacolul a avut premiera pe data de 28 noiembrie 2012 şi poartă semnătura coordonatorilor artistici Veronica şi Cătălin Pătru.

Foto credit: Universitatea „Lucian Blaga“ Sibiu, departamentul de Artă Teatrală

 

11
/07
/17

Tarja, soprana și pianista finlandeză care a obținut faima internațională ca solistă a trupei Nightwish isi va prezenta noul album, în premieră în Transilvania, la cea de-a 12-a ediție a festivalului ARTmania.

11
/07
/17

Discuțiile privind viitorul actor care îi va da viață legendarului spion James Bond par să fi luat sfârșit, după ce cotidianul britanic The Mirror a relatat că producătoarea Barbara Broccoli l-a convins pe Daniel Craig să semneze pentru un al cincilea film al francizei.

11
/07
/17

... Vă amintiți de sâmbătă aceea cu 50 de grade, caniculă mare și avertisment pe măsură de stat sub ocrotirea aerului condiționat? Ei bine, în aceeași sâmbătă era programată penultima reprezentație din această stagiune a Soldatului de ciocolată, la Teatrul Odeon.

11
/07
/17

Filmul „Marița”, debutul în lungmetraj al regizorului Cristi Iftime, va fi proiectat în premieră în România la gala de închidere a celei de-a patra ediţii a festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.

10
/07
/17

Vara aceasta este una plină de aventuri pentru copii şi adolescenţi. Dacă luni, 3 iulie, ei au “ridicat ancora” goeletei Speranţa şi au pornit în lumea largă urmărind serialul “Toate pânzele sus!” (de luni până joi de la ora 20.00), din 8 iulie, la sfârşit de săptămână, aventura continuă cu “Cireşarii”.

10
/07
/17

"Breaking News", în regia Iuliei Rugină, a primit mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean (aflată la primul rol într-un lung-metraj), la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. "Breaking News" va intra în cinematografele din România pe 29 septembrie, distribuit de Transilvania Film.

10
/07
/17

Actrița Julianne Moore va primi pe 16 iulie premiul Francois Truffaut al Festivalului de film Giffoni. Printre cei care au mai fost onorați cu acest premiu se numără: Bud Spencer, Jeremy Irons, Michelangelo Antonioni, Abbas Kiarostami, Alberto Sordi, Ben Kingsley, Edward Norton, Jean Reno, Giancarlo Giannini și Alan Rickman.

09
/07
/17

Cea de-a doua ediție a festivalului de film european de la Buzău, BUZZ CEE, și-a desemnat aseară, 8 iulie, câștigătorii celor patru secțiuni de competiție: lungmetraj, scurtmetraj, scurtmetraj studențesc și documentar.

09
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Deşi este de o artificialitate pe alocuri stridentă şi mizează pe un simbolism (vizual şi narativ) destul de simplificator, ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”, are capacitatea să emoţioneze, prin lecţia de demnitate şi solidaritate oferită de povestea pictorului avangardist Wladyslaw Strzeminski.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.