Târgul Moșilor. Mai multe fețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/targul-mosilor-mai-multe-fete/

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

Un articol de Georgeta Filitti|7 octombrie 2016

La sfârşitul primăverii, într-o joi, erau pomenite sufletele strămoşilor (zeii mani). Asta însemna deopotrivă împărţiri de pomeni, dar şi cumpărături masive. Preluată în formă creştină, această comemorare a fost susţinută, an de an, de voievozii Ţării Româneşti. Mircea cel Bătrân face să fie pomeniţi aici oştenii săi căzuţi în 1397, într-o luptă cu turcii. Peste un sfert de mileniu, în 1632, Matei Basarab nemureşte şi el faptele slujbaşilor săi care s-au confruntat cu o oaste moldovenească. Momentele de pioasă aducere aminte au făcut să se dezvolte, peste măsură, şi un comerţ înfloritor. Mărturie, între altele, stă şi numele străzilor – unele păstrate până azi, lucru puţin obişnuit în neliniştitul şi mereu schimbătorul nostru oraș. Așa au apărut străzile Olari, Vaselor, Braşoveni, Chiristigiilor ş.a.

Bâlciurile şi târgurile au însemnat mereu surse însemnate de venit (din închirierea locului, vămuirea intrării carelor cu mărfuri în incintă şi, mai ales, din vânzarea propriilor produse). De aceea, mai mulţi voievozi au încercat să aducă târgul pe proprietăţile lor din alte părţi ale oraşului (de pildă Şerban Cantacuzino, pe locul de lângă mânăstirea Cotroceni, la mijlocul secolului al XVII-lea; la fel, Nicolae Mavrogheni, în 1789, a căutat să concureze, fără succes, târgul moşilor, oferind un loc în preajma bisericii ce îi poartă numele).

Epidemiile (mai ales cele de ciumă) şi răzmeriţele închideau, de la sine, târgurile. Apoi precupeţii au fost o pricină de împiedicare a bunelor afaceri. Ei se aţineau la marginea oraşului, cumpărând marfa adusă de ţărani (o precumpărau), vânzând-o apoi mai scump în târg sau aiurea.

Totuşi, o tradiţie nu putea să dispară aşa lesne. În plus, afară de negoţ, Târgul Moşilor a însemnat divertisment popular, mult gustat de mahalagiii oraşului, şi tot felul de evenimente cu răsunet, de la execuţii capitale la vizite domnești pentru care se amenaja un chioşc măreţ „de priveală”. Trădătorii, ucigaţii, spânzuraţi în furci, în mijlocul târgului, erau mai întâi plimbaţi prin oraş, plimbaţi de-a-ndoaselea pe spinarea unui măgar şi siliţi să strige „Iertaţi-mă, fraţilor!”. Trupurile le rămâneau uneori agăţate în furci şi un an de zile. Ca o alinare pentru ce-l aştepta, osânditul era îmbiat, când trecea prin dreptul oricărei cârciumi, să bea, să bea şi iar să bea. Şi cei arşi pe rug în Europa occidentală erau astfel anesteziaţi cu alcool sau narcotice.

În 1843, joia moşilor a fost declarată sărbătoare naţională. Ideea a avut-o şeful Poliţiei, Emanuel Florescu, ca să-l încânte pe vodă Bibescu, venit cu familia şi tot „ştabul” domnesc. În anul următor, serbările au căpătat o strălucire şi mai mare, tot pentru încântarea domnitorului: un spaţiu uriaş, mărginit de brazi plantaţi peste noapte, felinare, torţe, trei arcuri de triumf, transparente şi steaguri cu cifrul lui Bibescu. Trei piramide imense de oale aminteau că e vorba şi de pomenirea morţilor. Erau prezenţi: vodă cu familia, corpul diplomatic, artişti, negustori, popor, fete şi băieţi prinşi în horă, căluşari (care mimau răpirea sabinelor), gimnaşţi frumos aliniaţi. La sfârşit, focuri de artificii au proiectat pe cer urarea „Vivat Gheorghe Bibescu!”.

Tradiţia s-a păstrat, fără acest fast deşănţat, până în 1889, când locul a ajuns în proprietatea Primăriei. A fost parcelat şi închiriat diferiţilor negustori ambulanţi. Ce se găsea pe atunci în târg rememorează I.L.Caragiale în schiţa cu acelaşi nume.

După Primul Război Mondial, totul s-a transformat în expoziţie anuală de produse autohtone şi de import. Curiozităţile n-au lipsit nici acum – Montagne russe, Gâdilici, Troleibus, Zidul Morţii, Lanţurile, Roata norocului – adică instalaţii menite să-i ridice, să-i zgâlţâie zdravăn şi să le dea fiori sau greţuri temerarilor curioşi care le foloseau. Tradiţia pomenirii pioase a început să pălească; astăzi Târgul Moşilor e istorie.

În plus, afară de negoţ, Târgul Moşilor a însemnat divertisment popular, mult gustat de mahalagiii oraşului, şi tot felul de evenimente cu răsunet, de la execuţii capitale la vizite domnești pentru care se amenaja un chioşc măreţ de priveală.

Foto: Metropotam

 



29
/08
/16

Un proverb românesc apărut în sec. al XIX-lea susţinea că „scule avem, dar n-avem nemţi”. Cu alte cuvinte, erau omagiaţi pentru îndemânarea lor mecanicii de tot felul veniţi din ţările germane să lucreze la batozele, treierătoarele şi pompele de tot felul din gospodăriile noastre.

22
/08
/16

Viaţa publică, destul de firavă în sec. al XVII-lea, se desfăşura mai ales în cafenele. Cea dintâi atestată documentar a fost a lui Kara Hamie, în 1667, pe un loc învecinat cu biserica Doamnei de azi. În vremea lui Constantin Brâncoveanu, pe Calea Şerban Vodă (podul Beilicului) se înşirau destule cafenele, toate la dispoziţia mai cu seamă a turcilor.

16
/08
/16

Înainte de a fi un obiect uzual, automobilul a fost unul de lux. Primul exemplar a fost adus la Bucureşti în 1880 de Barbu Bellu, din familia care a donat terenul pentru cimitirul de mai târziu cu acelaşi nume. Era un Peugeot de 4 CP; „trăsură cu 4 locuri”, i-au spus amuzaţi şi neîncrezători ai noştri.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

11
/05
/16

Vreme de peste o sută de ani, locul unde se află restaurantul şi cofetăria Capşa a fost considerat printre „centrele nervoase” ale oraşului. La 1812, după ce Rusia ne-a răpit Basarabia iar pe tronul ţării era vodă Caragea, aici şi-a instalat un Mathias Brody o baracă uriaşă unde a montat mai multe diorame. Timp de 4 ani, bucureşteni curioşi, de la boierii cu caftan la „prostime”, s-au perindat prin faţa imaginilor încremenite, dar atât de expresive: alaiuri împărăteşti, oraşe minunate, vase surprinse de furtună pe mare.

27
/04
/16

Domnia Regelui Carol I a coincis cu o perioadă din istoria Europei cunoscută drept La belle époque. Atunci s-a construit masiv, s-au preluat modele, mai ales franţuzeşti, au fost invitaţi să lucreze în ţara noastră arhitecţi francezi, germani, cehi. Iniţiativa principală a aparţinut suveranului care a dispus (susţinând masiv din caseta particulară) ridicarea, refacerea sau modernizarea unor edificii rămase şi azi emblematice pentru Bucureşti.

25
/04
/16

Aşa a fost supranumit un domnitor în Ţara Românească din şirul fanarioţilor aflat pe tron între 1786 şi 1789. Nu făcea parte din familiile nobile din Fanar ci era, după spusa ambasadorului francez la Ţarigrad, „un ţărănoi din Arhipelag”.