Tarantino şi Nolan, salvatorii peliculei Kodak
https://www.ziarulmetropolis.ro/tarantino-si-nolan-salvatorii-peliculei-kodak/

Mai mulţi regizori de la Hollywood, între care Quentin Tarantino, Christopher Nolan şi JJ Abrams, vor să salveze ultima fabrică Kodak, ce produce peliculă pentru filme, informează online.wsj.com.

Un articol de Petre Ivan|31 iulie 2014

Confruntându-se cu o posibilă dispariţie a materialului care a făcut industria de la Hollywood faimoasă, o coaliţie de studiouri cinematografice este aproape de a încheia o înţelegere cu Eastman Kodak Co. în domeniul producţiei de filme.

Este de aşteptat ca aceste negocieri – care au fost ţinute în secret până în prezent – să aibă ca rezultat un aranjament prin care studiourile promit să cumpere o cantitate de peliculă de film în următorii câţiva ani, chiar dacă cele mai multe filme şi seriale sunt realizate în prezent folosindu-se tehnologia digitală.

Noul director executiv al Kodak, Jeff Clarke, a declarat că acest pact va permite companiei sale să blocheze planurile privind închiderea fabricii care produce peliculă, din oraşul Rochester, New York. Închiderea fabricii a fost luată serios în considerare, având în vedere că vânzările de peliculă de film ale Kodak au scăzut cu 96% începând din 2006.tarantino

Jeff Clarke a sperat iniţial că un grup de studiouri, producători şi regizori vor investi direct în această fabrică, într-un fel de joint venture. Dar acest plan nu s-a concretizat.

Astfel, planurile de a menţine deschisă fabrica prin comenzi pe termen lung făcute de studiouri par mai aproape de concretizare, având în vedere că în această cauză s-au implicat câţiva cineaşti celebri, precum Quentin Tarantino, Christopher Nolan, Judd Apatow şi J.J. Abrams, care în prezent filmează „Star Wars Episode VII” pe peliculă.

Foto cu Tarantino şi Nolan – Cinemagia

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.