Titluri în pregătire pentru 2013, la Curtea Veche Publishing
http://www.ziarulmetropolis.ro/titluri-in-pregatire-pentru-2013-la-curtea-veche-publishing/

Curtea Veche Publishing anunţă, la început de an, o serie de proiecte editoriale, printre care se numără volumele dedicate reginei Ana a României, marelui tenor Andrea Bocelli ori preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, se arată într-un comunicat al editurii. Pentru această primăvară, Curtea Veche Publishing pregăteşte un nou volum din colecţia dedicată Casei Regale intitulat “Ana. […]

Un articol de Andrada Văsii|14 Ianuarie 2013

Curtea Veche Publishing anunţă, la început de an, o serie de proiecte editoriale, printre care se numără volumele dedicate reginei Ana a României, marelui tenor Andrea Bocelli ori preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck, se arată într-un comunicat al editurii.

Pentru această primăvară, Curtea Veche Publishing pregăteşte un nou volum din colecţia dedicată Casei Regale intitulat “Ana. Portretul Reginei” semnat de principele Radu, un album biografic al reginei Ana a României.

În preajma concertului din Bucureşti al marelui tenor Andrea Bocelli, ce va avea loc pe 25 mai la Romexpo, editura va publica pentru fanii artistului autobiografia acestuia, “Muzica tăcerii”.

De asemenea, cu ocazia celei de-a opta ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, unde ţări invitate vor fi Germania, Austria şi Elveţia, Curtea Veche Publishing va publica titlurile a doi autori germani valoroşi, ambii recompensaţi în ultimii ani cu Premiul German al Cărţii: volumul “Turnul” de Uwe Tellkamp şi volumul “În vremea luminii descrescânde” de Eugen Ruge.

O altă noutate la Târgul de carte Bookfest va fi autobiografia preşedintelui Germaniei, Joachim Gauck.

Editura va continua în 2013 programul de încurajare a lecturii în rândul copiilor şi tinerilor prin seria “Cărţile copilăriei”, în care urmează să apară în curând volume precum “Cei trei muşchetari”, “Alice în Ţara Minunilor”, “Peter Pan”, “Sherlock Holmes”. Colecţia cuprinde repovestiri după romane clasice care nu ar trebui să lipsească din nicio bibliotecă.

După ce în 2012 lansarea volumului “Scrisorar” de Mihail Şişkin a înregistrat un mare succes, editura pregăteşte pentru a doua parte a anului 2013 o nouă carte scrisă de acelaşi autor, considerat a fi cel mai inovator scriitor rus contemporan – “Părul Venerei” fiind cel mai bun roman al scriitorului, tradus deja, în doar doi ani de la apariţie, în ţări din toată lumea.

În topul celor mai vândute cărţi din 2012 ale editurii Curtea Veche Publishing se află volumul “Sănătatea are gust” semnat de medicul nutriţionist Mihaela Bilic, urmată de o carte de bucate – “Jamie, ministrul hranei sănătoase” de Jamie Oliver, autorul cel mai bine vândut în Marea Britanie în perioada sărbătorilor, şi “Maşinile Regelui” de principele Radu al României, o carte-album lansată anul trecut în colecţia “Casa Regală”.

 

Sursa: Agerpres

18
/08
/17

"Fereşte-te de succes; are o parte întunecată." - Robert Redford. Astăzi este ziua lui! A împlinit 81 de ani, iar bogata sa carieră sa se întinde pe mai bine de jumătate de secol, timp în care a fost distins cu două nominalizări la Oscar şi două trofee câştigate – unul pentru regie şi unul onorific, obţinut în 2002, pentru întreaga contribuţie adusă cinematografiei.

17
/08
/17

Zilnic, până în data de 2 septembrie, organizatorii Galei HOP 2017 vă invită să-i cunoaşteţi pe concurenții din acest an, urmărindu-le clipurile de prezentare, fişa profesională şi galeria foto realizată de Adi Bulboacă.

17
/08
/17

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, împreună cu Academia de Teatru şi Film „Athanor” din Passau – Germania prezintă proiectul pilot „Întâlniri Teatrale la Sulina”, care se va desfășura în perioada 31 august – 4 septembrie 2017.

16
/08
/17

Actrița Cristina Flutur joacă personajul Alice în lungmetrajul „Grain”, o coproducție Turcia-Germania-Franța-Suedia, selectat în competiția oficială la Festivalul de Film de la Sarajevo, cel mai important eveniment de gen din Europa de Sud-Est. Filmul „Grain” este regizat de regizorul turc Semih Kaplanoglu, câștigătorul Ursului de Aur la a 60-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin.

Page 1 of 64212345...102030...Last »