Tristan Tzara, Charlie Chaplin şi Goya – ŞTIAŢI CĂ…
https://www.ziarulmetropolis.ro/tristan-tzara-charlie-chaplin-si-goya-stiati-ca/

ŞTIAŢI CĂ… într-o zi de 16 aprilie (1896) s-a născut Tristan Tzara (Samuel Rosenstock), poet şi eseist român evreu, fondator al mişcării artistice Dada, ce avea să revoluţioneze artele plastice şi literatura?

Un articol de Claudiu B.|16 aprilie 2014

După ce se înscrie în septembrie 1914 la Universitatea din Bucureşti, la secţia matematică şi filosofie, împotriva voinţei tatălui său, Tristan Tzara părăseşte România în acelaşi an şi ajunge în Elveţia, ţara de adopţie a tinerilor care refuzau războiul. Aici, Tristan se întâlneşte cu Hugo Ball, cu care va organiza un loc de întâlnire a tinerilor disidenţi, un „centru de divertisment artistic”.

Pe 5 februarie 1916, Tristan Tzara Hugo Ball, Emmy Hennings, Richard Huelsenbeck şi pictorii Jean Arp, Marcel Iancu şi Sophie Taeuber inaugurează „Cabaret Voltaire”, cafenea literară şi artistică.

Astfel ia naştere, la Zürich, mişcărea Dada. Tristan Tzara este cel care va scrie primele texte „dada”. Se impune rapid ca cea mai importantă mişcare intelectuală, literară şi artistică în perioada Primului Război Mondial, între 1916 – 1925, punând în discuţie toate convenţiile şi constrângerile ideologice, artistice şi politice.

Pseudonimul Tristan Tzara nu provine de la opera lui Wagner, fiind ales, pur și simplu, pentru faptul că poetul se simțea “trist în țară”.

* * * * *

Tot într-o zi de 16 aprilie:

1869: A apărut, la București, revista „Traian”, editată de Bogdan Petriceicu Hasdeu.

1917: Vladimir Lenin s-a întors la Petrograd (în prezent Petersburg) după ani de exil pentru a prelua rolul de lider al Revoluției bolșevice. Cu o lună mai înainte țarul Nicolae al II-lea fusese înlăturat de la putere.

1930: Declanșarea războiului civil în China.

1938: Au fost arestați și condamnați la închisoare mai mulți conducători legionari, în frunte cu căpitanul Corneliu Zelea Codreanu.

1943: Chimistul elvețian Albert Hofmann a descoperit efectele halucinogene ale LSD-ului.

1972: La Cape Canaveral, Florida, a fost lansată naveta spațială „Apollo 16″, care a aselenizat la 20 aprilie 1972.

2007: În Statele Unite a avut loc masacrul de la Virginia Tech.

* * * * *

S-au născut:

1844: Anatole France, scriitor francez, laureat al Premiului Nobel (d. 1924)

1889: Charlie Chaplin, actor, regizor și producător britanic (d. 1977)

chaplin

1896: Tristan Tzara, scriitor român, unul dintre inițiatorii dadaismului (d. 1963)

tzara

1921: Peter Ustinov, actor britanic (d. 2004)

1927: Joseph Ratzinger, teolog german, din 2005 papă al Romei, sub numele de Benedict al XVI-lea

1936: Gheorghe Grigurcu, poet și critic literar român

1951: Ioan Mihai Cochinescu, scriitor român

1963: Mazen Rifai, scriitor sirian

* * * * *

S-au stins din viaţă:

1828: Francisco de Goya, pictor, gravor și desenator spaniol (n. 1746)

Tristan Tzara

Francisco de Goya: Bătrânele sau Timpul (Hasta la Muerte)

1935: Panait Istrati, scriitor român de limbă franceză (n. 1884)

1972: Yasunari Kawabata, scriitor japonez, laureat al Premiului Nobel (n. 1899)

2014: Poeta română Nina Cassian

Citiţi şi Nina Cassian s-a stins din viaţă. Poeta avea 90 de ani

MELODIA ZILEI – This Is My Song, Charlie Chaplin

Cei care butonau cu frenezie butoanele butucănoase ale televizoarelor de dinainte de ’89, în căutarea programelor româneşti – numai două, dar bune -, îşi amintesc de celebrul generic al Telecinematecii. Melodia se numea This Is My Song si fusese compusă de Charlie Chaplin, în 1967, pentru filmul său Contensa din Hong Kong (cu Sophia Loren şi Marlon Brando în distribuţie).
Cântecul avea şi versuri (varianta cu versuri o vom posta peste câteva minute) şi era interpretat de Petula Clark, vecină cu Chaplin în Elveţia. După lansare, This Is My Song a atins locul 1 în UK Top 50, iar vânzările au depăşit în scurt timp 500.000 de copii, în Marea Britanie.

Foto cu Tristan Tzara, Charlie Chaplin şi Goya – wikipedia

18
/07
/18

Pictor, scenarist, regizor şi producător de film, Jean Negulesco (Ioan Negulescu după starea civilă), este primul român care a avut Hollywood-ul la picioare și singurul regizor autohton nominalizat la premiile Oscar. A realizat filme cu Cary Grant, Marilyn Monroe, Gary Cooper,  Greta Garbo, Sophia Loren, Maurice Chevalier, Angie Dickinson, Fred Astaire, Lauren Bacall sau Joan Crawford. Jean Negulesc s-a stins din viață pe 18 iulie 1993, în Marbella, Spania, după o carieră care a numărat aproape  60 de filme.

18
/07
/18

Prima fotografie publicată vreodată pe Internet este o imagine prelucrată în Photoshop a formației Les Horrible Cernettes, o trupă de muzică pop alcătuit din angajate ale Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva (CERN). Fotografia a fost realizată pe 18 iulie 1992 de către Tim Berners-Lee, unul dintre părinții internetului.

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

06
/07
/18

Louis Armstrong, în anul 1961, cântându-i soției sale, Lucille Wilson*, în fața Piramidei lui Keops, una din Cele 7 Minuni ale Lumii. Louis Armstrong s-a stins din viață acum 47 de ani, într-o zi de 6 iulie.

05
/07
/18

În 1964 erau tineri, frumoși, bogați și celebri. Alain Delon (82 de ani astăzi) și Jane Fonda (va împlini 81 de ani în decembrie) și-au dat replica, în urmă cu mai bine de jumătate de veac, în filmul în „Les Félins / Joy House”, pelicula semnată de René Clément.

29
/06
/18

Într-o zi de 29 iunie (1974) Charles Aznavour  domina vânzările din Marea Britanie cu "She", singura sa melodie fruntaşă în Regatul Unit. Fotografia de față, realizată în 1952, a fost postată în urmă cu doar câteva ore pe pagina de facebook a legendarului cântăreț francez, care a împlinit, luna trecută, 94 de ani. În imagine apar Edith Piaf, Charles Aznavour și un prieten apropiat al celor doi, Roland Avellis (alias "Cântărețul fără nume")

26
/06
/18

Se întâmpla pe 26 iunie 1977, la Market Square Arena din Indianapolis. Atunci Elvis Presley susținea ultimul său concert. Peste mai puţin de două luni, la 16 august 1977, artistul va fi găsit mort în baia sa. Concluzia raportului medical: moarte naturală - stop cardiac.

18
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 630 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Cozia, construită pe vremea lui Mircea cel Bătrân, la îndemnul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana, duhovnic al lui Mircea „întru cele Dumnezeieşti”. La Mănăstirea Cozia a luat fiinţă prima şcoală de copişti şi caligrafi din Ţara Românească şi tot acolo a trăit şi primul imnograf român, Filotei, mare logofăt al Țării Românești.

16
/05
/18

Pe 16 mai 1980, Marin Preda (58 de ani) era descoperit fără suflare pe patul camerei sale de la Casa de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia. Mai mulţi apropiaţi ai scriitorului au considerat că moartea lui Preda este cel puţin suspectă. După decesul său, mai multe manuscrise pe care scriitorul le păstra într-o valiză depozitată la Editura Cartea Românească au dispărut fără urmă.

09
/05
/18

S-au împlinit, anul acesta, 100 de ani de la moartea lui George Coșbuc (născut într-o zi de 20 septembrie), unul dintre cei mai cunoscuți poeți români, prilej pentru un nou episod al seriei "Curiozități (esențiale)"

08
/05
/18

Se împlinesc, astăzi, 115 ani de la moartea unuia dintre cei mai talentaţi, influenţi şi interesanţi artişti ai secolului al XIX-lea. În primăvara anului 2015, tabloul său “Nafea Faa Ipoipo?" ("Când te vei căsători?"), realizat în anul 1892, devenea cea mai scumpă operă de artă din istorie, după ce era achiziționat pentru suma de 300 de milioane de dolari. Recordul lui Gauguin a rezistat doar un an și jumătate, până în noiembrie 2017, când “Salvator Mundi”, pictura atribuită lui Leonardo da Vinci, era cumpărată cu 450,3 milioane de dolari.