Un tablou al pictorului Vasili Kandinski, vândut cu 21 de milioane de dolari
https://www.ziarulmetropolis.ro/un-tablou-al-pictorului-vasili-kandinski-vandut-cu-21-de-milioane-de-dolari/

Tabloul „Studie zu Improvisation 3, 1909“, o capodoperă a stilului expresionist, realizat de pictorul rus Vasili Kandinski, a fost vândut cu 21 de milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie’s, marţi seară, la Londra.

Un articol de Andrada Văsii|19 iunie 2013

Tabloul „Studie zu Improvisation 3, 1909“, o capodoperă a stilului expresionist, realizat de pictorul rus Vasili Kandinski, a fost vândut cu 21 de milioane de dolari la o licitaţie organizată de casa Christie’s, marţi seară, la Londra.

Acest tablou, pictat la începutul secolului al XX-lea, în culori vibrante şi care reprezintă un cavaler mergând călare, avea un preţ estimativ maximal de 24,19 milioane de dolari. O pictură similară a stabilit recordul de preţ pentru operele lui Kandinski în 2012, când a fost vândută cu 23 milioane de dolari, notează Mediafax.

Licitaţia organizată de casa Christie’s a inclus 44 de loturi, printre acestea aflându-se opere semnate de Pablo Picasso, Henry Moore, René Magritte, Amedeo Modigliani şi Paul Signac. Licitaţia a generat venituri totale de 64,07 milioane de lire sterline (100 milioane de dolari).

Tabloul „Studie zu Improvisation 3, 1909“ face parte din seria de tablouri „revoluţionare“ pictate de Kandinski, începută în 1909, cunoscută sub denumirea „Improvisations“ şi care marchează prima incursiune a artistului rus în domeniul abstractizării.

O imagine memorabilă

Imaginea romantică a unui cavaler singuratic care se pregăteşte să asedieze o citadelă reprezintă un simbol clar şi repetitiv în arta lui Kandinski, un element care simboliza zorii unei noi epoci, venirea Apocalipsei şi ultima Înviere.

Un portret de Modigliani, reprezentându-l pe comerciantul său de artă Paul Guillaume – unul dintre cele patru realizate de artist – a fost vândut cu 6,7 milioane de lire sterline (10,4 milioane de dolari). „Femme Assise Dans un Fauteuil“, de Pablo Picasso, a fost achiziţionat cu 6,1 milioane de lire sterline (9,5 milioane de dolari). Tabloul reprezintă un portret al partenerei de viaţă a pictorului, Jacqueline Roque.

Foto credit: Christie’s

04
/10
/22

Gaep prezintă „Ecologies of Repair” (10 septembrie – 5 noiembrie 2022), o expoziție de lucrări noi de la opt artiste emergente – Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Mălina Ionescu, Diana Popuț, Lucia Ghegu, Stanca Soare și Thea Lazăr – care aduc în discuție relația umanului cu non-umanul și dinamicile construire-distrugere, risipă-creație, extracție-adiție.

02
/10
/22

Un fotograf român explorează pentru prima dată viața sălbatică prin prisma emoțiilor transmise de păsări și animale. Este vorba despre Rareș Beșliu și expoziția „Emoții”, un preview al albumului fotografic cu același nume, ce va fi lansat în primăvara anului viitor.

29
/09
/22

Între 30 septembrie și 2 octombrie, în cadrul Nopții Albe a Galeriilor, va putea fi vizitată în sala Auditorium (nivel -1) a MARe/Muzeul de Artă Recentă (B-dul Primăverii nr. 15, București) LIVE, instalația de artă video realizată de artistul vizual Alex Manea (n. 1988), care combină cele două mari pasiuni ale acestuia: arta vizuala și filmele.