Teatrul independent, o provocare sau un refugiu pentru artiști?
http://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-independent-o-provocare-sau-un-refugiu-pentru-artisti/

De ce preferă artiştii tineri să lucreze în sistemul teatral independent, care sunt riscurile meseriei din această sferă şi dacă beneficiile suplinesc în totalitate nevoia de expresie artistică, am aflat de la Chris Simion, Ionuţ Grama şi Mariana Cămărăşan.

Un articol de Judy Florescu|8 Septembrie 2014

Sâmbătă, 6 septembrie, în cadrul unei conferințe desfășurate înainte de spectacolele din Festivalului Undercloud, am aflat lucruri interesante de la trei dintre reprezentanții teatrului independent din București, care ne-au împărtășit realități din lumea lor, atât de fascinantă pentru privitori. 

DSC00331-001Chris Simion, regizor: Pentru mine teatrul independent e zona de risc, e zona în care mi-am permis să greșesc, e zona în care mi-am permis să experimentez. Spectacolele pe care le-am montat în teatrul de stat nu au nici o legătură cu cele pe care le-am făcut în independent. De 16 ani, pentru mine teatrul independent înseamnă forma de libertate pe care am avut-o ca să mă exprim într-o anumită perioadă a vieții mele așa cum mi-am dorit, cum am știut, cum am putut, cu mijloacele pe care le-am avut, cu limbajul de care am fost în stare.

Teatrul independent a fost exact ca un patinoar pe care am putut să mă dau fără să-mi dea nimeni indicații. Mi-am asumat în totalitate și partea de succes a unui proiect și partea de eșec a lui. Mi-am permis să opresc un spectacol când nu am reușit nici măcar să-l ridic după 2-3 repetiții. 99% din producțiile care se fac în teatrul independent nu au nici o legătură cu cele care se fac în teatrele de stat. O dată pentru că spațiile pe care le atacăm nu au nici o legătură cu teatrele clasice, cu dotările tehnice, cu dimensiunile unei scene clasice, cu toată echipa. Există o diferență de estetică, de ideologie, sunt multe planuri. Spectacolele independente s-ar dezvolta pe plan estetic și calitativ dacă ar beneficia de un producător. În teatrul independent ne izbim de faptul că nu ne putem pune în practică unele idei, deoarece nu avem rezolvări tehnice.


DSC00026-002Ionuț Grama, actor:
Pentru mine, teatrul independent e zona în care mă învârt, e locul cel mai comod, în care pot lucra cu oameni pe care îi știu.  Nu este o zonă pe care am ales-o conștient. Într-un fel, ea ne alege pe noi, actorii. Dar nu este singura zonă teatrală în care mă regăsesc și care mă definește. Nu pot să spun că dacă aș lucra vreodată într-un teatru de stat nu m-aș simți bine. Având în vedere cât de variat, pe toate formele și pe toate gusturile a ajuns teatrul independent în București în momentul de față, cred că s-ar putea să se estompeze linia asta dintre teatrul de stat și teatrul independent. În teatrul independent nu există o direcție repertorială, există un fel de ghiveci, care poate fi un lucru bun. Teatrul independent se confruntă și cu lipsa promovării targetate.

Mariana Cămărășan, regizor: Pentru mine, teatrul independent este zona celor mai intense lucruri, pentru că participarea celor care sunt aici este foarte mare. Aproape că este vorba despre viața ta în momentul în care faci lucrul ăsta. Nu încap jumătăți de măsură. Eu simt că în momentul ăsta, teatrul independent este într-o criză. A fost cucerit de zona comercială, de acele așteptări. Am fost de multe ori în situația în care în raport de propunere mi s-a cerut comedie pur și simplu. Orice spectacol bun, cred eu, are partea lui de umor, de profunzime, dar în momentul în care ți se spune comedie, intri într-un impas. Gândirea asta s-a propulsat către cei care încearcă să propună și atunci ei ajung să nu-și mai răspundă nevoilor personale de a da un subiect, ci nevoii de a trece de această cerință.

15
/10
/16

Povestea uluitoare a unui film, „Şi va fi...” (1992), realizat în România de un regizor basarabean, Valeriu Jereghi, cu bani de la Moscova şi în timp ce URSS se prăbuşea. Film relansat duminică, la sala de cinema a Muzeului Ţăranului, într-o proiecţie cu intrare liberă în cadrul „Les Films de Cannes a Bucarest”.

30
/11
/14

Daniela Apostol. 37 de ani. O fiică de 18 ani, Laura. Un festival de film documentar de 3 ani, Docuart Fest (primul slogan - „Cele mai frumoase povești sunt adevărate”). Și o pasiune pentru povești și tradiții care o urmărește și când merge pe stradă.

22
/09
/14

Proiectul "Fotografie în versuri și muzică" înseamnă ilustrarea unei poezii atât prin imagini, cât și prin pasaje muzicale originale, care să reflecte tema creației literare atât vizual, cât și auditiv.

30
/08
/14

Eugen Doga va susține primul său concert în aer liber la București, duminică, 31 august, la ora 18.00, în Parcul Titan. Cele mai frumoase compoziții ale sale vor putea fi ascultate în cadrul Zilei limbii române, eveniment organizat de Centrul Cultural Casa Artelor, al Primariei sectorului 3.

27
/08
/14

Suntem o societate de consum în care rareori produsele pe care le cumpărăm ne trebuie cu adevărat. Ignorăm propriile puteri și ne lăsăm controlați de reclame ascunse sub un concept. Ce facem când teatrul ne aduce toate aceste elemente pe scenă?

Page 1 of 3123