Un arab la București: Ali
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-arab-la-bucuresti-ali/

Se joacă de curând în Bucureşti, într-un nou spaţiu cultural, Apollo 111, deschis în fostul Palat Universul, se joacă, aşadar „Ali: Frica mănâncă sufletul”, în regia lui Radu Jude.

Un articol de Alina Vîlcan|5 ianuarie 2017

Bazat pe un text scris în anii 60, după care regizorul german Rainer Werner Fassbinder crea și un film de referință, spectacolul lui Jude te pune în fața unor fermecători marginali – de la bătrâna femeie de serviciu, la arabul african care încearcă să se adapteze în cartierele unui oraș dominat de prejudecăți, ceea ce face textul acesta vechi de mai bine de cincizeci de ani atât de actual.

În adaptarea de față, până la întâlnirea cu cea care îl va lua la ea acasă, Ali locuiește undeva în Berceni. Iar Ali este întruchiparea bunătății umane, care nu ezită să se îndrăgostească de binefăcătoarea lui vârstnică. Va rezista iubirea aceasta ieșită din tipare? Într-o vreme în care migrația arabilor și terorismul ascut preconcepțiile rasiale, Ali îți apare ca un apărător al unei cauze parcă dinainte pierdute. Și mai ales pentru asta merită să-ți rezervi o seară pentru a-l întâlni.

Însă „Ali: Frica mănâncă sufletul” e mai mult de atât. Ai impresia că e o lecție de umanitate pe care o iei ca atare și o duci cu tine mai departe. Și te întrebi oare de ce la Apollo111 spectacolele rămân pentru un timp scurt, determinat, și nu mulți vor apuca să îl vadă. Așadar, grăbiți-vă, ultima întâlnire cu Ali din această iarnă s-ar putea să fie sâmbătă, 28 ianuarie. Până atunci, mai sunt programate alte cinci reprezentații.

Deși „Ali: Frica mănâncă sufletul” nu e cel mai frumos spectacol de teatru. Ba cel mai probabil un critic cu condei ascuțit i-ar găsi destule hibe. Chiar și ca amator ți-ai putea spune, la o adică, ce diferență e, iată, între un film și un spectacol de teatru regizate de același Jude. Dincolo de minusuri, pe care nu le vom enumera aici, căci nu pentru ele merg oamenii la teatru, sunt idei care îți rămân în minte, idei de-o simplitate cuceritoare, precum aceea de a fi buni unii cu alții (mai ales în dragoste!), fără prejudecățile odioase pe care le vezi la vânzătorul de non-stop și fără bârfele vecinelor colportoare sau câte și mai câte. Da, spectacolul lui Jude e cea mai frumoasă lecție de umanitate pe care am văzut-o într-un teatru în anul 2016.

Și apoi, un mic bar cu muzică arăbească și șlagăre românești de altădată, un apartament primitor, din care nu lipsește damigeana cu țuică sau pijamaua răposatului soț, toate acestea creează o atmosferă de intimitate. Tu, spectatorul, ești parcă în același decor în care scenele se derulează rapid, actorii schimbă degrabă roluri, printre cugetările arăbești ale lui Ali, precum aceea care dă titlul spectacolului. Mergeți, mergeți în vechiul Palat Universul (str. Ion Brezoianu 23-25) și acolo veți găsi cel mai nou teatru din oraș, în care îl veți întâlni pe Ali. Iar Ali, veți vedea, cântă ca nimeni altul „Fais-moi du couscous, chéri”, că pe oricine ar emoționa… La rândul vostru, poate că îi veți trimite pe alții să îl vadă, care îi vor trimite pe alții și tot mai mulți dintre noi ne vom aminti astfel, măcar pentru o vreme – căci aceasta rămâne ideea de bază, una aparent atât de simplă – să fim mai buni. Apoi, vom uita.

Din distribuție: Liliana Ghiță, Kamara, Ilinca Hărnuț.

Într-o vreme în care migrația arabilor și terorismul ascut preconcepțiile rasiale, Ali îți apare ca un apărător al unei cauze parcă dinainte pierdute. Și mai ales pentru asta merită să-ți rezervi o seară pentru a-l întâlni.

 

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.