The Tunnel, cu Alexandra Maria Lara, la Cinepolitica Extra Time
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-tunnel-cu-alexandra-maria-lara-la-cinepolitica-extra-time/

The Tunnel/ Der Tunnel, o dramă intensă bazată pe povestea adevărată a unui campion la înot care a fugit din Germania de Est, cu Alexandra Maria Lara într-unul dintre rolurile-cheie, va fi proiectat în închiderea Cinepolitica Extra Time miercuri, 19 noiembrie, de la 20.30, la Cinema Elvira Popescu. Evenimentul are loc între 17-19 noiembrie, la Elvira Popescu, şi cuprinde şase filme premiate despre Germania divizată şi dezbateri cu istorici, sociologi şi politologi

Un articol de Petre Ivan|11 noiembrie 2014

The Tunnel / Timp de 28 de ani, cât Zidul Berlinului a separat orașul, zeci de tuneluri au fost săpate pe sub el, în speranța evadării în Vest. Unul dintre cele mai faimoase este subiectul filmului The Tunnel, de Roland Suso Richter.

Este inspirat de povestea adevărată a campionului la înot Hasso Herschel (în film – Harry Melchior, jucat de Heino Ferch), care a reușit să fugă din Germania de Est deghizat și cu un pașaport fals, după câțiva ani de închisoare. Ajuns în partea de Vest, încearcă să-și aducă acolo sora (Alexandra Maria Lara), cu tot cu familia ei. În timp ce sapă tunelul sub o fabrică, alături de un prieten, STASI începe să le urmărească apropiații.

„Până la finalul care te ține cu sufletul la gură, Tunelul are tensiunea celor mai bune filme cu evadări din închisoare”, apreciază „The New York Times”.

Actrița Alexandra Maria Lara a emigrat în Germania de Vest împreună cu părinții, în anii 80. A devenit cunoscută cu rolurile din filme precum Downfall (2004), Control (2007), Youth Without Youth (2007) sau Rush (2013).

Good Bye Lenin

Good Bye Lenin

Spectatorii vor putea (re)vedea și unul dintre cele mai îndrăgite și premiate filme despre căderea Zidului, Good Bye, Lenin!, în regia lui Wolfgang Becker, despre un tânăr (Daniel Brühl) care face tot posibilul ca mama sa, trezită dintr-o comă prelungită, să nu afle că iubita ei Germanie de Est a dispărut.

Filmul va rula miercuri, 19 noiembrie, de la 18.00.

Cinepolitica Extra Time va începe luni, 17 noiembrie, de la 18.00, cu o reconstituire unică, din arhive private, a împrejurărilor în care un Zid a tăiat Berlinul în două: Up to the Border – A Personal View of the Berlin Wall, și va continua, de la 21:30, cu poveștile șocante a cinci cetățeni est-germani arestați după ce au încercat să fugă din țară, din multi-premiatul Face the Wall / Gesicht zur Wand.

Marți, de la 18.00, spectatorii vor putea viziona It Happened in August. Building the Berlin Wall – Anatomy of a Political Crisis (2001), care reia contextul împărțirii Europei în două și detaliază viața cotidiană în jurul Zidului.

Cinepolitica Extra Time este un eveniment „off season” al Festivalului Internațional de Film Cinepolitica. Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, cu sprijinul Ambasadei Germaniei la București.

Foto: The Tunnel – cinepolitica.ro

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.