Țara Popper. Viața celui mai mare aventurier român
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-popper-viata-celui-mai-mare-aventurier-roman/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE „Dorul de ducă”, expresie greu de tradus în altă limbă, i-a făcut pe unii români să cutreiere lumea. Aşa s-a întâmplat cu Iulius Popper (1857-1893). La 20 de ani ajunge la Constantinopol, apoi la Paris unde urmează Şcoala politehnică. E angajat la compania Canalului de Suez şi conduce lucrări hidrotehnice la New Orleans şi la Havana (Cuba). Dar omul n-are stare.

Un articol de Georgeta Filitti|2 mai 2017

Călătoreşte în Siberia, India, Alaska şi în 1886 se stabileşte în Argentina. Totodată conduce şi publicaţia mexicană Diario de las Forasteros. Organizează o expediţie la Capul Fecioarelor (Ţara de Foc), în căutare de aur. E un prilej să cartografieze regiunea, cercetează bazinul oceanic între Capul Panas şi Capul Sunday, corectează harta ţărmului argentinian, face măsurători trigonometrice (dovedind că apele Oceanului se retrag), observaţii meteo şi altele privind fauna şi flora zonei.

Expediţia a avut un răsunet deosebit. Între altele, şi pentru cele semnalate în legătură cu starea jalnică a băştinaşilor (indienii yagani, alacaluzi, yamanizi, onas). Apelul lansat prn foaia Buenos Aires Standard va sensibiliza societatea argentiniană. Peste un an, pune bazele unei exploatări aurifere şi continuă explorarea împrejurimilor. E o adevărată dezvoltare explozivă a zonei ce îi permite să emită un timbru poştal (reprezentând un glob în flăcări pe care apare numele său), azi o raritate filatelică, şi două monede de circulaţie locală (din argint, de 5 gr.) astfel personalizate: Tierra del Fuego, 1889, un târnăcop şi un ciocan şi pe avers, în exergă: Popper. Spălătorii de aur din sud. Concomitent, botează spaţii geografice, râuri, specificaţii de teren cu nume româneşti: Rio Rosetti, Rio Ureche, Monte Lahovary, Punta Sinaia, Farro Popper. Prosperitatea economică evidentă l-a făcut să cheme acolo colonişti români. Se poate spune că Ţara de Foc şi-a datorat intrarea în circuitul internaţional acestui întreprinzător venit din România. A înfiinţat mai multe instalaţii aurifere, a creat prima linie de navigaţie El Parano – Buenos Aires şi o cale ferată cu ecartament îngust.

A păstrat legătura cu Societatea Română de Geografie, trimiţându-i, la un moment dat, un album (azi dispărut) cu imagini din Ţara de Foc şi creaţiile sale. Era legat în pielea unei foci din carnea căreia s-a hrănit şi împodobit cu o placă de titlu în aur extras din exploatările sale.

Odată funcţională instalaţia auriferă întemeiată de el, I. Popper a coborât la Sud de strâmtoarea Magellan şi s-a lansat, în premieră, în cercetări la fel de serioase. Deosebeşte astfel acolo două feluri de comunităţi de fuegieni: unii care, rămaşi străini de apă, n-aveau bărci, nu ştiau să înoate, se tatuau şi îşi pictau faţa în negru, alb şi roşu. Alţii, trăitori doar pe apă, se adaptaseră perfect acestui mediu.

Popper a pus în evidenţă bogăţia şi varietatea faunei (tuco-tuco, un rozător util pentru piele şi carne, vulpi, vidre, gâşte şi în general foarte mult vânat) şi a florei (fagi antarctici, magnolii cu aromă de scorţişoară ş.a.) Dar exploratorul atrage atenţia în privinţa impactului coloniştilor (crescători de vite şi exploatatori de aur) asupra vieţii tradiţionale a băştinaşilor. Neobosit şi mereu dornic să investigheze noi teritorii, I. Popper porneşte în 1890 să cerceteze provincia Jujuy din Nordul Argentinei. Se bucura deja de o certă notorietate de vreme ce argentinienii au botezat estuarul Rio Grande Ţara Popper. În vremea noastră, puţinii români care au ajuns ca turişti în Ţara de Foc au descoperit, uimiţi, ici şi colo, câteva semne ce aminteau de acest pionier european în America de Sud.



27
/04
/23

OPINIE Reflecția despre teatru presupune și redescoperire. Invitându-vă permanent la întoarceri necesare, Ziarul Metropolis a scos din arhive uitate un dialog cu criticul Martin Esslin, intrat în istorie datorită cărții sale „Teatrul absurdului”, apărută în 1961, care explica și recunoștea un fenomen.

24
/04
/23

„Nu-i stradă pe lume mai chinuită, mai muncită, mai mişcătoare în silinţele ei de a face din atâtea contraste puţintică armonie. Şi poate nu-i stradă care să închege în atare măsură gândurile unui popor. Podul Mogoşoaiei e plămădit cu sufletul nostru.”

28
/03
/23

Printre numeroasele povești întunecate rămase în istoria tulburată a anilor 1950 s-a rătăcit și povestea demnă de film a unei actrițe care fascinase în mult admiratul interbelic, sub numele de scenă Tina Barbu.

27
/03
/23

„Cred că arta dramatică este o artă eminamente feminină. Să-ți fardezi chipul, să-ți disimulezi adevăratele sentimente, să încerci să te faci plăcută și să atragi atenția, toate acestea sunt defecte puse în seama femeilor și care sunt tratate cu mare indulgență...”

26
/03
/23

„Adevărata stare, de fapt, este că eu trăiesc mereu în copilărie, cutreier apartamentele vag luminate, mă plimb pe străzile tăcute ale Uppsalei, stau în fața casei de vară și ascult mesteacănul cel uriaș. Mă deplasez instant. De fapt, locuiesc mereu în visul meu și doar fac vizite în realitate.”