Valentin Uritescu: „Asta înseamnă mulţumirea sufletească: să-ţi faci bine treaba“
https://www.ziarulmetropolis.ro/valentin-uritescu-asta-inseamna-multumirea-sufleteasca-sa-ti-faci-bine-treaba/

Actorul Valentin Uritescu a acordat un interviu pentru emisiunea Digicult, cu prilejul lansării cărţii sale autobiografice, „Să ai grijă de cel bun din tine“. Interviul va fi difuzat sâmbătă, 13 iulie, de la ora 14.30, la Digi 24. „Eu mă consider realizat ca actor: mă iubesc oamenii… mă ştiu toţi… Mă trezesc că mă bucur de o simpatie nebună!“, spune Valentin Uritescu.

Un articol de Corina Vladov|10 iulie 2013

Actorul Valentin Uritescu a acordat un interviu pentru emisiunea Digicult, cu prilejul lansării cărţii sale autobiografice, „Să ai grijă de cel bun din tine“ (Editura Humanitas). Interviul va fi difuzat sâmbătă, 13 iulie, de la ora 14.30, la Digi 24.

Iată câteva declaraţii ale lui Valentin Uritescu:

„În cartea asta a mea descriu toate întâlnirile nefericite pe care le-am avut și cum le-am rezolvat, cu optimism, cu umor, cu tenacitate, până la dispariția spaimei care mă copleșea deseori, din cauza celuilalt din mine, a piticului pervers și satanic care stă în fiecare dintre noi. Dualismul ăsta e caracteristic oricărei ființe. La mine e foarte dezvoltat! Pentru că sunt și Geamăn, sunt născut pe 4 iunie.

Toată viața am trăit într-un soi de dedublare, a celui rău, care-l urmărea pe ăla bun. Mi-a fost foarte greu, mai ales când am trecut prin anumite cumpene, să rezolv această problemă, pentru că trebuia să fiu într-un echilibru… Ei sunt într-un continuu conflict…“

„Nu cumva sunt eu prost, tâmpit, de ce sunt atât de sensibil? Aşa m-am născut! Cu sensibilitatea asta, care mi-a stat împotrivă de câte ori a trebuit să iau o hotărâre“.

Valentin Uritescu

„Împlinind o vârstă, am căutat să mă retrag din toată treaba. Şi, pentru că am tot notat, din clasa a IX-a, când mi-am făcut un jurnal, am tot umplut la caiete de s-a făcut un geamantan, am zis: «Ia să vedem, poate că acum e momentul! Sunt la pensie…». Când am ieşit la pensie, am avut 10 ani teribili, mi-a mers din plin, am câştigat foarte mult, mi-am pus ceva bani la bancă. Acum e momentul să fac şi ultima chestie a vieţii mele.

Se spune, ca să nu trăieşti degeaba, să plantezi un pom, să faci un copil, o casă şi să scrii o carte. Asta mai lipsea. Şi uite că Dumnezeu mi-a dăruit chestia asta, s-o pot scrie. Eu mă consider realizat ca actor: mă iubesc oamenii… mă ştiu toţi… Mă trezesc că mă bucur de o simpatie nebună!“

„Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost de la moşul meu, de la bunicul meu. Toţi ăştia din neamul meu, bărbaţii, au fost taciturni şi urâcioşi, cred că de-acolo ne vine numele! Parcă-l văd pe moşul, cu clopul pe ochi, băut tot timpul – avea 5 vii şi vreo 7 grădini de pruni – apă a băut foarte puţin.

Moşul mi-a zis aşa: «Mă, băiatule, ca să dormi liniştit, trebuie să-ţi rezolvi întotdeauna toate treburile pe care le ai de rezolvat!». Asta înseamnă mulţumirea sufletească: să-ţi faci treaba. Şi nu oricum! Să ţi-o faci bine.“

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.