Valentin Gheorghiu și Gabriel Croitoru, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-gheorghiu-si-gabriel-croitoru-la-sala-radio/

Noul pian Steinway al Sălii Radio va fi inaugurat de Valentin Gheorghiu pe 27 iunie, cu ocazia închiderii stagiunii.

Un articol de Liliana Matei|23 iunie 2014

 Rareori se întâlnesc într-un singur eveniment doi artişti de „calibru” atât de mare cum sunt pianistul VALENTIN GHEORGHIU şi violonistul GABRIEL CROITORU şi două instrumente muzicale pe măsură, cum sunt un pian STEINWAY şi vioara GUARNERI, care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional „George Enescu”.

Recitalul extraordinar programat vineri, 27 iunie (19.00), ce încununează şi închide stagiunea Sălii Radio, constituie evenimentul prin care este „lansat” noul pian de concert Steinway al scenei bucureştene. Vioara care a aparţinut lui George Enescu se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Recitalul propune publicului un program 100% Beethoven, reprezentând un prim episod al Integralei Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven pe care şi-o propun Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru la Sala Radio. Pe 27 iunie veţi asculta 3 dintre cele 10 sonate pentru pian şi vioară create de marele compozitor: Sonata nr. 1 în re major, Sonata nr. 5 în fa major – Sonata primăverii şi Sonata nr. 8 în sol major.

O frumoasă poveste de destin artistic îi aduce pe scenă pe cei doi muzicieni, Gabriel Croitoru fiind un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu (fratele pianistului Valentin Gheorghiu).

VALENTIN GHEORGHIU s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale vieţii muzicale alături de care a evoluat în Austria, Franţa, Germania, SUA, Elveţia, Italia, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Polonia, Norvegia, Canada, Spania, Israel, Japonia. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră.

A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau străinătate.
A fost distins cu numeroase premii obţinute în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile concursurilor „P. I. Ceaikovski”, „Van Cliburn”, „Fr. Chopin”, „A. Rubinstein”, L. van Beethoven”, „R. Schumann”, „J. S. Bach”.

De-a lungul timpului Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor „George Enescu” (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti cât şi Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Cu peste o mie de apariţii scenice, violonistul GABRIEL CROITORU este un muzician cu o bogată prezenţă în viaţa muzicală: solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii din Ploieşti şi prim violonist al Cvartetului de Stat „Transilvan” al Filarmonicii din Cluj-Napoca.

Gabriel Croitoru a evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi: London Royal Philharmonic, Orchestra de cameră „Regina Sofia“, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Galicia, Pamplona, Cannes, Lyon ş.a. A fost aplaudat în recitaluri în: Franţa, Spania, Germania, Belgia, Olanda, Italia, China, Bulgaria, S.U.A. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură sub titlul “Duelul viorilor” (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi “Vioara lui George Enescu la sate” (alături de Horia Mihail).

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto cu Valetin Gheorghiu și Gabriel Croitoru: Virgil Oprina

30
/04
/18

‘’Emmanuel Tjeknavorian a prezentat un program solo de o viruozitate care te face să lăcrimezi’’ (New York Times). Considerat de critica muzicală și în egală măsură de public un star în devenire al muzicii clasice, violonistul Emmanuel Tjeknavorian vine la București!

27
/04
/18

Membrii trupei suedeze ABBA s-au reunit după 35 de ani, pentru a înregistra două noi piese, iar una dintre acestea, "I still have faith in you", va fi interpretată cu prilejul unui show televizat la care vor participa avatarurile lor digitale, care va avea loc în iarna acestui an. Agnetha Faltskog, Bjorn Ulvaeus, Benny Andersson şi Anni-Frid Lyngstad nu au mai susţinut în mod oficial niciun concert împreună după ce s-au despărţit, în 1982.

26
/04
/18

Primele zile de mai aduc trei concerte pentru amatorii de post-rock, psych-rock, dar și indie pop, la Control Club! Post-rockerii americani Caspian își încep turneul european la București, joi 3 mai, urmați de britanicii TOY (psych-rock, shoegaze), în 9 mai, și de proiectul belgian Warhaus – o nouă reîncarnare muzicală a frontman-ului cunoscutei trupe Balthazar – în 11 mai.

24
/04
/18

Legendarul muzician reggae, Horace Andy, cunoscut pentru timbrul vocal unic și longeviva colaborare cu Massive Attack, va concerta la București, la cea de-a treia ediție a DokStation Music Documentary Film Festival. Evenimentul va avea loc în 14 septembrie, de la ora 19.00, în Amfiteatrul „Mihai Eminescu”. Concertul va fi precedat de proiecția documentarului Two Sevens Clash: Dread Meets Punk Rockers, regizat de Don Letts. 

22
/04
/18

S-au împlinit ieri (21 aprilie) 103 ani de la naşterea legendarului Anthony Quinn – actor de teatru şi film, regizor, pictor, sculptor şi scriitor, unul din cele mai pitoreşti personaje din istoria filmului. În 1995, la 31 de ani de la premiera producţiei „Zorba Grecul”, filmul care avea să le aducă faima mondială, Anthony Quinn și Mikis Theodorakis, compozitorul coloanei sonore a peliculei amintite, s-au întâlnit, la Munchen, în cadrul unui spectacol omagial „Anthony Quinn 80”.

20
/04
/18

Seria de concerte SoNoRo Conac, ajunsă anul acesta la cea de-a VI-a ediție, va debuta pe 26 aprilie la Palatul Culturii “Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin și va continua până în luna septembrie, oferind publicului meloman ocazia să descopere minunate conace, castele și palate din România și Republica Moldova.

18
/04
/18

Considerat de mulți drept cel mai mare pianist în viață, Grigory Sokolov (împlinește astăzi 68 de ani!) este un pianist extrem de discret - nu acordă interviuri. În plus este rus, supraponderal, vegan, interesat de științe oculte, refuză să înregistreze într-un studio pentru disc, acceptând doar înregistrarea recitalurilor sale live.

17
/04
/18

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI”, organizat de Fundația Calea Victoriei și dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor și creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski, va avea loc luni, 7 mai,  de la ora 19:00, la Teatrul Național București, Sala Studio.

16
/04
/18

Vladimir Jurowski, a fost desemnat „Dirijorul Anului” în cadrul „International Opera Awards”. Dirijorul rus este, începând cu anul 2017, Directorul Artistic al Concursului și Festivalului Internațional „George Enescu”, alături de Președintele Onorific, maestrul Zubin Mehta.

06
/04
/18

TVR 1 a pregătit, pentru săptămâna 5-11 aprilie, o serie de programe speciale dedicate Sărbătorilor Pascale. Printre acestea: Slujba de Înviere, La masa de Paşti cu Iuliana Tudor, Familia Regală – meniuri alese la Castelul Săvârşin sau "Generozitate şi omenie pentru Izolaţi în România" – poveşti cu şi despre românii din cătunele izolate ale României

05
/04
/18

Se împlinesc, astăzi, 24 de ani de la moartea Kurt Cobain. Solistul şi fondatorul grupului Nirvana avea 27 de ani atunci când s-a sinucis (s-a împușcat în cap) pe 5 aprilie 1994 în vila lui din Seattle. Opt ani mai târziu,  ultima înregistrare în studio a trupei Nirvana, “You Know You’re Right”,  a fost scoasă pe piaţă ajungând pe prima poziție a clasamentelor din întreaga lume.

04
/04
/18

Muzicianul Mike Godoroja (53 de ani), cunoscut și ca realizator de emisiuni de radio și televiziune de profil blues, jazz sau rock, fondator al Mike Godoroja & Blue Spirit, a militat mereu ca românii să rămână în România. El ne-a oferit un interviu special în acest an al centenarului Marii Uniri.

03
/04
/18

Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu își dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19.00, într-un concert de excepție alături de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa.