UNATC vrea să salveze Studioul de Teatru Casandra
https://www.ziarulmetropolis.ro/unatc-vrea-sa-salveze-studioul-de-teatru-casandra/

Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” vă solicită sprijinul în demararea campaniei „Salvaţi Casandra!”.

Un articol de Elena Simion|1 noiembrie 2014

Generaţia actuală de studenţi – viitori actori, regizori, scenografi şi coregrafi, de la UNATC se află în impas. Le lipseşte singurul teatru destinat în exclusivitate spectacolelor studenţeşti, singurul spaţiu unde, până acum câţiva ani, s-au întâlnit cu succes creaţia, cercetarea şi experimentul, în faţa unui public numeros şi fidel.

Studioul „Casandra” a luat fiinţă pe 21 ianuarie 1957, iar primul spectacol prezentat a fost „Plicul” de Liviu Rebreanu, interpretat de studenţii clasei profesorului Ion Finteşteanu, printre care Forin Piersic, Leopoldina Bălănuţă, regizorul Dinu Cernescu.

Locul a devenit o legendă pentru că timp de jumătate de secol, pe scena de la „Casandra” au debutat mulţi dintre marii actori şi regizori români în peste 300 de premiere teatrale studenţeşti. Aici au debutat regizorii David Esrig, Dinu Cernescu, Alexandru Dabija, Alexandru Tocilescu, Mariana Cămărăşan, Gianina Cărbunariu şi au predat profesorii Ion Finteşteanu, Marietta Sadova, Dem Rădulescu, Olga Tudorache, Sanda Manu şi Ion Cojar.

Din păcate, Studioul de teatru „Casandra” nu mai există din anul 2008. Ca urmare a unei decizii ilegale, universitatea a fost privată de un spaţiu foarte important, care a oferit vizibilitate pentru producţiile studenţilor timp de 50 de ani. Situat pe Strada Franceză, la numărul 9, Studioul de teatru Casandra a marcat debutul tuturor generaţiilor de actori români începând cu anul 1957. Ultima generaţie care a jucat aici a fost cea din 2007.

În prezent, situaţia juridică a imobilului este incertă, iar clădirea a intrat deja într-un proces de degradare care trebuie oprit. Din acest motiv, în data de 20.08.2014, UNATC „I.L. Caragiale” a formulat o plângere penală împotriva faptelor de abuz asupra Studioului de Teatru „Casandra”.

Universitatea doreşte să reintre în posesia imobilului care a găzduit Studioul de Teatru „Casandra”, iar locul să redevină un reper pentru teatrul tânăr, aşa cum a fost până în 2008.

Dacă vreţi să semnaţi petiţia online, o puteţi face aici.

11
/06
/17

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Războaiele, revoluțiile, schimbarea regimului politic influențează mai totdeauna destinul oamenilor. Un absolvent al liceului Sf. Sava ar fi devenit, probabil, un merituos scriitor român, continuând acea serie strălucită manifestată între războaie și străinătatea i-ar fi fost doar loc de vacanță. Înstrăinarea silită avea însă să joace un rol de căpetenie în modelarea celui prea bine cunoscut ca poet, prozator, eseist și traducător de valoare europeană. E vorba de Vintilă Horia (1915-1992), absolvent al Facultății de Drept din București și al celei Catolice de literatură din Paris.

10
/06
/17

"Sunt mai iubit în lumea întreagă decât în Franţa. Este adevărat. În Franţa, întotdeauna am deranjat", a spus Alain Delon într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, unde primeşte Premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

10
/06
/17

Cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a debutat în forță azi, cu expoziții, ateliere pentru actori și dansatori, seminarii și conferințe. Astfel, Facultatea de Litere şi Arte, Teatrul Gong, Primăria Municipului Sibiu, Hotelul Împăratul Romanilor, Muzeul de Artă Contemporană, Casa de Cultură a Studenților și Librăria Habitus au găzduit lucrări de artă decorativă, pictură și fotografie, iar Dorte Lena Eilers - editor al revistei „Theater der Zeit” - s-a aflat în dialog cu Octavian Saiu.

09
/06
/17

„Mă simt jenată când aud laude”, spune actriţa Tora Vasilescu într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, realizat la Cluj-Napoca. Ea va primi Premiul de Excelenţă al Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară.

09
/06
/17

Teatrul Metropolis prezintă în luna iunie spectacolul „Secretul doctorului Honigberger” după Mircea Eliade, în regia lui Dragoș Galgoțiu, spectacol ce va face parte din seria teatrală „Misterele Bucureștiului”. Premiera spectacolului va avea loc miercuri 14 iunie 2017,de la ora 19:00.

09
/06
/17

Renumitul regizor, scenarist și producător austriac Ulrich Seidlvine la TIFFcu cel mai nou film al său.Safari va fi proiectat în prezența sa sâmbătă, pe 10 iunie, de la ora 20:30, la Cinema Florin Piersic, și va fi urmat de o discuție despre film.

09
/06
/17

Premieră absolută în România: Marilyn Mazur, Branford Marsalis, Kurt Elling și Stanley Jordan cântă în iulie la Bucharest Jazz Festival. Bucharest Jazz Festival revine între 5 și 9 iulie cu o nouă serie de concerte live în Piața George Enescu. Cele mai originale și creative nume ale jazzului internațional și autohton provoacă publicul bucureștean să descopere universalitatea jazzului.

09
/06
/17

De Staat este o trupă olandeză de rock alternativ, ce a debutat în 2009 cu albumul „Wait for Evolution” și, la scurt timp după aceea, a fost prezentă pe toate scenele importante din Olanda și la festivaluri precum Lowlands și Pinkpop, iar la nivel internațional, la festivalurile Sziget și Glastonbury. În 2013 au lansat albumul „I_CON”, care a primit premiul Edison, cel mai prestigios premiu în materie de muzică din Olanda.

09
/06
/17

CINEPUB prezintă la TIFF Proiecția Specială Să mori rănit din dragoste de viață (regia: Mircea Veroiu), oferă Premiul Publicului în cadrul Zilelor Filmului Românesc și sprijină secțiunea Umbre-Scurtmetraje (Shadows Shorts) prin conceptul creativ al campaniei de promovare si producerea video-ului de promovare.

08
/06
/17

“Karamazovii” de Horia Lovinescu și Dan Micu, în regia Nonei Ciobanu, adaptare a romanului “Frații Karamazovi” de F.M. Dostoievski este cea de-a cincea premieră propusă de Teatrul Mic în această stagiune, după poemul teatral rock, ”Deșteptarea Primăverii” de Frank Wedekind, în regia lui Vlad Cristache și pe muzica live a trupei FiRMA; ”Rendez-vous pe Lună” de Alexandr Galin, în regia lui Gelu Colceag; “Familia Fără Zahăr”, în regia lui Radu Apostol, coproducție cu Centrul de Teatru Educațional Replika și ”Singularity”, coproducție cu Teatrul de Artă București, în regia Marianei Cămarășan.