Teatrul „În Culise” inaugurează un nou spațiu artistic
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-in-culise-inaugureaza-un-nou-spatiu-artistic/

Teatrul „În Culise” îşi inaugurează noul spaţiu artistic cu trei nopţi de evenimente reunite într-un mix special; de pe 29 până pe 31 martie se trag cortinele şi sunteţi aşteptaţi în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5.

Un articol de Andrada Văsii|28 martie 2013

Teatrul „În Culise” îşi inaugurează noul spaţiu artistic cu trei nopţi de evenimente reunite într-un mix special.

De pe 29 până pe 31 martie se trag cortinele şi sunteți aşteptați în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5 (în fostul Club Prometheus) la concert, karaoke, stand-up comedy, petrecere şi nu în ultimul rând, la teatru!

„În Culise” trece printr-o transformare şi se metamorfozează într-un loc mai bun pentru voi: mai mare, mai aproape de centru, confortabil, lejer, artsy şi underground în acelaşi timp. Își continuă misiunea şi încearcă să vă aducă aceleaşi spectacole unice, neconvenţionale şi actuale, dar şi muzică live, petreceri private şi nopţi de club-bar. Noile Culise sunt mai spaţioase şi armonios aranjate, oferind un mediu propice destinderii boemilor de astăzi şi nu numai.

Numărul magic, trei, vă aduce  în cadrul aceluiaşi eveniment de inaugurare o combinaţie perfectă şi inedită de artă şi cultură îmbinată cu distracţie. Petrecerea de casă nouă va fi ca în poveşti: cu muzică bună, dans, entertainment de calitate, cocktail-uri delicioase şi echipa din Culise. Vineri şi Sâmbătă primiţi la intrare „împuşcături” (shot-uri) din partea casei!

Sunteți așteptați în fiecare seară, de vineri până sâmbătă (29-31 Martie), începând cu orele 17:00, în Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5 (pe laterala blocului turn, lângă biserica Sf. Spiridon Vechi – clinica Nadia Comăneci) să ne reîntâlnim sau să ne cunoaştem şi să fim împreună În Culisele distracţiei!

Eveniment susţinut de: ŞapteSeri, Zile şi Nopţi, România Liberă, Metropotam, Ziarul Metropolis, ArtActMagazine, TV City, Oraşulm.eu, Modernism.ro, Teatral.ro, Port.ro, VipNews, Hypestreet.ro, Artwe.ro.

23
/02
/24

Regizorul francez Nicolas Philibert, unul dintre marile nume ale filmului documentar la nivel internațional, semnează regia filmului Pe Adamant (Sur l’Adamant). Filmul a avut premiera la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în 2023, unde a câștigat Marele Premiu, Ursul de Aur.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.

22
/02
/24

Niki (12 ani) și Vika (11 ani) se întâlnesc pentru prima dată în metroul din Harkiv, unde familiile lor s-au refugiat de război. O poveste de dragoste neașteptată și emoționantă, care ne amintește că empatia, generozitatea și speranța în ceilalți sunt singurele lucruri care ne pot salva umanitatea pe timp de război.

22
/02
/24

Pe 27 februarie se împlinesc 2 ani de la dispariţia regizorului Nicolae Corjos, autorul celebrelor filme Liceenii şi Declaraţie de dragoste. Mai multe televiziuni vor puncta momentul, cu totul excepţională fiind iniţiativa postul de televiziune prin cablu Cinemaraton care pe 27 februarie va difuza întreaga zi titluri din filmografia lui Nicolae Corjos, atât filme artistice, cât şi documentare şi interviuri cu acesta.