Tudor Cristian Jurgiu: „Aveam îndoielile şi fricile mele”
http://www.ziarulmetropolis.ro/tudor-cristian-jurgiu-aveam-indoielile-si-fricile-mele/

Un interviu cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, „Câinele japonez” (2013), disponibil acum pe platforma gratuită Cinepub. Povestea unui bătrân singur, Costache (Victor Rebengiuc), şi a reîntâlnirii cu fiul său, Ticu (Şerban Pavlu).

Un articol de Ionuţ Mareş|17 Aprilie 2017

În urma unor inundaţii, un bătrân de la ţară, Costache (Victor Rebengiuc), rămâne singur, pierzându-şi soţia şi casa. Încearcă să îşi refacă viaţa, moment în care primeşte vizita neaşteptată a fiului său, Ticu (Şerban Pavlu), din Japonia, a soţiei japoneze a acestuia, Hiroko (Kana Hashimoto), şi a copilului lor, Koji (Toma Hasimoto).

Am stat de vorbă cu tânărul regizor Tudor Cristian Jurgiu despre debutul său, “Câinele japonez”: despre motivaţia de a aborda această poveste, despre riscuri, despre estetica filmului şi despre lucrul cu actori atât de experimentaţi.

Ionuţ Mareş: Ce te-a atras la povestea acestui bătrân şi a reîntâlnirii cu fiul său? Ce ţi s-a părut că ar putea fi ofertant cinematografic?

Tudor Cristian Jurgiu: Înainte să mă gândesc cum o să abordez vizual această poveste şi la orice fel de detalii de acest gen, m-a atras acest tip de personaj, de persoană care este foarte izolată şi foarte închisă în sine. Este foarte dificil să ai o relaţie cu ceilalţi, să ai o relaţie cu cineva, să menţii nişte relaţii, să vorbeşti cu celălalt. Necesită multă energie, efort, răbdare şi empatie. Şi e foarte dificil să ai relaţii în special cu cei din familie şi cu cei foarte apropiaţi. E confortabil să te izolezi, să te rupi de ceilalţi la un moment dat şi să te retragi într-un sanctuar al tău, pe care să îl construieşti. Te simţi mai în siguranţă, nu te simţi aşa expus.

Mi să părea interesant la personaj exact acest gen de izolare şi de refuz. Încercarea de a manageria nişte sentimente, nişte trăiri pe care le care şi care probabil că îl făceau să se simtă puţin nesigur. Cred că foarte mulţi oameni recurg la o astfel de izolare. Am întâlnit-o des, şi de aceea mă atrăgea. Am văzut-o şi la oameni din familia mea sau la oameni pe care îi cunoşteam destul de bine. Am experimentat-o şi eu, chiar dacă nu am vârsta personajului. Nu cred că ţine de o vârstă înaintată. Se întâmplă şi la oameni mai tineri. Sunt perioade lungi în care pur şi simplu te retragi, cumva. Îţi vine greu să mai ţii legătura cu oamenii.

Şi ai vrut să explorezi asta.

Da. Şi, pe lângă această izolare, mă interesa şi felul în care îţi faci nişte planuri paralele, care au legătură cu ceilalţi, însă ei nu ştiu nimic despre ele. Începi la un moment dat să ai o relaţie cu cineva, însă doar în capul tău. E totul în capul tău. Costache începea să-şi facă planuri care ţineau de fiul lui şi de un viitor pe care îl planifica în detaliu, dar fără ca fiul să ştie. Mi se pare interesantă această temă. Şi, apoi, te simţi brusc jignit când ceilalţi refuză planurile tale, ca şi cum ei ar fi trebuit să le ştie sau ar fi trebuit să le intuiască, să le ghicească.

Cainele japonez Play

„Câinele japonez” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Care erau cele mai mari riscuri în acest tip de poveste? Mă gândesc în special la faptul că filmul e plasat în mediul rural.

Nu am simţit niciodată că riscul ar ţine de locaţie, de faptul că e la ţară. Apropo de ce am zis de personaj şi de cum e el, mi se părea că e foarte ofertant de explorat vizual. Acest gen de personaj – care trăieşte foarte mult în interior şi nu exteriorizează mult prin dialog sau prin relaţii directe cu ceilalţi -, am vrut să îl explorez privindu-l. Multe lucruri le puteam transmite sau eram forţat să le transmit doar prin ce face, prin cum se mişcă. E o zonă care poate fi explorată doar vizual. Asta o vedeam ca o provocare, mai ales în prima parte a filmului, când el e singur. Şi trebuia să transmit toate aceste planuri, gânduri, idei pe care le avea, dar pe care nu le împărtăşea cu nimeni. Mi se părea incitant să văd cum pot să surprind asta cinematografic, vizual.

Riscurile pe care le simţeam ţineau de un fel de lentoare care s-ar putea să plictisească spectatorul. Am fost conştient de acest lucru, că filmul s-ar putea să fie cam lent şi să necesite puţină răbdare, şi l-am asumat împreună cu operatorul Andrei Butică şi cu monteurul Dragoş Apetri.

În prima parte se vede abordarea de observare a personajului, prin planuri-secvenţă, prin cadre fixe şi printr-o cameră poziţionată la distanţă.

Încercam să mă adaptez mai mult la felul de a fi al personajului, decât să fiu rece sau distant faţă de el. Mi se părea că şi personajul e aşa, nu numai faţă de ceilalţi oameni, ci şi cu sine. Nu-şi înfrunta propriile emoţii sau gâduri direct, ci pe ocolite. Prin urmare, părea că este nevoie de un fel de discreţie faţă de apropierea asta.

Vorbeai de o „sobrietate a emoţiei” într-un interviu.

Şi personajul are un fel de demnitate, de sobrietate.

În a doua parte, perspectiva se împarte între cea a tătălui şi cea a fiului. Acolo e o alternare narativă. Ai simţit nevoia să prezinţi şi perspectiva fiului.

Da, mi se părea că pot să ies (din perspectiva bătrânului, din prima parte – n.r.). Însă tot pentru a vedea că sunt asemenătoare, într-un fel. Doar că fiul este totuşi influenţat de faptul că are o familie – o nevastă şi un copil. Soţia, deşi nu este foarte conturată ca personaj, are o influenţă asupra lui Ticu. Iar Ticu, fiind puţin ca tatăl lui, nefiind total alt temperament şi altă personalitate, avea un fel de candoare şi de deschidere faţă de tată. Relaţia cu nepotul era cea care îl schimbă pe Costache. În a doua parte mă interesa mult şi relaţia cu nepotul şi felul în care nepotul ajunge să îi dea jos armurile lui Costache. Să-l dezarmeze şi să-l deschidă.

La momentul când ai realizat filmul nu aveai 30 de ani. Cât de dificil a fost să lucrezi cu nişte actori atât de experimentaţi, şi mă gândesc în primul rând la Şerban Pavlu şi, bineîneţeles, Victor Rebengiuc? Cât de greu este să le dai indicaţiile pe care ţi le doreşti şi câtă libertate le laşi? Cum se gestionează relaţia asta?

Îmi era şi mie frică. Nu aveam foarte multă experienţă în a lucra cu actorii, în general. Aveam îndoielile şi fricile mele. O parte mai tensionantă în relaţia asta a fost legată de faptul că scenariul era de lipsit de acţiuni decisive sau dramatice şi de foarte multe dialoguri. De multe ori actorii simţeau că nu se prea întâmplă nimic şi că abilităţile lor nu sunt exploatate. Un risc pe care îl simţeam şi eu. Şi mie îmi era frică de asta, de a păstra lucrurile cumva ascunse, reţinute. Asta a fost una din sursele de tensiune între mine şi actori. Dar, chiar şi aşa, nu au fost niciodată conflicte. Şervan Pavlu şi Victor Rebengiuc sunt foarte profesionişti, rezonabili şi înţelegători.

A fost şi un moment foarte amuzant. O vecină de acolo, care avea casa în care am filmat noi şi de la care am închiriat-o, mai asista la filmări. La un moment dat a venit la Victor Rebengiuc şi i-a zis: „Domnu` Rebegiuc, chiar aşa vă zic copiii ăştia ce să faceţi?”. Noi toţi din echipă eram mai tineri.

Victor Rebengiuc a avut îndoielile lui legate de film şi de faptul că nu există conflict sau că nu e destul de puternic şi de exteriorizat. Dar apoi, când a văzut filmul în premieră la San Sebastian, a fost foarte impresionat şi de reacţia spectatorilor, şi de film. A fost ok.

 

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

 

27
/06
/17

„(...) e suficient să urci o stradă pentru ca, întorcînd capul, să ţi se deschidă o privelişte ce-ţi taie respiraţia... E ca într-o gravură de Escher, unde te aştepţi să vezi oameni mergînd cu capul în jos pe străduţa de dedesubt. (...)” – Alex Leo Șerban. Îndrăgitul criticul de film ar fi împlinit, astăzi, 58 de ani. În amintirea lui Leo publicăm (via liternet.ro) una dintre nenumăratele și savuroasele sale impresii de călătorii (scrisori)

26
/06
/17

„Toţi avem păcate, unele mai mari, altele mai mici. De la minciună şi mândrie, până la invidie, egoism şi ură, de la lene şi gelozie, până la ignoranţă, poftă şi necunoaştere. Toate sunt păcate care, într-un fel sau în altul, sunt pedepsite (...) iar scopul final al acestei judecăţi supreme este reinstaurarea echilibrului între toate” – Dorel Vișan. Actorul născut la Tăușeni, județul Cluj, pe 25 iunie 1937, a împlinit 80 de ani!

26
/06
/17

De numele cărţii „Sinaia, Oraşul Elitelor” scrisă de către arhitectul Dan Manea se leagă mai multe premiere. Ultima noutate absolută pentru piaţa cărţii din România este faptul că o carte despre oamenii, istoria şi arhitectura unui oraş a inspirat un film!

23
/06
/17

A apărut în cinematografele din România ,,Povestea iubirii”, un film în care iubirea și scrisul salvează vieți, un bătrân evreu încă le poartă pică nemților, iar un băiețel se crede Mesia.

23
/06
/17

Ron Howard a fost confirmat ca regizor al spin-off-ului "Star Wars" dedicat personajului Han Solo. Regizorul laureat al premiului Oscar îi înlocuiește la timona filmului pe Phil Lord și Christopher Miller, la care Disney a renunțat în această săptămână, deși au fost implicați în producție timp de șase luni.

22
/06
/17

„Planeta Petrila” (din 23 iunie, în cinematografe) este un documentar în egală măsură fantastic și dureros de adevărat. Tânărul regizor Andrei Dăscălescu a dat – după „Consantin și Elena” – încă o capodoperă.

22
/06
/17

Vineri, 23 iunie, de la ora 19:00, Sala Eforie (Jean Georgescu) a Cinematecii Române din Bucureşti (Str. Eforie nr. 2) găzduieşte primul eveniment independent din cadrul programului de educaţie cinematografică, susţinut de susţinut de criticul, jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu, „Cinemateca pentru toţi”. Tema noii întâlniri este „Religia în cinemaul românesc”.

22
/06
/17

După ce primul sezon al serialului "Genius", realizat de National Geographic, i-a fost dedicat lui Albert Einstein, sezonul al doilea îl va avea ca subiect pe Pablo Picasso. "Genius" este serialul original cu cea mai mare audiență din istorie a canalului de educație științifică. În SUA serialul a avut în medie 1,8 milioane de spectatori pe episod, dar serialul a fost urmărit în întreaga lume de 45 de milioane de telespectatori.

21
/06
/17

Ultimul film al marelui regizor polonez Andrzej Wajda, "Imaginea de apoi", şi câştigătorul Ursului de Aur la ediţia din acest an a Festivalului de la Berlin, "Despre trup şi suflet", al cineastei maghiare Ildikó Enyedi, se numără printre atracţiile celei de-a patra ediţii a festivalului de film Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 20-23 iulie la Timişoara şi Gottlob.

21
/06
/17

Legendarul actor britanic Daniel Day-Lewis, care a făcut istorie câștigând trei statuete Oscar pentru cel mai bun actor, a surprins anunțând decizia sa de a părăsi definitiv platourile de filmare. Daniel Day-Lewis "nu mai lucrează ca actor", a declarat purtătoarea sa de cuvânt, Leslee Dart, într-un comunicat citat marți de revista de specialitate Variety.

20
/06
/17

”Îmi iubesc munca, dar nu şi lumea care o înconjoară: star system, presă, adică tot ceea ce-mi provoacă tensiune” - Nicole Kidman. Actrița care a debutat pe marile ecrane la vârsta de 14 ani, când a primit primul rol în filmul ”Bush Christmas” (1983), împlinește, astăzi, 50 de ani!

20
/06
/17

Prima noapte/ First Night, scris și regizat de Andrei Tănase, se califică în cursa pentru nominalizările la Oscarul acordat celui mai bun scurtmetraj de ficțiune, ediția 2018, după ce a câștigat marele premiu al competiției internaționale la Festival International de Cine de la Huesca, ajuns la a 45-a ediție și încheiat la finalul săptămânii trecute în orașul spaniol.

Page 1 of 17412345...102030...Last »