Toma Caragiu – poetul
http://www.ziarulmetropolis.ro/toma-caragiu-poetul/

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

Un articol de Ziarul Metropolis|10 Decembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

Mai jos sunt fragmente din articolul semnat de Cristian Livescu, urmate de patru poezii din volumul „Poeme și alte confesiuni”:

De fapt, un Toma Caragiu poet nu uimeşte pe nimeni, cunoscută fiind mobilitatea de stări și registre a omului de teatru, același și întotdeauna altul în avatarurile sale interpretative. Era imposibil – ne dăm seama – ca acest romantic plin de candoare, cu alură de melancolic veșnic atins în ce are mai sfînt, hîtru și nefericit în același timp, impulsiv și sentimental, să nu se fi lăsat ispitit și de muza poeziei, pe care a cultivat-o ocazional, dar cu har deosebit (simultan cu pasiunea pentru artele plastice).

Prefațatorul are dreptate să observe că versurile lui Caragiu „pun în evidență un instinct poetic și nu o știință poetică”; ele oscilează între disperarea jocului și o crispare progresivă, fără a fi de neglijat o anume presimțire a fragilității, a risipirii în neantul unei clipe nefaste. […]

Fire poetică, Toma Caragiu ne dovedește, fie și tardiv, cît de puțin ne cunoaștem actorii. Dacă actorii trăiesc doar o clipă – dilatată, apoi, de memoria spectatorilor – Caragiu-poetul își prelungește viața dincolo de ultima cădere de cortină. „Aruncă doamne pămînt peste mine / și vino și tu!” – sună versul său de recviem, punîndu-i parcă existența, definitiv, sub pecetea tainei.

 

 Poezii de Toma Caragiu

***

Ţi-aduci aminte de mine

în forfota nebună a cîrciumii

(cine a aruncat zarurile)

paloarea dinaintea morții

și ochii lui din adîncuri

privesc durerea mea ce curge încet

și lacrimile mele

ce nu pot ajunge pînă la tine

fotoliul uscat

în care împietrit de veacuri

aștept să mor

arzînd încet

ți-aduci aminte de mine

de știre vreau să-ți dau

cu un minut înainte de a muri

și jertfa mea de o înțelegi

de-a pururi umbra mea te va însoți

***

Fîșia de lumină

ce vine din galaxii

mîngîie chipul tău

Bezna din jur

extaz

de fiece clipă

și suflare a trupului meu

cel ce a rătăcit de veacuri

ascunse cărări

Blestem al păcatului dintîi

îngenunche

Mîngîiere de taină a viselor mele

vinul meu neîndoit

pîinea mea cea de toate zilele

iubita mea

*** 

Mișcarea mișcarea

urlet prelung și continuu

sfîșietoare nebunie

abolind ierarhii

și ecuații sociale

Mișcarea mișcarea

îmbrățișare în stare pură

materie obsedată sexual

infectînd coridoare

de neted și transparent cristal

Mișcarea mișcarea

întîlnire a tuturor contrariilor

o nouă entitate

care smulge reflexul

intențional optic

de pe fața lumii

***

A ruginit dragostea noastră

aninată de pleoape

Speriată

își așteaptă tăcută moartea

Ne-a închis ochii

și trage de ei în jos

în abis de oameni și cerc

A ruginit dragostea noastră

Lacrimi cad din ochi închiși

și se strîng cuminți în palmă

iar noi

răstigniți pe cuvinte de dragoste

murim cu un singur ochi

închis de soartă

Foto Toma Caragiu: cinemagia.ro

01
/12
/16

Începând din sec. al XVIII-lea, domnii fanarioţi au luat o serie de măsuri menite să transforme aglomaraţia de case ridicate cum da Dumnezeu, pe uliţe desfundate, fără nume şi ameninţate periodic de revărsările Dâmboviţei, într-un oraş mai bine rostuit.

29
/11
/16

În 1869, „fiica Rinului”, Elisabeta de Wied, căsătorită cu principele Carol, plină de emoţie şi bolnavă de rujeolă, îşi făcea intrarea în Bucureşti, unde avea să domnească alături de soţul ei până în septembrie 1914.

21
/11
/16

„Românul iese la mort”. Această constatare devenea valabilă odinioară mai ales când era vorba de o înmormântare domnească, aşa cum a fost cea a lui Alexandru Suţu, întâmplată în ianuarie 1821.

11
/11
/16

A fost o vreme când Calea Victoriei (Podul Mogoşoaii) era o arteră aristocratică, plină de case boiereşti unde în fiecare zi se întâmpla ceva deosebit: primiri, concerte, baluri, adunări de binefacere ş.a. Una din case, adăpostind azi o instituţie de asistenţă socială, a cunoscut, la mijlocul sec. XIX, o strălucire deosebită.

08
/11
/16

Povestea lor în film se desfășoară pe la începuturile cinematografiei mondiale, în epoca filmului mut, când David Griffith a creat modul de a istorisi o poveste pe peliculă, iar Lillian Gish, datorită regizorului, a devenit o stea de cinema.

03
/11
/16

Autorul celebrelor „mușatisme”, care sunt bijuterii ale paradoxului comic, n-a făcut școală de teatru, dar a scris pentru actor, publicând în „Rampa” și „Adevărul”. Observatorul ironic al vieții, acidul și jovialul umorist, a trăit între 22 februarie 1903 și 4 noiembrie 1970.

30
/10
/16

Zonă seismică acceptată azi de toată lumea, Bucureştiul are o lungă istorie în spate, presărată de cutremure frecvente, distrugătoare şi peste putinţă de prevăzut. Prima consemnare documentară datează din 1681, în domnia lui Şerban Cantacuzino, cu precizarea că „n-au mai pomenit altădată nimenea”.

28
/10
/16

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viața unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

27
/10
/16

Fiecare epocă şi-a avut artera preferată de plimbare, pe jos, cu trăsura ori cu automobilul. Pe la 1800, bucureştenii se înghesuiau duminica la iarbă verde spre Dobroteasa sau Băneasa; la mijlocul sec. XIX, s-au îndreptat spre locul ajuns repede la modă: Şoseaua Kiselev.

25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

12
/10
/16

Despre domnia de 48 de ani a primului rege al României, care a obținut independența țării, a redresat economia, a câștigat Dobrogea și a pierdut Basarabia, a construit Castelul Peleș și podul de cale ferată de la Cernavodă.

Page 1 of 2012345...1020...Last »