TOP 10 cele mai mari CONTROVERSE artistice ale anului 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/top-10-cele-mai-mari-controverse-artistice-ale-anului-2012/

Potrivit topului realizat de bbc.co.uk, anul 2012 a fost unul marcat de câteva controverse majore în lumea artelor şi a culturii. Unele dintre ele au avut însă un impact destul de mic în afara ţărilor în care s-au produs, dar altele au căpătat o veritabilă notorietate mondială. Un astfel de eveniment a fost arestarea, procesul şi […]

Un articol de Andrada Văsii|28 decembrie 2012

Potrivit topului realizat de bbc.co.uk, anul 2012 a fost unul marcat de câteva controverse majore în lumea artelor şi a culturii. Unele dintre ele au avut însă un impact destul de mic în afara ţărilor în care s-au produs, dar altele au căpătat o veritabilă notorietate mondială.

Un astfel de eveniment a fost arestarea, procesul şi trimiterea la închisoare a trei membre din trupa rusească protestatară Pussy Riot. În februarie, cinci membre ale acestei trupe au organizat „o rugăciune punk” într-o catedrală din Moscova, prin care cereau Fecioarei Maria să îl alunge de la putere pe preşedintele Vladimir Putin. Procesul şi condamnarea la închisoare a celor trei muziciene – Ekaterina Samuţevici, Maria Alehina şi Nadejda Tolokonnikova – au stârnit valuri de proteste şi marşuri de susţinere în lumea întreagă.

În martie, cercetătorii italieni au descoperit ceea ce păreau să fie, potrivit spuselor lor, posibilele urme ale unei opere de Leonardo Da Vinci ascunsă sub fresca „Bătălia de la Marciano”, de Giorgio Vasari, expusă în Palazzo Vecchio din Florenţa. Eşantioanele minuscule, extrase cu ajutorul unor mici găuri forate în frescă, au evidenţiat acelaşi tip de pigment negru folosit în celebrul tablou „Mona Lisa” realizat de Leonardo Da Vinci, a anunţat şeful acestui proiect, Maurizio Seracini. Mulţi experţi în artă au contestat această afirmaţie şi au semnat o petiţie prin care au solicitat oprirea investigaţiilor, susţinând că acele foraje riscă să distrugă fresca lui Vasari.

 

Cântăreţul pop sud-coreean Psy a busculat lumea întreagă cu videoclipul piesei sale „Gangnam Style”, devenit primul clip din istorie care a depăşit pragul de 1 miliard de vizualizări pe site-ul YouTube. Chiar şi artistul disident chinez Ai Weiwei a postat un videoclip cu el însuşi şi câţiva prieteni în care parodiau celebrele mişcări inspirate din rodeo şi călărie făcute de Psy în clipul său. Purtând o pereche de cătuşe, artistul chinez pare că a dorit să ironizeze astfel regimul comunist din ţara lui, care l-a încarcerat vreme de două luni în 2011, după ce îl acuzase de evaziune fiscală. Artistul britanic Anish Kapoor a înregistrat propria versiune de parodie a aceluiaşi clip, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de colegul său de breaslă din China.

 

În august, Cecilia Gimenez, o octogeneră din Spania, a obţinut o celebritate nedorită, atunci când a încercat să restaureze după propria pricepere o frescă cu Iisus Hristos, foarte preţuită în ţara ei. Fresca „Ecce Homo”, de Elias Garcia Martinez, a decorat zidurile bisericii Sanctuarul Milei din apropiere de Zaragoza de peste 100 de ani. Versiunea restaurată realizată de Cecilia Gimenez – o încercare eşuată – a stârnit amuzamentul internauţilor din lumea întreagă, cu atât mai mult cu cât octogenara spaniolă nu părea deloc să se căiască şi a susţinut fără încetare că a avut permisiunea preotului din localitate pentru a efectua acea restaurare.

 

Cea mai recentă operă semnată de controversaţii fraţi Jake şi Dinos Chapman, expusă într-o galerie din Lancashire, a fost considerată „lipsită de gust” şi „fără niciun fel de valoare artistică”. Lucrarea fraţilor Chapman îl prezintă pe Adolf Hitler sub forma unui ornament pentru jocul de mini-golf, având o gaură ce permite trecerea mingii de golf. Curatorul galeriei susţine că opera în cauză are scopul de a îl „ridiculiza” pe dictatorul nazist.

 

Opera „The Lady of The North” sau „Northumberlandia” – având o înălţime de 34 de metri şi o lungime de 400 de metri – a fost dezvelită în septembrie. Această operă de artă, creată de artistul Charles Jencks, a fost realizată ca parte integrantă a peisajului din localitatea Cramlington din Northumberland. Această sculptură uriaşă a fost realizată din 1,5 milioane de tone de pietriş, roci, sol şi argilă, fapt care i-a atras porecla de „Slag Alice”. Creatorii ei au sperat că ea va rivaliza în ceea ce priveşte popularitatea cu mult mai cunoscuta lucrare „Angel of the North”, aflată la circa 20 de kilometri distanţă, înGateshead.

 

 

Cariera ei de peste trei decenii a fost de multe ori marcată de controverse şi proteste, iar în 2012, Madonna a arătat din nou că nu îi este frică de aceste lucruri. În noul ei turneu mondial, cântăreaţa americană în vârstă de 53 de ani şi-a arătat un sân la Paris, fesele la Roma, a militat pentru eliberarea din închisoare a trupei Pussy Riot la Moscova şi pentru toleranţă în Franţa, folosind imaginea liderului local al partidului Frontul Naţional, Marine Le Pen, peste care era suprapusă o svastică. Însă folosirea de către Madonna a unor arme de foc şi a unor imagini cu arme de foc, în concertele susţinute după masacrul armat dintr-un cinematograf din Colorado, soldat cu 12 morţi, a fost evenimentul care i-a supărat cel mai tare pe fanii ei americani.

 

 

În octombrie, Vladimir Umanets, fondatorul mişcării artistice „Yellowism”, şi-a scris numele pe pictura „Black on Maroon”, de Mark Rothko, expusă la muzeul Tate Modern din Londra. Acest artist de origine poloneză a pledat vinovat în procesul în care a fost acuzat de distrugere criminală a unei opere de artă şi a fost condamnat la doi ani de închisoare. Experţii sunt de părere că pictura ar avea nevoie de 18 luni de muncă pentru a putea fi restaurată, iar costul operaţiunii ar fi de 200.000 de lire sterline. La începutul acestui an, tabloul „Orange, Red, Yellow”, de Mark Rothko, s-a vândut cu 53,8 milioane de lire sterline, stabilind un record de preţ pentru operele acestui artist.

 

 

Artistul Damien Hirst, recompensat cu prestigiosul Turner Prize, i-a încântat şi i-a frustrat în egală măsură pe rezidenţii localităţii Ilfracombe din comitatul Devon, prin sculptura „Verity”, o statuie din bronz înaltă de 20 de metri, ce reprezintă o femeie goală şi însărcinată, care are braţul stâng ridicat, în care ţine o sabie. Această operă uriaşă, ce are o greutate de 25 de tone, a ajuns în portul oraşului, purtată de un camion de mare tonaj, în luna octombrie. Descrisă de unii ca fiind „minunată” şi „fantastică”, iar de alţii ca fiind „îngrozitoare” şi „oribilă”, sculptura le va oferi localnicilor destul de mult timp pentru a se obişnui cu ea, întrucât opera reprezintă un împrumut al artistului pentru această comunitate, unde va rămâne pentru cel puţin 20 de ani.

 

 

 

 

Sursa: Mediafax

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta a fost eticheta scriitorului Petru Dumitriu, talent incontestabil dar de o moralitate mai mult decât discutabilă. A profitat din plin de statutul de scriitor la modă, redactor șef, director de editură și n-a ezitat să scrie o carte care avea să-l compromită pentru totdeauna: Drum fără pulbere – elogiu al construcției canalului Dunăre-Marea Neagră, unde și-au găsit moartea sute de condamnați ai regimului comunist.

06
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Aceasta e caracterizarea pertinentă făcută unui istoric cu destin tragic, Vlad Georgescu (1937-1988). Cercetător plin de har, acesta n-a rezistat ofertelor Securității; a acceptat colaborarea care a echivalat cu mai multe călătorii în America, Grecia, Germania, Austria, Franța.

05
/10
/17

„A existat o altă viaţă pe care aş fi avut-o, dar o am pe aceasta...” - Kazuo Ishiguro. Laureatul Premiului Nobel pentru Literatură din acest an este Kazuo Ishiguro ''pentru romanul său cu puternic impact emoţional''. Premiul se acordă anual de către Academia Suedeză operei unui autor care a produs "cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă", conform formulării lui Alfred Nobel.

05
/10
/17

Cel mai așteptat thriller SF al anului se lansează săptămâna aceasta pe marile ecrane, spre bucuria fanilor din toată lumea. Continuare a filmului omonim din 1982, care a revoluționat cinematografia, „Blade Runner 2049” va rula, de vineri, 6 octombrie 2017, și în România. Lansarea are loc simultan și în SUA, astfel încât românii sunt printre primii care văd producția Sony Pictures la cinema.

05
/10
/17

Teatrul EXCELSIOR lansează,pe 16 octombrie,programul „Marile Întâlniri de la EXCELSIOR”, o serie de evenimente cu public, puse în scenă într-un format inedit de spectacol, la care vor fi invitate personalități din lumea artelor și din sfera socială pentru a vorbi despre devenirea lor. „Marile Întâlniri de la EXCELSIOR” vor fi organizate cu frecvență bilunară, în zilele de luni, de la ora 19:30, în Sala Mare a Teatrului.

05
/10
/17

Cunoscuta actriţă şi prezentatoare a emisiunii ,,Vorbeşte lumea” de la Pro Tv, Adela Popescu a ales să-i facă o surpriză băieţelului său atunci când a accepat să îşi împrumute vocea unui personaj animat, devenind astfel adorabila Fluttershy din mult-aşteptatul ,,My Little Pony: Filmul”, care din 13 octombrie îşi va întâmpina fanii de pe marile ecrane din toată ţara.

04
/10
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Am fost europeni, înainte de intrarea, în 2007, în Uniunea Europeană. O dovedește prezența numeroasă a atâtor români în organisme internaționale, relațiile cu spirite luminate ale continentului, saloanele literare ținute de aceștia la Paris etc.

04
/10
/17

Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională la București, căruia i se alătură alte unsprezece orașe - Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și, nu în ultimul rând, Petrila. Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic.

04
/10
/17

Mâine, 5 octombrie, de la ora 20:30, la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București, Sala Media, va fi prezentat, în cadrul eXplore festival #12, spectacolul de teatru documentar RADIO LIVE. Timp de 6 ani, Aurélie Charon, Caroline Gillet și Amélie Bonnin au călătorit în Alger, Teheran, Moscova, Beirut, Tel Aviv, Gaza, Sarajevo, Istanbul, pentru a întâlni tineri inspirați și a le face portrete pentru Radio France, iar în performance-ul RADIO LIVE, tinerii din aceste locuri, implicați în societatea civilă, își spun poveștile în direct, în fața publicului.

04
/10
/17

„Să nu mă întrebați de ce îl iubesc! Talentul lui îl depășește pe al meu. Cred cu tărie că Marius Manole reprezintă pentru teatrul românesc și pentru generația lui unul dintre acei actori extraordinari, care se nasc o dată la o sută de ani” - Radu Beligan. Cel mai răsfățat (de critici) și adorat (de public) actor român împlinește, astăzi, 39 de ani

04
/10
/17

Filarmonica „George Enescu“ anunță joi, 5 octombrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, deschiderea stagiunii 2017-2018. Programul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de dirijorul Kah Chun Wong, va fi alcătuit din Suita Mihai Viteazul (fragmente) de Tiberiu Olah, Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Franz Liszt şi Simfonia nr. 9 de Antonin Dvorak. Solist va fi pianistul Daniel Goiţi.

03
/10
/17

Luni, 9 octombrie 2017, de la ora 11.00, Teatrul Naţional Radiofonic – Radio Romania o omagiază pe marea actriţă OLGA TUDORACHE, la împlinirea vârstei de 88 de ani, organizând (la Teatrul Metropolis din Bucureşti, strada Mihai Eminescu, nr. 89) audiţia cu public a spectacolului Victoria şi Crocodilul de Ion Costin Manoliu. Ne auzim la… Metropolis! Intrarea liberă.

03
/10
/17

Cine va lua Nobelul pentru literatură după Bob Dylan? Aceasta este marea întrebare care generează polemici serioase în saloanele literare, în contextul în care membrii Academiei suedeze ar putea să facă o alegere mai puțin controversată, lăsându-se tentați în acest an de propriul lor spirit academic, notează AFP.