REPORTAJ Teatrul cu ochii închişi
http://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-cu-ochii-inchisi/

REPORTAJ MULTIMEDIA Cum poţi să călătoreşti, fără să ieşi din casă şi să priveşti, fără să-ţi deschizi ochii? Simplu: prin teatrul radiofonic. Iar când cineva îţi face loc în culise, spectacolul sporeşte, fără să-ţi dea impresia că magia s-a destrămat.

Un articol de Adina Scorţescu|27 Iulie 2013

Există un loc în care te poți bucura de teatru aproape gratuit, aproape în fiecare zi: la tine acasă, în camera în care ții radioul sau calculatorul. În vara aceasta, Radio România Cultural transmite spectacole ale Teatrului Național Radiofonic seara, de la ora 21.00. Iar la toamnă, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic, bucătăria unui spectacol de „teatru la microfon“ va ieși pe scenă, în văzul lumii; chiar cu piesa „Ce ştia satul”, pe care eu am descoperit-o într-o zi de iulie, alături de regizorul Mihai Lungeanu și de actori ai Teatrul de Comedie din București.

„Se vede cel mai bine cu ochii închişi“, îmi spune zâmbind și se așază pe scaunul din fața mea. Încăperea are pereții îmbrăcați complet în lemn și nicio fereastră către exterior. Miroase a vechi și a stătut; mirosul ăla pe care-l simți într-unele case de bătrâni, în care hainele, mobila și suvenirurile, strânse conștiincios de-a lungul anilor, nu-ți mai lasă loc nici să respiri. Casele alea în care radioul mergea într-o vreme încontinuu, chiar și când proprietarii erau plecați, ca să le fie clar hoților că e cineva acasă.

Între timp, radioul și-a mai pierdut din vervă. Ştirile vin acum de la televizorul din sufragerie, căruia i s-a adăugat altul în dormitor și încă unul în bucătărie, „pentru doamna“. Prea multă liniște strică.

„Liniște sau tăcere? Nu-i totuna”, îmi spune bărbatul cu fața bucălată și părul cărunt, ondulat la tâmple. Îl cheamă Mihai Lungeanu și este regizor al Teatrului Național Radiofonic. Când vorbește despre „cea mai virtuală formă de teatru, cea mai fabuloasă metodă de a evada”, pupilele i se dilată de încântare.

Suntem în Studioul T2 al Radiodifuziunii Române și tot ce se vede în jurul nostru are un singur scop – să se audă bine: de la treptele de marmură și fâșia de parchet, la groapa cu pietriș alb, geamurile, sertarele și comutatoarele, toate integrate în panoul de sub scări. Aici și în studioul mai nou, T1, se naște teatrul care se face – spune Lungeanu – „cu materialul clientului, cu sensibilitatea și cultura lui”. Spectacolul e reușit în momentul când sunetul te face să vezi: „Atunci când auzi «Bună seara, contesă. V-am adus banii!», știi și cum, și când, și câți bani i-a adus”.

teatru radiofonic 001

O zi de înregistrări

Ora 9 dimineața, într-o zi de iulie, în Studioul T1 „Mihai Zirra”: actorii au venit să înregistreze „Ce ştia satul”, comedie într-un act de Al. Valjan, prima piesă transmisă la radioul românesc, acum 84 de ani. Regizor artistic: Mihai Lungeanu. Regizor tehnic: Vasile Manta. În rolurile principale: Virginia Mirea și George Mihăiță. În rolurile secundare: Delia Nartea, George Grigore și Violeta Berbiuc.

Citiţi şi: FOTOGALERIE Teatrul cu ochii închişi

Camera înaltă, cu scări, scaune, pianină și restul de recuzită sonoră este separată de cabina de înregistrare prin ciclop, un geam dublu care menține izolarea fonică, și printr-o ușă cu hublou. În fața ciclopului sunt trei microfoane cu suport, iar în fața microfoanelor sunt trei discuri negre, care filtrează sunetul.

Înainte să înceapă înregistrarea, Vasile Manta, la pupitrul de sunet, strigă „Ateeenție!”; asistenta de la calculator confirmă cu voce șoptită „merge”. Apoi magnetofonul face „clic-clac”, iar becul roșu de deasupra ușii se aprinde.

Vasile Marinescu (George Mihăiță) îi cere telefonistei (Violeta Berbiuc) să-i facă legătura cu avocatul. Amândoi stau în picioare, în fața microfonului – el lângă ciclop, ea în spatele studioului, lângă un paravan. Ceilalți membri ai distribuției sunt așezați pe scaune. La fel și lumea din cabina de înregistrare, care tace și urmărește textul pe foi. Doar regizorii stau în picioare, unul în fața pupitrului de sunet, celălalt în fața ciclopului.

teatru radiofonic 007

Regizorul tehnic, Vasile Manta, în fața pupitrului de sunet

După nici un minut, Lungeanu strigă „Stooop! Stop. O secundă: Violeta, nu-mi juca atitudini – mamă! – că telefonista n-are atitudini. Nu fi scârboasă, că te înjură ăsta la telefon.” Apoi imită replica ei, „Așteptaaați”, spusă prelung și nazal. Vorbește cu tot corpul: dă din mâini, ridică sprâncenele, strânge buzele. Surd să fii, și tot ai înțelege ce vrea să-ți spună.

Textul se reia. „De la cap”, spune Vasile Manta. „Evident”, continuă George Mihăiță, cu părul alb și ochelari, dar cu aerul unui copil entuziasmat de jocul cel nou.

(la telefon) „Alo, tu ești Negoescule?… Eu sunt, Marineanu… Da, da… Nu, nu  a venit încă. O aștept… Da, dintr-un minut în altul… Te rog, nu uita să-mi telefonezi peste 20 de minute!… Da, da, adică la fix! Ai reținut tot ce trebuie să spui, da?!”

George Mihăiță citește, iar Lungeanu îi urmărește replicile cu mâna dreaptă ridicată în sus, ca un dirijor.

teatru radiofonic 006

Stop, din nou. Telefonista a intrat prea repede peste vocea lui Marineanu. Becul roșu se stinge, Lungeanu pleacă din dreptul geamului, deschide cele două uși de lemn și ajunge lângă Mihăiță. Îi dă câteva indicații, i se răspunde cu „da, da”, apoi se întoarce în camera de înregistrare, trăgând ușile după el.

Din nou anunțul „Merge!”, din partea lui Vasile Manta, din nou păcănitul magnetofonului și becul roșu care se aprinde. „De ce înregistrați și pe magnetofon?”, îl întreb pe regizor. „De ce îți iei notițe, dacă tot merge reportofonul?”, îmi răspunde; „de rezervă, dacă cumva se ia curentul sau s-a stricat calculatorul.”

Marineanu vorbește cu servitoarea (Delia Nartea), cu vocea lascivă. După două-trei replici, Lungeanu îi întrerupe: „Iubita mea, vă uitați unul la altul – ăsta e efect de scenă; dar voi sunteți la radio, vorbiți la microfon!”

„Da, n-am mai trecut de mult pe aici”, îi răspunde râzând George Mihăiță.

teatru radiofonic 017

Mihai Lungeanu, dându-i indicații lui George Mihăiță

Apare soția

Intră în scenă – adică se ridică de pe scaun și se îndreaptă spre microfon – Virginia Mirea. Pășește timid, dar apăsat, pe una dintre cele trei fâșii decupate în mocheta gri – cea acoperită cu parchet (celelalte sunt placate cu metal și cu piatră). „Se aude, se aude, dar o să adaug pe pașii tăi sunet de tocuri”, îi spune Lungeanu.

Ea o interpretează pe doamna Marineanu, care vine în vizită la soțul de care este despărțită. Se aud soneria, ușa care se închide, apoi pașii pe parchet.

Ea: „Bună ziua… Grigore.”
El: „Bună ziua… Elizo… Te rog… dă-mi voie… ia loc.”

„Încă o dată, ai trântit ușa cam tare!”, îi spune Vasile Manta. Se reia textul, din momentul în care doamna închide ușa. Vorbește rar, cu vocea tremurândă, care crește în intensitate când amintește despre divorț.

Povestesc despre divorț, despre bărbații cu care ea l-ar înșelat pe el, despre gura lumii. (Când pronunță  „guuura luumii”, Lungeanu îndreaptă mâna în sus, ca și cum ar îndemna-o să lungească sunetul.) Domnul Marineanu începe, parcă, să aibă îndoieli.

Ea: „Dacă te-aş fi înșelat, mai aveam curajul să viu la tine?!… Am așteptat în timpul divorțului să văd că te apropii de mine… că mă chemi să reluăm traiul comun… fiind doar turburat de o bănuială nedreaptă… dar când am văzut că nu e o simplă amenințare la mijloc, am venit să-ți cer să revii…”

teatru radiofonic 014

Feciorul casei (George Grigore) vine să-i aducă o scrisoare – dovada că divorțul a fost „transcris”. Vocea femeii, la început mieroasă, întreruptă de suspine, acum devine tăioasă, zeflemitoare.

Ea: „Ei bine, da! Află că… te-am înșelat!… Ai fost încornorat!… Ai fost ridicul!… De ce taci?! Acum, când ai obținut mult dorita certitudine, spune… cum te simți?”

Lungeanu o întrerupe.

Înregistrarea se reia, apoi se întrerupe din nou. „George, lovești, te apropii prea tare de microfon”, spune Vasile Manta liniștit, ca și când ar constata că afară plouă.

Femeia își povestește aventurile pe care le-a trăit, chiar sub ochii soțului și despre care „tot satul știa”, numai el nu. Tensiunea crește, bărbatul capătă o figură tâmpă, la care Lungeanu se uită prin ciclop și-și mușcă pumnii ca să nu izbucnească în râs. În final, soțul înșelat declară că divorțul, de fapt, n-a fost prescris, însă acum – că a aflat adevărul – chiar asta urmează să facă.

El: „Am să fiu prietenul tuturor!… Destul au fost alții prietenii mei!… Am să mănânc la masa altuia, am să joc pocher în casa altuia… am să curtez nevasta altuia!… Am să fiu prietenul! Iară marea artă a vieții! Să ai concesiunea coarnelor dintr-un oraș întreg…”
Ea: „Şi să nu pricep eu, că era o cursă…”
El: „Mă duc să 
transcriu, draga mea!”

Lungeanu urmărește dialogul gesticulând, după care ridică victorios brațul drept, ca și cum el ar fi dat replicile. Se aud pașii femeii pe parchet, din ce în ce mai îndepărtat. Apoi din nou vocea lui Mihăiță: „Chiar mă duc să transcriu.” 

teatru radiofonic 029

Lungeanu iese val vârtej din cabină și pășește pe fâșia de parchet, alături de Virginia Mirea: „Ai plecat prea din ușă. Încă o dată toată povestea.”

Foto: Petrică Tănase (Petrică Tănase Photography)

 

20
/09
/16

Timișoara va fi Capitală europeană a culturii în anul 2021. Anunțul a fost făcut vineri și oamenii au plâns de bucurie când au aflat. Care este pulsul străzii și cum se vede „cultura” din mijlocul mulțimii?

18
/08
/15

A pornit în 2002 din iniţiativa unui grup de prieteni cinefili care doreau salvarea unui cinematograf local. Iar acum, în afara activismului cultural asumat ca misiune, îşi propune ca până în 2018 să creeze infrastructura necesară pentru înfiinţarea unui Institut al Filmului Documentar.

22
/06
/15

Dansul dervișilor - meditația în mișcare prin care musulmanii Sufi cred că pot intra în comuniune cu Dumnezeu - a venit la București săptămâna trecută, în varianta laică și educativă a lui Ziya Azazi.

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.

27
/09
/14

Coregraful Răzvan Mazilu repetă zilele astea la West Side Story (libretul Arthur Laurents, muzica Leonard Bernstein), un musical care se va juca în cadrul Festivalului Național de Teatru, pe 25 și pe 26 octombrie, la Teatrul Odeon.

02
/05
/14

E Shakespeare la Craiova. În mod programatic și internaționalizat, de fix două decenii, de când Emil Boroghină, pe atunci directorul Teatrului Național din Craiova, a fondat Festivalul Internațional Shakespeare. Până acum, spectacolele puteau fi văzute la Craiova și la București, dar - începând cu ediția actuală - cel puțin un spectacol e programat și în alte orașe ale Olteniei. 

25
/01
/14

Are o carieră de peste 30 de ani, desfășurată pe marile scene ale lumii. Spune că dansează și în vis, deși în ultimii ani a avut doar roluri de coregraf. Stabilit în Italia, Gheorghe Iancu a revenit în țară pentru premiera spectacolului ,,Femei”, la Opera Națională București.

09
/01
/14

Doi actori sunt singuri pe scenă timp de o oră şi jumătate, într-o poveste rusească derulată într-un decor à la Tim Burton, în regia lui Emanuel Pârvu. „Doi pe o bancă“, spectacolul Teatrului Metropolis, are avanpremiera sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00.

10
/12
/13

FOTOREPORTAJ Alina Cojocaru, „balerina deceniului”, prim-solistă a English National Ballet, a dansat în rol de silfidă - o creatură mitologică a aerului - pe scena Operei Naționale București.

02
/12
/13

Iulia Rugină, Oana Răsuceanu și Ana Agopian inventează povești și le transformă în filme, ca de exemplu „Love Building”, o comedie romantică despre relațiile de cuplu. De ce ai nevoie ca să faci film și cum se scrie un scenariu „în trei”? Ne spun chiar ele, în cinci secvențe.

12
/08
/13

REPORTAJ Nicu Alifantis compune la chitară după un text la prima vedere, Horaţiu Mălăele joacă într-un spectacol de Silviu Purcărete, Carmen Avram povesteşte despre cum l-a cunoscut pe Michael Jackson. Se întâmplă toate în acelaşi loc: la Festivalul de Teatru Tânăr Ideo Ideis.

27
/07
/13

REPORTAJ MULTIMEDIA Cum poţi să călătoreşti, fără să ieşi din casă şi să priveşti, fără să-ţi deschizi ochii? Simplu: prin teatrul radiofonic. Iar când cineva îţi face loc în culise, spectacolul sporeşte, fără să-ţi dea impresia că magia s-a destrămat.

17
/06
/13

REPORTAJ „Când păşeşte pe scenă, o prim-balerină trebuie să-ţi oprească respirația“ spune Andra Ionete, prim-balerină la Opera Naţională Bucureşti. Pentru plutirea din timpul dansului, ea plăteşte cu rutina repetiţiilor, de câteva ori pe zi.

08
/06
/13

Cum ar fi să intri în atelierul unui sculptor sau al unui designer de bijuterii și să auzi povești despre obiecte, chiar din gura oamenilor care le-au făcut? E o experiență pe care ți-o propun excursiile organizate de Art in Bucharest.

Page 1 of 212