Tarelkin. Moartea întregii lumi
http://www.ziarulmetropolis.ro/tarelkin-moartea-intregii-lumi/

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puţin rafinat, fiind, aşadar, o esenţă. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deşertăciunii.

Un articol de Andrei Crăciun|3 Februarie 2014

Am fost la „Tarelkin”, de A.V. Suhovo-Kobîlin, în regia lui Gelu Colceag (care insistă pentru inserturi din „Procesul”), la Teatrul Metropolis din București. În rolul principal a jucat Marius Gâlea, dar se poate întâmpla, ca atunci când veți merge la piesă, să-l vedeți întrupându-l pe Tarelkin pe însuși George Ivașcu. E o piesă grea, rusească, dar cu mize mai ample – atât universale, cât și eterne.

„Tarelkin” (în original „Moartea lui Tarelkin”) este o piesă de teatru așa cum știam că sunt piesele de teatru – mulți actori urcă pe scenă, nu toți reușesc să-și ia aplauzele, autorul, A.V. Suhovo-Kobîlin, lasă, la rândul său, să se vadă că a fost un suflet insular, un extremist al nuanței, aristocrat, bogat, condamnat în epocă (a murit, din fericire, în 1903, înainte să vadă ce mai poate, pe pământ, omul) pentru o crimă pe care, totuși, n-ar fi comis-o.

„Tarelkin” are decoruri ample, o coregrafie curajoasă, o muzică originală, se poartă, uneori, măști, și există până și efecte speciale, ba chiar spectaculoase. Dar toate acestea nimic n-ar fi fără text. Iar, la bază, textul rezumă cam tot ce s-a scris mai bun în tema absurdului.

„Tarelkin” are ceva din „Procesul” kafkian, fiind însă mai puțin rafinat, fiind, așadar, o esență. Intriga este oarecum caraghioasă, pare stupidă, dar oamenii au fost cândva încă mai naivi decât sunt astăzi. E doar un truc, e doar pânza pe care se putea picta, cu folos, acest mare tablou al deșertăciunii.

Tarelkin este un mic pion, un oarecare mecanism secundar din marele angrenaj al corupției. Încearcă să iasă câștigător, înscenându-și moartea, dar sfârșește prin a fi umilit, înfrânt, deposedat de identitate, cum sunt dintodeauna cei care se pișă în contra vântului în lumi, ca a noastră, cea estică, mai predispuse la turmă, la fățărnicie și la abuz.

Un pitic urcă un scaun

Unele metafore sunt transparente – un lanț uman în care fiecare bagă mâna în buzunarul celui mai apropiat, un lanț uman în care fiecare dă cu bâta în capul cel mai apropiat (excelentă introducerea, în context, a unui pitic, care se urcă pe un scăunel și ia și el din buzunarul altuia, și dă și el, stângaci, cum poate, cu bâta).

Dar nu de aici vine forța lui Tarelkin, nu de aceea se joacă de mai mult de un secol, și se va mai juca încă alte secole. Nu. Din câte înțeleg, oamenii vin la teatru ca să vadă natura umană, iar “Tarelkin” realizează o dare de seamă cu privire la om, cum puține opere de artă au reușit înainte, și chiar mai puține după. Vreți omul? Iată-l, aici, foarte rusește, în toată mizeria lui.

Deznădejdea este – am mai scris-o – un cuvânt slav. Despre deznădejde e vorba aici. Deznădejdea izbăvitoare, la care nu oricine ajunge, deznădejdea care coboară în sufletul omului, după revoltă, după furie, după toate zadarnicele lupte pentru îndreptarea vieții. Dar viața nu e dreaptă, viața nu se poate îndrepta, și uite că se tot nasc Tarelkini care ajung să o priceapă.

Unii continuă lupta, alții câștigă bătălii, iar războiul acesta este, de fapt, nesfârșit. Aici e și frumusețea, aici și e și inutilitatea speciei noastre, care arareori își ia în seamă sensul.

Tarelkin

Radu Gabriel, într-o scenă din spectacolul „Tarelkin“, de la Teatrul Metropolis

„Tarelkin” are ceva dintr-un Ecleziast vesel. Totul este o deșertăciune suportabilă doar prin umor. De neuitat, falsul plâns la falsa moarte a lui Tarelkin, când Tarelkin însuși evocă relația falsului răposat cu umanismul, cu progresul, ba chiar și cu feminismul! De neuitat, da.

Viața este – o știm destui- mai mult decât așteptarea neantului, viața e o luptă în contra tuturor acestor idioți care nu încetează să se nască, să crească, să ajungă funcționari și generali și să zdrobească destine.

Un personaj își poartă, încă de la început, spinarea foarte încovoiată. E cea mai puternică imagine despre natura umană care se complace în rolul râmei. Se râde, îndelung, chiar și la replicile antisemite, atât de populare în vremea autorului. Se râde, uneori, chiar îngrijorător.

Nu există final fericit

Firește, e lesne sesizabilă satira, se batjocoresc administrația, birocrația, discursurile de felicitare, cum și ferparele, excesul, sentimentalismul gratuit, dubla măsură, ipocrizia, impostura, apetența pentru foloase necuvenite. Dar toate acestea sunt mize secundare.

Cum să spui, deci, “comedie de moravuri” unei asemenea capodopere? Trebuie să admiteți că ai fi ridicol.
Chiar dacă nimeni nu e mai presus de ridicol, nu voi scrie, totuși, că Tarelkin este o comedie de moravuri, căci e mai mult aici. Tarelkin își propune să spună ceva fundamental despre om, și chiar reușește.

De aceea, monologul final al lui Tarelkin e frumos, dar e și inutil. Întocmai ca viața, piesa asta nu cunoaște final fericit. Nu. Tarelkin termină în genunchi. Se va ridica, iar și iar, la următoarele reprezentații, pentru a sfârși tot aici. Recunoașteți, cumva, mersul omului prin istorie?

Etalarea lipsită de orgoliu a unui imens talent

Actorii sunt, din nou, foarte buni (e uluitor câți actori buni sunt de fapt în România!). Radu Gabriel este antologic. Cu înfățișarea sa plebee, cu privirea sa, când prea severă, când prea inocentă, amintește de Gheorghe Dinică. Are aceeași etalare, lipsită de orgoliu, a unui talent ieșit din toate tiparele. I-am mai remarcat pe Doru Ana, Dan Aștilean, Mihai Munteniță și Vlad Logigan, fără ca asta să însemne că sunt nedrept cu ceilalți. Nu sunt. E o chestiune de gust. Să n-o disputăm.

“Moartea lui Tarelkin” este o piesă mare, fiindcă este o piesă despre moartea întregii lumi. Dar e bine că, la noi, se joacă sub numele propriu, simplu, “Tarelkin”. Devine, fie și prin atât, mai puțin aspră, intimă aproape. Toți îl cunoaștem pe acest Tarelkin. Prea mulți râd în fața lui, ca într-o oglindă.

Moartea întristează până și sălile de spectacol. Să nu ne mai gândim la asta. Riscăm să înțelegem și altceva.

Foto din Tarelkin – Teatrul Metropolis

28
/03
/17

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte miercuri, 29 martie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la lansarea volumului "Fata cu fragi" de Lisa Strømme, recent apărut în colecţia Raftul Denisei în traducerea Irinei Bojin, un roman despre tumultoasa poveste de dragoste care a inspirat celebrul tablou Strigătul de Edvard Munch.

28
/03
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE În 1960 se năştea la Brăila o mică făptură căreia i s-a prezis un viitor strălucit. Proorocirea s-a împlinit doar până la o vreme. Ca şi alţi mulţi români, şi-a făcut studiile la Paris; a debutat în oraşul natal la 21 de ani dar consacrarea a început să se contureze la Paris, graţie lui Ch. Gounod care i-a încredinţat rolul Margaretei din opera Faust.

28
/03
/17

Într-o zi de 28 martie se nășteau Mario Vargas Llosa şi Maxim Gorki şi se stingeau din viaţă Eugen Ionescu, Grigoraș Dinicu, Gheorghe Tomozei, Ștefan Radof, Virginia Woolf, Serghei Rahmaninov, Marc Chagall, Billy Wilder şi Peter Ustinov.

28
/03
/17

Ieri, în ultima zi a Salonului Cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 24-27 martie 2017, standul României a fost inclus, pe primul loc în topul celor mai frumoase standuri de la Livre Paris 2017, în clasamentul realizat de site-ul actualitte.com. “Standul României ne captează întotdeauna atenţia. Ambianţa de artă contemporană este dată de oglinzi şi de o instalaţie de neoane, dar luminile sunt atenuate pentru a nu intimida publicul”, a scris actualitte.com.

28
/03
/17

One-man show, spectacol de teatru-dans, teatru nonverbal, ”perform(D)ance” de și cu Paul Cimpoieru. Regizorul, coregraful și dans-actorul Paul Cimpoieru a crescut în pepiniera de talente și limbaj artistic a Companiei Passepartout D.P. (unde a ajuns printr-o întâmplare), iar ulterior și-a continuat evoluția într-un mod uimitor pentru cineva care nu are niciun fel de studii de teatru sau dans ”oficiale”, caci este absolvent de Politehnică și fost inginer de telecomunicații.

28
/03
/17

O pictură timpurie a lui Leonardo da Vinci (1452-1519) va putea fi admirată din nou de către public la Florența, după aproape șase ani de restaurare. Maestrul renascentist a pictat "Adorația Magilor" în jurul anului 1481, însă lucrarea nu a fost niciodată terminată.

28
/03
/17

Manager al Teatrului Național din Cluj și al festivalului ”Întâlnirile internaționale de la Cluj”, organizate de TNC, co-fondator (împreună cu Alexandru Dabija și Marcel Iureș) al primul teatru intependent românesc, Teatrul Act, Distinguished Professor la University of California, autor al mai multor cărți de teoria teatrului, literatură și eseistică, regizor al multor zeci de spectacole de teatru, dintre care nu puține au luat premii importante și au călătorit în turnee internaționale. Un nume cu reverberații teatrale importante, niciodată liniare, deseori surprinzătoare: Mihai Măniuțiu. Aici, în calitate de regizor al unui spectacol pe care, într-un cuvânt, l-aș numi stupefiant: ”Iarna”.

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

27
/03
/17

Mare comedie, mare!, în capitala țării noastre. A avut loc la, Palatul Național al Copiilor, spectacolul “All Inclusive” (după o piesă de Alexandru Popa), în regia lui Vlad Zamfirescu.

27
/03
/17

Astăzi, 27 martie, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, Casa de Producţie TVR a programat pe TVR 2 la ora 20:10, „Unchiul Vanea”, de Cehov, în regia lui Yury Kordonsky. Spectacolul va fi difuzat ca parte a Campaniei „Artiști pentru artiști”, iar pe durata lui pe ecran vor apărea conturile în care pot fi făcute donațiile

27
/03
/17

Într-o zi de 27 martie era înfiinţat, la Moscova, ’’Balşoi Teatr’’, Societatea Academică Română devenea, prin decret regal, "Academia Română", se năștea regizorul american Quentin Tarantino și se stingea din viață George Pruteanu, cunoscut pentru emisiunea TV “Doar o vorbă să-ţi mai spun” şi pentru ”Legea Pruteanu” (folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice).

Page 1 of 60512345...102030...Last »