TNB – Modernizare finanţată cu 100 de milioane de lei
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnb-modernizare-finantata-cu-100-de-milioane-de-lei/

Proiectul de finalizare a lucrărilor de modernizare a TNB va fi finanţat anul viitor cu 100 de milioane de lei, sumă care este posibil să fie suplimentată deoarece estimarea constructorului, de doar 97 de milioane de lei, poate fi depăşită, a declarat premierul Victor Ponta.

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2013

Proiectul de finalizare a lucrărilor de modernizare a TNB va fi finanţat anul viitor cu 100 de milioane de lei, sumă care este posibil să fie suplimentată, deoarece estimarea constructorului, de doar 97 de milioane de lei, poate fi depăşită, a declarat premierul Victor Ponta.

El s-a aflat, joi, pe şantierul de construcţie al teatrului, pentru a verifica stadiul lucrărilor.

„În bugetul Ministerului Culturii, pentru finalizarea Teatrului Naţional, sunt 100 de milioane de lei. Dânşii (constructorii – n.r.) au spus că 97 le trebuie, dar sunt convins că nu o să fie doar 97, ca întotdeauna: când îţi faci o casă nouă, constaţi la sfârşit că a mai costat ceva”, a spus Ponta.

În opinia premierului, forma în care arată proiectul nu defineşte doar un teatru, ci un „mall” cultural.

„Avem în buget, pe 2014, ultimii bani necesari, pentru ca acest proiect să se încheie cu bine. O să fie un proiect care va pune Bucureştiul foarte sus pe harta culturală a Europei şi sunt absolut convins că generaţiile următoare se vor bucura de un Teatru Naţional cum ne-am dorit mulţi alţii”, a spus Ponta.

Lucrările sunt programate să fie încheiate în decembrie 2014, Ponta cerând însă ca termenul să fie devansat cel puţin cu o lună.

TNB – un teatru pentru viitor

Directorul TNB, Ion Caramitru, i-a cerut sprijin premierului în administrarea clădirii şi pentru angajarea personalului necesar, Ponta sugerându-i însă acestuia să externalizeze anumite servicii. El a anunţat că vor căuta împreună „nişte specialişti” care să ajute în administrarea teatrului ca număr de personal şi venituri.

Citiţi şi: „Două loturi” şi inaugurarea oficială a Sălii Mici = Dublă premieră la TNB

„Având şapte săli, având aceste spaţii, dorind să deschidem teatrul de dimineaţa până seara, e nevoie de personal. Am discutat de posibilitatea externalizării a unor servicii, mai ales cele noi legate de întreţinere şi de urmărirea instalaţiilor de tip nou care sunt acuma în burta teatrului pentru care noi nu avem specialişti, dar în aceeaşi măsură avem nevoie de personal în plus pentru sălile noi, pentru partea artistică”, a spus Caramitru.

TNB Ion Caramitru

Ion Caramitru la TNB, în spectacolul „Dineu cu proşti”

El a afirmat că teatrul are în prezent 395 de angajaţi şi, pentru o bună funcţionare, ar fi necesară suplimentarea schemei de personal cu încă 300-350 de persoane, dar a adăugat că nu este „absurd” să ceară acum aşa ceva, notează Mediafax.

Totodată directorul Teatrului Naţional a anunţat că întreaga lucrare de modernizare costă 70 de milioane de euro, cu TVA.

Foto credit: Spectacolul ,,D’ale noastre”, TNB

09
/05
/24

Cu ocazia Centenarului Giacomo Puccini, de la a cărui trecere în eternitate se omagiază 100 de ani, Institutul Italian de Cultură, alături de Artexim, organizează la Ateneul Român luni, 13 mai 2024, ora 19:00, Gala Puccini.

08
/05
/24

Echipa Asociației „Albert și zâmbete” este încântată să anunțe „Galeria terapiilor, ediția a treia”, un eveniment unic și inovator dedicat conectării, cunoașterii și inspirației, din credința în șansa copiilor cu nevoi speciale.

30
/04
/24

Violoncelistul de talie internațională Andrei Ioniță va cânta la Iași în cadrul seriei concertelor organizate de Fundația Culturală Gaudium Animae. Recitalul va avea loc joi, 9 mai 2024, ora 19.00, în sala Henri Coandă de la Palatul Culturii Iași.

30
/04
/24

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, prin Departamentul de Cercetare, Dezvoltare, Inovare, și Centrul de Teatru Educațional Replika desfășoarpă, în perioada 27 mai-1 iunie 2024, evenimentul care încheie proiectul european TabThePAST. Taboo History. Fill the Past to Sense the Present (Istoria Tabu. Umple golurile din trecut pentru a percepe prezentul).

30
/04
/24

Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.

30
/04
/24

În pofida starturilor false, primăvara pare a se fi împământenit. Asta mai ales dacă te iei după lumina care se filtrează printre copaci. Pare greu de crezut, iar oamenii de la meteo sunt fiecare un soi de Cassandra care a tot strigat „lup” până a rămas fără voce. Dar e suficient să tragem adânc aer în plămâni și, printre moleculele de îndoială își va face loc și aerul proaspăt. În întâmpinarea căldurii, acum că am trecut de cea mai crudă dintre luni, Vanner Collective invită publicul la trei spectacole dezghețate.

30
/04
/24

Galeria Jecza din Timișoara alături de Fundația Interart Triade magnetizează publicul din Veneția cu o expoziție în premieră în orașul celebrei Bienale de Artă, redeschizând vizitatorilor, după un deceniu un spațiu vechi de peste 900 de ani, cu o expoziție intens apreciată de critici, colecționari și iubitori de artă.

29
/04
/24

După „MANual”, spectacolul care a umplut sala la fiecare reprezentație de la Centrul Național al Dansului București (CNDB), Sergiu Diță, un coregraf în plină ascensiune, revine cu o nouă premieră. Publicul este invitat la „Memetics”, un spectacol de dans contemporan inspirat din cultura digitală, în 11 și 12 mai. Un spectacol care va ajunge viral, însă nu pe Internet, ci pe scenă.