Tarelkin. Moartea întregii lumi
http://www.ziarulmetropolis.ro/tarelkin-moartea-intregii-lumi/

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puţin rafinat, fiind, aşadar, o esenţă. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deşertăciunii.

Un articol de Andrei Crăciun|3 Februarie 2014

Am fost la „Tarelkin”, de A.V. Suhovo-Kobîlin, în regia lui Gelu Colceag (care insistă pentru inserturi din „Procesul”), la Teatrul Metropolis din București. În rolul principal a jucat Marius Gâlea, dar se poate întâmpla, ca atunci când veți merge la piesă, să-l vedeți întrupându-l pe Tarelkin pe însuși George Ivașcu. E o piesă grea, rusească, dar cu mize mai ample – atât universale, cât și eterne.

„Tarelkin” (în original „Moartea lui Tarelkin”) este o piesă de teatru așa cum știam că sunt piesele de teatru – mulți actori urcă pe scenă, nu toți reușesc să-și ia aplauzele, autorul, A.V. Suhovo-Kobîlin, lasă, la rândul său, să se vadă că a fost un suflet insular, un extremist al nuanței, aristocrat, bogat, condamnat în epocă (a murit, din fericire, în 1903, înainte să vadă ce mai poate, pe pământ, omul) pentru o crimă pe care, totuși, n-ar fi comis-o.

„Tarelkin” are decoruri ample, o coregrafie curajoasă, o muzică originală, se poartă, uneori, măști, și există până și efecte speciale, ba chiar spectaculoase. Dar toate acestea nimic n-ar fi fără text. Iar, la bază, textul rezumă cam tot ce s-a scris mai bun în tema absurdului.

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.

Tarelkin este un mic pion, un oarecare mecanism secundar din marele angrenaj al corupției. Încearcă să iasă câștigător, înscenându-și moartea, dar sfârșește prin a fi umilit, înfrânt, deposedat de identitate, cum sunt dintodeauna cei care se pișă în contra vântului în lumi, ca a noastră, cea estică, mai predispuse la turmă, la fățărnicie și la abuz.

Un pitic urcă un scaun

Unele metafore sunt transparente – un lanț uman în care fiecare bagă mâna în buzunarul celui mai apropiat, un lanț uman în care fiecare dă cu bâta în capul cel mai apropiat (excelentă introducerea, în context, a unui pitic, care se urcă pe un scăunel și ia și el din buzunarul altuia, și dă și el, stângaci, cum poate, cu bâta).

Dar nu de aici vine forța lui Tarelkin, nu de aceea se joacă de mai mult de un secol, și se va mai juca încă alte secole. Nu. Din câte înțeleg, oamenii vin la teatru ca să vadă natura umană, iar “Tarelkin” realizează o dare de seamă cu privire la om, cum puține opere de artă au reușit înainte, și chiar mai puține după. Vreți omul? Iată-l, aici, foarte rusește, în toată mizeria lui.

Deznădejdea este – am mai scris-o – un cuvânt slav. Despre deznădejde e vorba aici. Deznădejdea izbăvitoare, la care nu oricine ajunge, deznădejdea care coboară în sufletul omului, după revoltă, după furie, după toate zadarnicele lupte pentru îndreptarea vieții. Dar viața nu e dreaptă, viața nu se poate îndrepta, și uite că se tot nasc Tarelkini care ajung să o priceapă.

Unii continuă lupta, alții câștigă bătălii, iar războiul acesta este, de fapt, nesfârșit. Aici e și frumusețea, aici și e și inutilitatea speciei noastre, care arareori își ia în seamă sensul.

Tarelkin

Radu Gabriel, într-o scenă din spectacolul „Tarelkin“, de la Teatrul Metropolis

„Tarelkin” are ceva dintr-un Ecleziast vesel. Totul este o deșertăciune suportabilă doar prin umor. De neuitat, falsul plâns la falsa moarte a lui Tarelkin, când Tarelkin însuși evocă relația falsului răposat cu umanismul, cu progresul, ba chiar și cu feminismul! De neuitat, da.

Viața este – o știm destui- mai mult decât așteptarea neantului, viața e o luptă în contra tuturor acestor idioți care nu încetează să se nască, să crească, să ajungă funcționari și generali și să zdrobească destine.

Un personaj își poartă, încă de la început, spinarea foarte încovoiată. E cea mai puternică imagine despre natura umană care se complace în rolul râmei. Se râde, îndelung, chiar și la replicile antisemite, atât de populare în vremea autorului. Se râde, uneori, chiar îngrijorător.

Nu există final fericit

Firește, e lesne sesizabilă satira, se batjocoresc administrația, birocrația, discursurile de felicitare, cum și ferparele, excesul, sentimentalismul gratuit, dubla măsură, ipocrizia, impostura, apetența pentru foloase necuvenite. Dar toate acestea sunt mize secundare.

Cum să spui, deci, “comedie de moravuri” unei asemenea capodopere? Trebuie să admiteți că ai fi ridicol.
Chiar dacă nimeni nu e mai presus de ridicol, nu voi scrie, totuși, că Tarelkin este o comedie de moravuri, căci e mai mult aici. Tarelkin își propune să spună ceva fundamental despre om, și chiar reușește.

De aceea, monologul final al lui Tarelkin e frumos, dar e și inutil. Întocmai ca viața, piesa asta nu cunoaște final fericit. Nu. Tarelkin termină în genunchi. Se va ridica, iar și iar, la următoarele reprezentații, pentru a sfârși tot aici. Recunoașteți, cumva, mersul omului prin istorie?

Etalarea lipsită de orgoliu a unui imens talent

Actorii sunt, din nou, foarte buni (e uluitor câți actori buni sunt de fapt în România!). Radu Gabriel este antologic. Cu înfățișarea sa plebee, cu privirea sa, când prea severă, când prea inocentă, amintește de Gheorghe Dinică. Are aceeași etalare, lipsită de orgoliu, a unui talent ieșit din toate tiparele. I-am mai remarcat pe Doru Ana, Dan Aștilean, Mihai Munteniță și Vlad Logigan, fără ca asta să însemne că sunt nedrept cu ceilalți. Nu sunt. E o chestiune de gust. Să n-o disputăm.

“Moartea lui Tarelkin” este o piesă mare, fiindcă este o piesă despre moartea întregii lumi. Dar e bine că, la noi, se joacă sub numele propriu, simplu, “Tarelkin”. Devine, fie și prin atât, mai puțin aspră, intimă aproape. Toți îl cunoaștem pe acest Tarelkin. Prea mulți râd în fața lui, ca într-o oglindă.

Moartea întristează până și sălile de spectacol. Să nu ne mai gândim la asta. Riscăm să înțelegem și altceva.

Foto din Tarelkin – Teatrul Metropolis

21
/02
/17

Muzeul Național al Satului "Dimitrie Gusti" organizează în perioada 27 februarie - 8 martie Târgul "De Mărțișor", eveniment prin care își propune promovarea "vechiului obicei al dăruirii, la început de primăvară, a micilor obiecte artizanale cu rol protector".

21
/02
/17

Foștii membrii Beatles Paul McCartney și Ringo Starr au avut prima lor colaborare după șapte ani. Veteranii muzicieni, singurii membri în viață ai celebrului grup din Liverpool, s-au reunit la sfârșitul săptămânii trecute pentru o colaborare de studio la ultimul album al lui Ringo Starr.

21
/02
/17

Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin” va susține un concert extraordinar pentru a marca Ziua Madrigalului, pe 26 februarie 2017, începând cu ora 17:00, la Sala de Spectacol “George Enescu” a Universității Naționale de Muzică București. Concertul este consacrat împlinirii a 92 de ani de la nașterea regretatului dirijor și compozitor Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal.

21
/02
/17

În fiecare an, la 21 februarie, se celebrează Ziua Internațională a Limbii Materne, un eveniment ce promovează diversitatea culturală și lingvistică din întreaga lume.

20
/02
/17

La împlinirea a 165 de la naşterea lui I.L. Caragiale, Casa de Producţie TVR prezintă în această seară, de la ora 20.10, la TVR2, spectacolul „Al matale, Caragiale”, în regia lui Mircea Cornişteanu. Din distribuție fac parte regretații actori Radu Beligan, Mircea Albulescu și Șerban Ionescu.

20
/02
/17

Profesorul universitar Jean-Pierre Sirois-Trahan a descoperit în arhivele Centrului Naţional al Cinematografiei din Canada un film alb-negru care l-ar reprezenta pe scriitorul francez Marcel Proust, literatul considerând că montajul este singurul existent care îl înfăţişează pe scriitor.

20
/02
/17

Ca o invitație la reflecție și empatie, BIEFF supune dezbaterii ideile preconcepute legate de corpul uman – de prezentarea, reprezentarea și auto-reprezentarea lui – atrăgând atenția asupra complexelor implicații socio-politice ale identității. Popularele programe tematice dedicate corpului și performance-ului revin și anul acesta la BIEFF între 28 martie și 2 aprilie.

20
/02
/17

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu o persoană mai bună ziua următoare decât am fost cu o zi în urmă.” – Sidney Poitier . Actorul din „Guess Who's Coming to Dinner” / Ghici cine vine la cină (1967) este primul artist de culoare distins cu un premiu Oscar. S-a născut la 20 februarie 1927, în timpul unei călătorii pe mare, pe care o făceau părinții săi dinspre insula natală, Cat Island, Bahamas către Miami, Florida, unde mergeau să vândă produsele de la fermă.

19
/02
/17

Singurul film românesc aflat anul acesta în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, lungmetrajul ,,Ana, mon amour”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit sâmbătă seara premiul ,,Ursul de Argint” pentru ,,Contribuţie Artistică Deosebită în Cinematografie”, distincţie acordată Danei Bunescu pentru montajul filmului.

17
/02
/17

CRONICĂ DE FILM Inspirat dintr-un roman de autoficţiune al lui Cezar Paul-Bădescu, „Ana, mon amour”, noul film al lui Călin Peter Netzer, prezentat în Competiţia Festivalului de la Berlin, încearcă să reia reţeta stilistică de mare succes din „Poziţia copilului”, însă rezultatul este modest.

17
/02
/17

În această seară, echipa filmului ,,Ana, mon amour”, în frunte cu regizorul Călin Peter Netzer, actorii Diana Cavallioti şi Mircea Postelnicu, producătoarea Oana Iancu şi directorul de imagine Andrei Butică, a păşit pe covorul roşu al Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Filmul, care a rulat în premieră mondială la Berlinale Palast, de la ora 19.00, va putea fi vizionat pe marile ecrane din România cu începere din 3 martie.

17
/02
/17

Cu prilejul „Zilei Brâncuși ” care se sărbătorește la nivel național în fiecare an, la 19 februarie, MNAR prezintă în perioada 19-26 februarie 2017 o selecție de fotografii-document care surprind pe de o parte etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu și pe de altă parte atmosfera atelierului parizian al lui Constantin Brâncuși care, în unele imagini, apare alături de sculpturile sale.

17
/02
/17

DaKINO 26 demarează miercuri, 1 martie 2017, la Cinema PRO, cu proiecția în premieră în România a filmului Manchester by The Sea (6 nominalizări la Premiile Oscar 2017), cu Casey Affleck și Michelle Williams în rolurile principale. Festivalul Internațional de Film DaKINO, ediția a 26-a, va avea loc în perioada 1-5 martie 2017 la Cinema Pro, Studioul Horia Bernea — Cinema Muzeul Țăranului și ARCUB.

Page 1 of 59512345...102030...Last »