Truman Capote, Monica Bellucci, Dem Rădulescu…
http://www.ziarulmetropolis.ro/truman-capote-monica-bellucci-dem-radulescu/

Într-o zi de 30 septembrie se năşteau scriitorul Truman Capote şi actorii Monica Bellucci şi Dem Rădulescu. Frumoasa actriţă italiană împlineşte, astăzi, 52 de ani.

Un articol de Petre Ivan|30 Septembrie 2016

Truman Capote, pe adevăratul său nume Truman Streckfus Persons, s-a născut la 30 septembrie 1924, în New Orleans și, după divorțul părinților, a fost crescut de familia mamei sale, într-un orășel din Alabama. Când aceasta s-a recăsătorit cu un om de afaceri cubanez, Capote s-a mutat la New York și a adoptat numele tatălui vitreg.

La șapte­sprezece ani și-a întrerupt studiile și s-a angajat la The New Yorker; curând a început să-și publice povestirile în prestigioase reviste literare, iar în 1948 i-a apărut romanul Alte glasuri, alte încăperi, care s-a bucurat de un enorm succes și l-a impus în atențtia criticilor ca una dintre cele mai mari sperante ale prozei americane.

Volumele de povestiri, roma­nele și piesele de teatru publicate ulterior – O vară la răscruce (1943), Arborele nopții și alte povestiri (1949), Harfa de iarbă (1951), Mic dejun la Tiffany (1958), Cu sânge rece (1966), Muzica pentru cameleoni (1980), dintre care multe sunt obiectul unor ecranizări celebre, îi consolidează definitiv reputația și, totodată, stilul: o combinație irezistibilă de nonconformism, ironie, rafinament psihologic și complexitate stilistică.

Truman Capote, fraze memorabile:

Nu-mi pasă ce se spune despre mine, câtă vreme nu-i adevărat. (I don’t care what anybody says about me as long as it isn’t true.)

Celebritatea e bună la un singur lucru: ți se încasează cecurile și într-un oraș mic. (Fame is only good for one thing – they will cash your check in a small town.)

Să termini o carte e ca și cum ai duce un copil în spatele casei și l-ai împușca. (Finishing a book is just like you took a child out in the back yard and shot it.)

Viața este o piesă relativ bună, cu un act trei scris prost. (Life is a moderately good play with a badly written third act.)

Păi, sunt cam de înălțimea unei carabine, și la fel de zgomotos. (Well, I’m about as tall as a shotgun, and just as noisy.)

La televizor îmi place să vorbesc despre acele lucruri de care nu merită să scrii. (I like to talk on TV about those things that aren’t worth writing about.)

Tinerii cred că bătrânii sunt neghiobi; dar bătrânii știu că tinerii sunt neghiobi. (Young men think old men are fools; but old men know young men are fools.)

Bunul gust e moartea artei. (Good taste is the death of art.)

Vărsăm mai multe lacrimi în urma rugăciunilor îndeplinite, decât în urma celor care nu au fost. (More tears are shed for answered prayers than for unanswered ones. – Citat al Terezei de Avila, preluat ca titlu al cărții Answered prayers.)

Tot într-o zi de 30 septembrie:

1791: Premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart are loc la Viena, la Schikaneders Theater.

1846: Prima extracție de dinți fără durere, sub narcotic, efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

capote

Nebuloasa Orion fotografiata de Henry Draper

1863: Premiera operei Les pêcheurs de perles, de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

1880: Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

1888: Jack Spintecătorul ucide cea de-a treia și cea de-a patra victimă: Elizabeth Stride și Catherine Eddowes.

1935: La Boston, a avut loc premiera operei “Porgy and Bess”, de George Gershwin.

2005: Cotidianul danez Jyllands-Posten a publicat o serie de caricaturi care îl înfățișau pe profetul Mahomed, eveniment ce a declanșat scandalul caricaturilor cu Mahomed.

2007: Daniel Ciobotea este întronizat arhiepiscop al Bucureștilor și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

S-au născut:

1924: Truman Capote, scriitor și jurnalist nord-american (d. 1984)

1928: Elie Wiesel, scriitor și filosof american de origine română, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1986)

James Dean

James Dean

1931: Dem Rădulescu, actor român de teatru și film (d. 2000)

1947: Marc Bolan, compozitor și chitarist britanic (d. 1977)

1964: Monica Bellucci, actriță italiancă

S-au stins din viaţă:

420: Sfântul Ieronim, traducător al Bibliei Vulgata

1955: James Dean, actor american (n. 1931)

1985: Simone Signoret, actriță franceză (n. 1921)

2007: David Ohanesian, bariton român de etnie armeană (n. 1927)

Foto: Truman CapoteMonica Bellucci, Dem Rădulescu – cinemagia

22
/02
/17

Într-o zi de 22 februarie se năștea actrița italiană Giulietta Masina, al cărei destin a fost legat de o altă biografie celebră din lumea filmului, cea a regizorului Federico Fellini, soţul ei. Tot într-o zi de 22 februarie se năștea poetul şi fabulistul Grigore Alexandrescu, cel care va consacra în literatura română ca specii literare autonome epistola, meditaţia şi satira, și se stingea din viață Andy Warhol, unul dintre cei mai reprezentativi artişti americani ai mişcării pop.

17
/02
/17

Într-o zi de 17 februarie avea loc, la Milano, premiera mondială a operei "Madame Butterfly" de Puccini. Tot într-o zi de 17 februarie încetau din viață Giordano Bruno (susţinător al teoriei coperniciene conform căreia Pământul şi celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui şi în jurul propriilor axe) și celebrul dramaturg francez Moliere (Jean Baptiste Poquelin).

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

07
/02
/17

Într-o zi de 7 februarie Charlie Chaplin debuta în rolul care îi va aduce celebritatea, micul Vagabond - Charlot. Tot într-o zi de 7 februaraie  faimosul cuplu Stroe şi Vasilache prezenta în premieră "Bing-bang", primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani.

06
/02
/17

Într-o zi de 6 februarie se nășteau scriitorul român Geo Bogza, cineaștii François Truffaut și Jim Sheridan și cântăreții Natalie Cole, Bob Marley, Axl Rose și Cătălin Crișan. Tot într-o zi de 6 februarie (1898) avea loc, la Paris, premiera "Poemei romane", compusa de George Enescu, pe atunci în vârstă de 16 ani.

31
/01
/17

 „Dictatorii sunt întotdeauna dezinformaţi. E rezultatul fricii pe care o sădesc. Cad în propria lor capcană: a terorii. De fapt, mi-e frică - mi-e frică să spun tot ce gândesc. Dacă acest carnet cade în mâna cuiva? La români, stomacul e mai important decât creierul. Chiar şi decât picioarele...", nota în jurnalul său regizorul Alexandru Tatos, pe 20 mai 1973. Într-o zi de 31 ianuarie (1990) Alexandru Tatos înceta din viaţă.

30
/01
/17

Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român, este sărbătorit pe 30 ianuarie, deși pe certificatul său de naștere 1 februarie este trecută ca zi de naștere. Caragiale nu a terminat niciodată liceul, a fost acuzat de plagiat, a fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici și a fost proprietar de berării.

25
/01
/17

În urmă cu 135 de ani să năștea romanciera și eseista britanică Virginia Woolf. Tot într-o  zi de 25 ianuarie (1938) se năştea Vladimir Vysotsky, actor, cantautor, poet și scriitor rus. Ignorant de oficialități, Vîsoțki a exercitat o influență enormă asupra locuitorilor Uniunii Sovietice. în anii '70, rușii își cumpărau casetofoane - achiziție destul de costisitoare pentru acele vremuri - anume pentru a-i putea asculta cântecele.

24
/01
/17

Într-o zi de 24 ianuarie se năștea Grigore Vasiliu Birlic, unul dintre cei mai mari actori români. Numele său de naștere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind porecla pe care artistul a primit-o ca urmare rolului de succes din piesa Birlic, jucată la începutul carierei.

23
/01
/17

Într-o zi de 23 ianuarie (1899) se năștea Humphrey Bogart, câștigător al premiului Oscar. Actorul a fost numit de către Institutul American de Fim cel mai mare actor din istoria filmului american. Tot într-o zi de 23 ianuarie (1989) înceta din viaţă celebrul pictor spaniol Salvador Dali, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în artă.

22
/12
/16

Într-o zi de 22 decembrie (1956) se stingea din viaţă Nicolae Labiş, unul dintre cei autentici si sensibili poeti ai literaturii romane, supranumit de criticul Eugen Simion - "buzduganul unei generatii".

Page 1 of 1412345...10...Last »