„The Sound of Da Vinci”, la Palatul Bragadiru
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-sound-of-da-vinci-la-palatul-bragadiru/

Marţi, 24 noiembrie, ora 19:00, la Palatul Bragadiru, va putea fi auzit în premieră sunetul unic al Violei organista. Un instrument aproape fantastic, extrem de inedit, existenţa lui fiind, în sine, un act artistic. Recuperat din schiţele lui Leonardo da Vinci, instrumentul a fost salvat de la condiţia de proiecţie teoretică şi adus la cea de realitate „consumabilă”.

Un articol de Liliana Matei|24 noiembrie 2015

Concertul este susținut în cadrul Festivalului de Muzică Veche București 2015 (ed. a X-a) și este produs în parteneriat cu Institutul Polonez din București.

Fiind un instrument ce combină sonorităţile instrumentelor cu claviatură şi ale celor cu coarde şi arcuş, a fost construit în perioada 2009-2012 de către polonezul Sławomir Zubrzycki, pianist și constructor de instrumente din Cracovia.

În anul 2009, Zubrzycki a descoperit urmele unei rarități absolute, și anume instrumentul proiectat de Leonardo da Vinci, care era aproape necunoscut și uitat. Planurile și schițele instrumentului, împreună cu comentariile olografe ale lui Leonardo, scrise în oglindă, se regăsesc în „Codex Atlanticus”, cea mai mare colecție de notițe a lui Da Vinci (peste 1000 de fișe), datând din perioada 1489-1492.

Instrumentul, denumit Viola Organista, nu a fost niciodată construit de Leonardo însuși. Timp de peste 500 de ani au existat mai multe încercări de a realiza copii individuale ale instrumentului, însă niciuna nu s-a bucurat de aprobarea muzicienilor contemporani. Fascinat de trecut, Zubrzycki a construit în perioada 2009 – 2013 propria versiune, pornind de la planurile lui Leobardo da Vinci, dar inspirându-se și din schiţele altor instrumente ale perioadei 1575 – 1625.

Recitalurile în premieră cu viola organista (18 octombrie 2013 la Cracovia, în cadrul Festivalului Regal Internațional de Pian de la Cracovia, și 21 octombrie, în cadrul Festivalului Conrad) s-au bucurat de un susces artistic impunător și de foarte multă publicitate. Reportajul video de la primul concert al violei a fost urmărit pe YouTube de peste două milioane de persoane. Știrile despre construirea violei organista au fost prezentate în întreaga lume de cele mai populare canale media, inclusiv BBC, TheTelegraph, France 24, Deutche Radio Kultur, Le Figaro, Corierre della sera, Japan Times , MSN, Oman Daily Observer, Hindustan Times, Taipei Times, San Francisco Classical Voice, Sydney Morning, CNN México.

Turneul european din 2014 al violei organista a cuprins recitaluri în cadrul mai multor festivaluri și emisiuni muzicale: Festivalul Muzical Mantta, Festivalul de Muzică Veche de la Stockholm, Wratislavia Cantans, Festivalul de la Ghent, Festivalul Kotor Art, Festivalul Copernicus, Anima Musica, Concertele Almo Collegio Borromeo, emisiunea „Five O’clock” transmisă pe canalul 2 al Radioului Polonez și Zilele Muzicii Poloneze din Turcia.

Sławomir Zubrzycki este pianist, clavicordist, claviolinist, compozitor și constructor de instrumente muzicale, originar din Cracovia. A absolvit în 1988 Academia de Muzică din Cracovia, unde a studiat pianul la clasa profesorului Tadeusz Żmudziński și muzică modernă la clasa profesorului Adam Kaczyński. După primirea unei burse Fulbright, și-a continuat studiile de pian la Conservatorul de Muzică din Boston, în 1990-1991, sub îndrumarea Janicei Weber. Pianistul și-a dezvoltat măiestria artistică și prin participarea la master class-urile susținute de Victor Merzhanov, Michael Lewin, Jerome Lowenthal, Włodzimierz Obidowicz și Johann Sonnleitner (clavecin).

A colaborat cu Televiziunea Poloneză, în calitate de prezentator, compozitor și director muzical, la producerea unor programe educaționale, precum Wszystko gra (It’s All Music To My Ears – o serie de prelegeri despre instrumente muzicale difuzate pe canalele TVP 1 și TVP Polonia) și Sesame Street (versiunea poloneză pentru canalul TVP 2).

A luat parte la mai multe festivaluri, inclusiv la Primăvara Muzicală de la Poznań, Muzica din Vechea Cracovie, Arta Audio la Cracovia, Fest der Kontinente de la Berlin, Vizita Artiștilor Oaspeți ai Colegiului de Muzică Berklee de la Boston, Culorile Poloniei, Festivalul Intercultural de la Varșovia, Turning Sounds la Cologne și Varșovia, Festivalul de Teatru de la Edinburgh. S-a specializat în interpretarea muzicii contemporane, mergând de la dodecafonie până la teatrul instrumental, improvizație și arta spectacolelor. A susținut prelegeri la Academia de Vară de Muzică Contemporană – Avantgarde Tirol din Austria (edițiile 2005, 2007).

Ține propriile cursuri de pian la Școala Publică Secundară de Muzică Frederic Chopin de la Cracovia.

Pe lângă seria de prelegeri televizate, materializându-și interesului său mai vechi în proiectarea și construirea de instrumente muzicale, a realizat o replică a clavicordului din 1775 al lui Johann Silbermann. Acest instrument, considerat strămoșul pianului și având o expresivitate distinctă, a fost realizat în atelierul lui Sławomir Zubrzycki în anul 1994.

Festivalul de Muzica Veche Bucureşti are loc în perioada 20 octombrie – 28 noiembrie 2015 şi cuprinde un număr de 14 evenimente. Acestea se desfăşoară la Sala Radio, Palatul Bragadiru, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Ţăranului Român, Biserica Anglicană, Muzeul „Curtea Veche” și Muzeul Național al Pompierilor (Foişorul de Foc), cu participarea artiştilor şi formaţiilor din peste zece ţări.

Ajuns la cea de-a zecea ediţie, Festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică cultă din România și este cotat pe locul patru între „cele mai frecventate festivaluri din București” (conform Barometrului de consum cultural pe anul 2014 realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală). De asemenea, Festivalul este considerat cel mai important eveniment de muzică veche din Sud-Estul Europei iar anul acesta devenit membru (singurul din Europa de Est) al prestigioasei Rețele Europene de Muzică Veche (REMA).

Această ediție jubiliară a Festivalului de Muzică Veche București se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

În program:

Marin Marais (1656-1728) – Les Voix humaines (En rondeau) din colecţia Deuxième Livre de Pièces de viole
Carl Friedrich Abel (1723 – 1787) – Allegro – WKO 205
Piesă pentru viola da gamba solo – WKO 208
Adam Jarzębski (ca. 1590-1649) – Concerto Primo din colecţia Canzoni e Concerti
Monsieur de Sainte-Colombe (16??-17??) – Concert XLIV à deux violes egales
Tombeau Les Regrets – Quarillon – Les Pleurs – Joye des Elizées – Les Elizées
Heinrich Ignaz Franz von Biber (1644-1704) – din colecţia Mysterien Sonaten – Sonata nr.1 – „The Annunciation”
Carl Philipp Emanuel Bach (1714 – 1788) – Sonata în sol major – Wq 65/48, Hamburg 1783: Andantino – Adagio e sostenuto – Allegro
Marin Marais (1656-1728) – 32 couplets de folies (Les Folies d ‘Espagne) din colecţia Deuxième Livre de Pièces de viole

Interpretează: Sławomir Zubrzycki

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.