Tamara Buciuceanu Botez, decorată cu Ordinul Steaua României
http://www.ziarulmetropolis.ro/tamara-buciuceanu-botez-decorata-cu-ordinul-steaua-romaniei/

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de decorare a Tamarei Buciuceanu-Botez cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler, pentru “remarcabilele interpretări artistice, dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.

Un articol de Liliana Matei|23 Iunie 2014

Decoraţia acordată actriţei Tamara Buciuceanu-Botez reprezintă cea mai înaltă distincţie a statului român.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, președintele Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler Tamarei Buciuceanu-Botez, “în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii, Kelemen Hunor.

Tamara Buciuceanu s-a născut pe 10 august 1928. Între 1948 şi 1951 a frecventat Institutul de Teatru “Vasile Alecsandri” din Iaşi, însă, în anul IV, s-a transferat la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Ion Bălţăteanu (asistentă Sorana Coroamă). A absolvit facultatea în 1952.

Tamara Buciuceanu, supranumită “doamna comediei româneşti”

A jucat şi în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii”. A jucat pe scenele marilor teatre ale Capitalei, precum Teatrul Giuleşti, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional, Teatrul de Comedie. De asemenea, a interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

A avut roluri importante în teatru în piese precum “Coana Chiriţa”, “Romeo şi Julieta la început de noiembrie”, “Scaunele”, “Cumetrele”, “Doctor fără voie”, “Nepotul”, “Aşteptând la arlechin”, “Domnişoara Nastasia”, “Mamouret”. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa “Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.

De asemenea, Tamara Buciuceanu a avut o cariera impresionantă în televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion.

TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu”, ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

Totodată, în 2013, a fost lansat volumul “Tamara Buciuceanu. O viaţă închinată scenei”, de Bogdana Darie.

Foto cu Tamara Buciuceanu – Cinemagia

27
/04
/17

Ce ştim, de fapt, despre cinema-ul american de autor al momentului? Ce se află dincolo de Hollywood? Filmul american independent pare să o ducă bine. Şi propune, prin câţiva regizori, o estetică aparte: un cinema al discreţiei, al emoţiilor sugerate, al anti-spectacularului fără teribilism.

27
/04
/17

H.-R. Patapievici, Nicu Alifantis, Ada Milea, Cătălin Ștefănescu, Vera Șandor, Mădălina Pașol și mulți alții într-un weekend cu vernisaj, concerte, teatru, dialoguri, conferință și film. Vineri, 12 mai, la ARCUB Lipscani 84-90, la orele 18:30, începe prima ediție a festivalului „FREUDescu, Un Festival cu Tușă Psihanalitică”, singurul festival ce îmbină arta și psihanaliza.

26
/04
/17

Dirijorul Cristian Mandeal revine la Sala Radio, vineri, 28 aprilie 2017, ora 19.00, într-un concert – eveniment alături de Orchestra Națională Radio. Invitata serii este Oxana Corjos, considerată printre pianiștii de referință ai generației sale, cu un repertoriu vast, o tehnică și o inteligență muzicală remarcabile.

25
/04
/17

Concerte live în Piața George Enescu, workshop-uri, conferințe și expoziții, clubul festivalului și noul concurs New Jazz Voices la cea de-a șasea ediție Bucharest Jazz Festival

25
/04
/17

Un grup de muzicieni danezi inovatori scufundați într-un acvariu au fost recent protagoniștii unui concert subacvatic, aceștia cântând la instrumente adaptate special pentru a rezona în liniștea din adâncuri.

25
/04
/17

Teatrul Naţional din Timişoara îl sărbătoreşte pe cel mai longeviv actor al său, Vladimir Jurăscu. Artistul a împlinit, ieri (24 aprilie), nouă decenii de viaţă, şapte dintre acestea dedicate scenei timişorene. În 2015, UNITER i-a conferit reputatului actor premiul pentru întreaga activitate.

Page 1 of 61312345...102030...Last »