Teatrul şi capcanele lui, dezvăluite de Leopoldina Bălănuţă
http://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-si-capcanele-lui-dezvaluite-de-leopoldina-balanuta/

În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista „Teatrul“ un eseu emoţionant, intitulat „Arta actorului“, prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele succesului unui actor.

Un articol de Ziarul Metropolis|23 Noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În noiembrie 1969, actriţa Leopoldina Bălănuţă a publicat în revista „Teatrul“ un eseu emoţionant, intitulat „Arta actorului“, prin care a vorbit despre marile capcane şi despre amărăciunile care se ascund în spatele succesului unui actor. „Actorul este cel care într-o artă de conjunctură, o artă ocazională, astăzi poate să fie cel mai bun într-un gen de roluri, ce se poartă, ca a doua zi, când se poartă alt gen, să fie socotit nul şi neavenit“, scria actriţa.

Redăm integral textul scris de Leopoldina Bălănuţă.

„Actorul este un om ca toţi ceilalţi, dar care poate fi şi alţi oameni (pe scenă). Această metamorfoză nu poate fi nocivă.

Dar spre deosebire de ceilalţi oameni, el nu poate de pildă să fluiere pe stradă, pentru că toată lumea numai pe el îl vede, nu poate să fie niciodată mai neglijent îmbrăcat, câteodată nu i se iartă că este văzut cu sacoşa la piaţă, după ce cu o seară înainte a fost văzut pe scenă, şi cei ce nu-l iartă nu-şi imaginează că şi el trebuie să mănânce.

Actorul este cel care dacă face o răceală, părinţii lui, care se află în provincie de pildă, află că suferă de o boală incurabilă.

Actorul poate fi câteodată, peste măsură apreciat de un regizor cu care a lucrat dar poate fi descalificat câteodată, de acelaşi regizor, după ce acesta a văzut cum se face teatrul modern în lume.

Actorul vrea să fie cât mai bun, să fie un actor complet, să grăiască bine pe scenă, să cânte, să danseze, să se bată, să fie mim, să şofeze, să înoate, dar pentru asta trebuiesc multe lucruri, exerciţii, răbdare şi în primul rând să se bucure de încrederea că totul se poate învăţa şi că oricând e gata să-şi însuşească noi mijloace de expresie.

Acest lucru cere în orice caz mai mult timp decât timpul ce-l consumă schimbarea unor gânduri sau a unor preferinţe.

Actorul este cel care într-o artă de conjunctură, o artă ocazională, astăzi poate să fie cel mai bun într-un gen de roluri, ce se poartă, ca a doua zi, când se poartă alt gen, să fie socotit nul şi neavenit.

Amărăciunea asta poate fi evitată când arta este făcută cu ştiinţă, cu bună credinţă, de oameni străini de orice fel de prejudecăţi şi care urăsc oportunismul în artă.

Actorul este cel care citeşte în ziar declaraţia unui regizor român de film, care doreşte să facă un mare film numai cu Peter O` Toole sau cu alţi mari ai lumii. Actorul însă nu-şi poate îngădui să gândească şi nici să declare că singurii regizori de film cu care ar trebui să lucreze sunt Antonioni sau Bergman.

În schimb se întâmplă deseori ca actorul să primească oferta prin telefon, să dubleze cu vocea, un actor foarte străin, într-un rol foarte românesc, cu asigurarea reconfortantă însă, că îi va apărea numele pe generic.

Actorul este cel care doreşte cel mai mult să se realizeze planul de încasări, de număr de spectacole, de număr de spectatori – chiar dacă publicul nu vrea să mai vină la teatru…

Actorul vrea să slujească dramaturgia originală, considerând acest lucru o onoare şi o necesitate pentru un actor român, dar cu toată dăruirea, puterea de muncă, probitatea de care este capabil, riscă de multe ori să nu-şi facă norma: dacă un regizor face un spectacol cu o piesă românească şi cu încă o piesă, indiferent cât se joacă şi-a făcut norma într-o stagiune, teatrul de asemenea.

Se presupune că un actor pentru a face un lucru de bună calitate, trebuie să lucreze într-un singur rol mare pe stagiune. Şi joacă într-o piesă românească. Şi se munceşte mult şi iese un spectacol bun, dar de cele mai multe ori publicul nu dă năvală, şi-atunci în mod fatal spectacolul se programează rar, în cel mai bun caz o dată pe săptămână. Şi atunci actorul riscă să aibă 4 spectacole pe lună când i-ar trebui 6 sau 8 sau 12, pentru a se achita de sarcinile minimale.

Dar peste toate aceste lucruri şi alte câteva, arta actorului rămâne o artă de o rară nobleţe cu culmi de sublim“ – Leopoldina Bălănuţă.

teatrul leopoldina balanuta

Leopoldina Bălănuţă (1934-1998), în fotografia care a însoţit eseul din revista „Teatrul“

Citiţi şi: Ştefan Mihăilescu-Brăila: „Vreau să ajut la cultivarea publicului şi nu la degradarea lui“

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi sau texte scrise chiar de ei. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto: „www.comunismulinromania.ro

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

Page 1 of 2012345...1020...Last »