Teatrul National din Sibiu, dublă premieră de Ziua Naţională a Culturii
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-national-din-sibiu-dubla-premiera-de-ziua-nationala-a-culturii/

Teatrul National din Sibiu prezintă miercuri, 15 ianuarie, premiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec şi premiera spectacolului „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe.

Un articol de Petre Ivan|13 ianuarie 2014

Teatrul National din Sibiu prezintă miercuri, 15 ianuarie, premiera spectacolului „Sufleorul fricii” de Matei Vişniec şi premiera spectacolului „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe.

Ioana Crăciunescu revine pe scena Teatrului Naţional din Sibiu într-un one woman show tulburător, despre o lume supusă fricii, despre împărăţia groazei învelită în catifea, despre coşmarul ce s-a adeverit a fi utopia comunistă.

Scris de Matei Vişniec când era student, „Sufleorul fricii” (1977) este un monolog construit asemenea unei parabole, combinând, în mod inedit, absurdul, comicul şi tragicul.

Ioana Crăciunescu propune o lectură graţioasă şi simplă a acestui monolog, într-o formulă care se adaptează nu doar spaţiilor clasice, ci şi teatrului de stradă sau teatrului de cafenea.

Spectacolul este regizat de Gérard Audax, directorul companiei independente de teatru Clin d’Oeil din Orléans şi cel căruia i se datorează debutul acestei aventuri teatrale. Decorul spectacolului de la Sibiu poartă semnătura scenografului Alin Gavrilă. Reprezentația va avea loc la Sala Studio din spatele Casei de Cultură a Sindicatelor și are o durată de 50 de minute.

Teatrul National din Sibiu

Teatrul National din Sibiu a fost înființat în 1788 și redenumit după dramaturgul și scriitorul sibian Radu Stanca

Cea de-a doua premieră lansată cu ocazia Zilei Naționale a Culturii este o adaptare după „Şi fluturii sunt liberi” de Leonard Gershe.

Spectacolul poartă semnătura mult îndrăgitului actor Marian Râlea și marchează trecerea tumultoasă de la copilărie la adolescenţă, într-o montare emoţionantă despre libertate şi atracţie.

„Şi fluturii sunt liberi” a avut premiera pe Broadway în 1969 și a fost jucată cu succes de 1128 de ori la Booth Theatre, iar apoi adaptată pentru film în 1972.

Reprezentația spectacolului de la Sibiu va avea loc la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere și Arte și are o durată de aproximativ o oră şi 15 minute.

Foto cu Teatrul National din Sibiu şi Ioana Crăciunescu – Teatrul National din Sibiu

14
/05
/24

Centrul de Pedagogie și Studiul Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din UNATC „I.L. Caragiale” prezintă vineri, 17 mai, ora 19.00, în Sala Cinema din UNATC, și duminică, 19 mai, ora 20, la cinema Elvire Popesco din București două programe noi de scurtmetraje proaspăt digitizate și remasteriza-te din arhiva universității.

10
/05
/24

Observator cultural – revista care, de 24 de ani, reflectă în paginile sale cele mai importante evenimente literare, artistice, sociale și politice, reprezentând un reper pe scena culturală românească – a ajuns la a XVIII-a ediție a Galei pe care o organizează anual la Teatrul Odeon, în demersul său de a oferi vizibilitate și recunoaștere literaturii române contemporane.

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).